Marţi, 20 Noiembrie 2018
Marţi, 20 Noiembrie 2018


Kontakt / Cristian Sandache: Principatul Transilvaniei nu a devenit un stat ortodox, ci o adevărată citadelă a protestantismului.

Cristian Sandache: Principatul Transilvaniei nu a devenit un stat ortodox, ci o adevărată citadelă a protestantismului.
 
Disputa dintre istoriografia română și cea maghiară, privitoare la explicația absenței românilor/valahilor din rândul națiunilor medievale ardelene privilegiate, stă sub semnul conceptului de discriminare, care din perspectivă românească este echivalat cu unul etno-lingvistic, iar din punct de vedere maghiar este considerat un act social, de excludere feudală. 
Istoricii maghiari consideră că nobilimea valahă din Transilvania acelei perioade se regăsea prin unii reprezentanți ai săi, în cadrul corpusului nobiliar maghiar, acesta din urmă fiind doar nominal “maghiar”, atâta timp cât n-ar fi fost vorba despre o identificare cu o realitate etno-rasială. Oricine reușea să acceadă în categoria nobilimii, devenea automat egalul celor aflați deja acolo, indiferent de originea sa etnică.


                          Statuia cvasinecunoscută a principeleui Bethlen Gábor la Cluj


Unii istorici maghiari observau cu maliție faptul că, după dobândirea noului său statut, principatul Transilvaniei nu a devenit un stat ortodox (în pofida existenței unei majorități etnice românești între granițele sale), ci o adevărată citadelă a protestantismului.

Până spre sfâșitul secolului al XVI-lea, sașii ardeleni au îmbrățișat luteranismul, iar cea mai mare parte a maghiarilor și secuilor calvinismul.

Dieta de la Turda din anul 1557 a oficializat o libertate a religiilor, care în fapt, trebuie decriptată ca o mascată și progresivă favorizare a protestantismului . Luteranismul, calvinismul și (din anul 1571) unitarismul au fost recunoscute ca religii recepte. 

Dacă se ține cont de contextul general european al perioadei, Transilvania oferea un exemplu de remarcabilă toleranță etno-religioasă (evident, excluzând chestiunea ortodoxiei (echivalată cu un fel de sectă tolerată), în care erau recunoscute trei națiuni istorice (ungurii, secuii, sașii), precum și patru religii recepte (romano-catolicismul, luteranismul, calvinismul, unitarismul). Era o situație pe care alte spații europene nici măcar nu și-ar fi putut-o imagina în acel timp .

Există opinii (cu precădere în istoriografia maghiară) în conformitate cu care, această cvasi-toleranță religioasă se explică nu doar prin elemente de natură contextual-politică, ci- mai presus de toate, printr-o anumită mentalitate colectivă ardeleană predominantă, care s-a cristalizat din ce în ce mai bine în timp, identificându-se cu un fel de brand spiritual al acestei regiuni istorice.

Erau, într-adevăr, unele aspecte paradoxale, care ne îndreptățesc să fim mai rezervați atunci când ne grăbim să catalogăm în bloc stările de lucruri din acea perioadă (atitudini generate și de o anumită propagandă de tip naționalist-comunist, ale cărei ecouri se simt și astăzi, din păcate). 

Faptul că în interiorul categoriei sociale nobiliare, egalitatea dintre maghiari și români (bunăoară) este clar stipulată în documentele vremii (“Valachus ipse nobilis cum Hungaris nobilibus et verificationem et juramenti depositionem in Judiciis facere peregareque tenentur”) reprezintă un detaliu care ne îndreptățește la analize cu mult mai atente asupra fenomenului relațiilor interetnice din perioada respectivă, cu nimic echivalente fenomenelor similare ale contemporaneității .

Deși predominant ca element de reprezentare simbolică oficială, protestantismul ardelean nu a cunoscut accentele fanatice pe care episoadele istorice ale perioadei le-au consemnat în unele regiuni europene, perioada 1544-1574, consemnând în cadrul Dietelor Principatului Transilvaniei  existența a 22 de prevederi legislative, care au alcătuit ansamblul unei veritabile codificări, în sensul unei toleranțe religioase lărgite, aspect fără precedent pe plan european, în sensul că, nici o altă adunare de factură parlamentară a vremii, nu a inițiat atâtea măsuri legislative, în sprijinul libertății de conștiință religioasă .





Sus