Luni, 25 Martie 2019
Luni, 25 Martie 2019


Kontakt / Spaimele românilor și maghiarilor

Spaimele românilor și maghiarilor

În ultimul meu articol (http://corbiialbi.ro/index.php/compas/158-teatrul-multicultural-ca-exemplu-pentru-conviețuire/) am scris despre Teatrul Național din Târgu Mureș, a cărui conducere dorește să transforme instituția într-un veritabil spațiu multicultural.

Am amintit atunci că în repertoriul Companiei Liviu Rebreanu și al celei care poartă numele lui Tompa Miklós – cu alte cuvinte, secțiile română și maghiară – sunt incluse piese care abordează tema conviețuirii româno-maghiare. Săptămâna trecută am avut ocazia să vizionez cel mai nou spectacol cu această tematică, care poartă titlul Double bind.

Atunci am făcut o scurtă descriere a piesei, așa cum apare pe site-ul instituției, fără să văd spectacolul scris și regizat de Alina Nelega, respectiv Réka Kincses. Sunt doi autori care se leagă prin toată ființa lor de orașul Târgu Mureș, localitatea în care s-au născut. Regizoarea Réka Kincses trăiește la Berlin, unde a obținut diploma de regie în film, dar prin munca ei de până acum a dovedit că a rămas conectată la realitățile de acasă.

                   

În filmele regizate de ea, pământul natal, rolul identității în conturarea personalității omului sunt teme majore, iar primele două proiecte teatrale le-a desăvârșit în orașul ei natal. Unul dintre aceste spectacole este Double bind, care, după cum aflăm chiar din textul piesei, s-a născut la inițiativa și propunerea Alinei Nelega.

Cele două autoare au realizat o radiografie a conviețuirii româno-maghiare prin prisma realităților din Târgu Mureș. Meritul cel mare al celor două scriitoare-regizoare este că nu s-au împotmolit în teme marginale, locale, reușind să evite realizarea unui spectacol doar pentru târgumureșeni.

Piesa poate fi percepută ca oglinda conviețuirii româno-maghiare în Transilvania, pe care o prezintă fără patetism, fără locuri comune, autorii reușind să exprime într-un mod comprehensibil spaimele, fricile, nemulțumirile, gândurile cele mai profunde ale membrilor celor două comunități.

Piesa Double bind nu este una conformistă.

Autorii rup zăgazul gândurilor ascunse, care rămân de multe ori nerostite în viața de zi cu zi și în dezbaterile politice. În discuțiile despre conviețuire și drepturile minorităților, corectitudinea politică poate reprezenta un lacăt. Poate fi de bun augur, temperându-i pe combatanți, însă pe de altă parte, face ca zona gri a ideilor ascunse care, de cele mai multe ori, constituie sursa principală a neîncrederii reciproce să rămână nedevoalată.

Piesa își propune să prezinte în limbile maghiară și română – spectacolul fiind supratitrat – aceste gânduri venite din străfundul ființei umane, a cărei identitate națională, ne place sau nu, este o caracteristică încă determinantă. Poate unii se vor supăra pentru faptul că autorii și-au permis să aducă la suprafață aceste idei ascunse, care le provoacă spectatorilor sentimente de jenă, dezgust, rușine sau vinovăție.

Nelega și Kincses însă nu au făcut altceva decât au surprins seturi de idei și argumente, dacă vreți naționaliste, respectiv spaime ce caracterizează o majoritate considerabilă de ambele părți.

Spectatorii asistă la dialoguri inventate, dar care sunt într-o strânsă legătură cu realitatea.

Conviețuirea româno-maghiară reflectată în spectacol nu este una idilică, cum tind foarte mulți s-o descrie, scoțându-i țapi ispășitori pentru conflicte doar pe politicieni. Nelega și Kincses au depășit cu brio acest teritoriu al locurilor comune și au pătruns într-o zonă de disconfort în care și maghiarii, și românii se pot confrunta cu propriile spaime sau idei, mai puțin prezentabile în cadru larg.

Spectatorul are ocazia să întâlnească acel eu visceral în varianta română și maghiară, de care nicidecum nu poate fi mândru.
  

Din monologurile și dialogurile mono- sau bilingve putem afla de exemplu de ce se simt maghiarii amenințați în localitatea lor de baștină a cărei componență etnică s-a schimbat radical în ultimele decenii din cauza politicii de omogenizare a autorităților comuniste.

Oare și astăzi continuă aceste practici prin metode mai subtile? Ajungând să trăiască printre ei, ce gândește un român moldovean despre maghiari și drepturile lor? Ce dificultăți întâmpină când încearcă să se apropie de concetățenii săi prin învățarea limbii maghiare? Prin ce se manifestă aroganța și agresivitatea minoritarului, dar a majoritarului? Ce se întâmplă când există un singur oraș și aproape fiecare clădire, stradă are două denumiri, două istorii diferite, reprezentate de locuitorii vechi și noi.

Aflăm toate aceste lucruri din spectacol, care obligă publicul să reflecteze asupra propriei experiențe de conviețuire. Datorită piesei, fiecare spectator poate înțelege mai bine anumite mentalități, reflexe, comportamente, care îi blochează pe români și pe maghiari într-o stare de angoasă, fără perspectivă.

Realitatea reprezentată este una tipic transilvană, unde locuitorii s-au amestecat între ei de-a lungul secolelor, regiunea ajungând la o varietate culturală și etnică remarcabilă. Transilvania, care în concepția unora este tărâmul idilic a multiculturalității, iar a altora un teatru de război, al conflictelor interetnice, apare în această piesă ca o zonă în care o parte însemnată a populației încă nu cunoaște această bogăție multiculturală și nu se poate raporta la ea. Personajele fără nume care apar în piesă nu își înțeleg semenii.

Pe de o parte, românii sunt nelămuriți de ce doresc maghiarii învățământ în limba maternă, plăcuțe bilingve, de ce vorbesc maghiara între ei, de ce au nevoie de mai multe drepturi. Pe de altă parte, maghiarii nu au empatia necesară față de români care, fără vina lor, au ajuns să împartă cu ei același spațiu al unui oraș transilvan, ce poate fi la fel de bine Cluj, Oradea, Satu Mare sau Carei.

    

Oamenii vin cu un bagaj cultural, lingvistic diferit, iar procesul de cunoaștere reciprocă este îngreunat de bariere mentale, lingvistice, ideologice. Piesa, prin prezentarea câtorva tipologii de disensiuni interetnice, ne oferă o imagine reală asupra Transilvaniei.

Finalul nu este unul siropos, în care membrii celor două comunități, reprezentați de bravii actori români și maghiari, se apucă să-și declare dragoste veșnică. Spre norocul tuturor, autorii au reușit să evite asemenea falsări kitschoase.

În locul unor răspunsuri tranșante, fără echivoc, spectacolul prezintă întrebări, dileme, iar pe cei cu inima și mintea deschisă îi poate îmboldi la efectuarea unei introspecții asupra conviețuirii româno-maghiare și asupra unui real potențial de transilvanism, după care tânjim din ce în ce mai mulți.

 
Double bind - spectacol de Alina Nelega și Réka Kincses. Teatrul Național din Târgu Mureș - Compania Liviu Rebreanu și Compania Tompa Miklós.
Distribuția: Barabási Tivadar, Bartha László Zsolt, Berekméri Katalin, Andrei Chiran, Csíki Szabolcs, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Pál Emőke, Monica Ristea, Elena Purea




Sus