Miercuri, 23 Octombrie 2019
Miercuri, 23 Octombrie 2019


Kontakt / Volohii de ieri, volohii de azi

Volohii de ieri, volohii de azi

În Ucraina, existӑ din vremuri care se pierd pe undeva, prin Evul Mediu probabil, o localitate numitӑ Poroșkovo. Acum câțiva ani am fost acolo, într-o acțiune umanitarӑ organizatӑ de cluburile „Rotary” și „Rotaract” din Sighet. Precizez cӑ nu fac parte din aceste cluburi, dar am beneficiat de invitație și pe la sfârșit de decembrie am vӑzut ce nu credeam sӑ mai existe în secolul XXI.


Am vӑzut niște oameni uitați de toatӑ lumea, de români, de ucraineni. Întors în tarӑ, am scris un articol („Am fost acolo”) din care redau câteva pasaje:

Un loc unde sărăcia strigă în gura mare, un loc unde copiii se bucură de orice urmă de bunăvoință primită de la cei mari. [...] I-am filmat pe micuți venind în fuga mare pe uliță spre noi. Se dăduse vestea că niște oameni au venit în localitatea lor cu dulciuri. Cât de puțin înseamnă asta pentru copiii noștri, cât de mult a însemnat asta pentru copiii lor…

Până acum câțiva ani comunitatea uitată de…toate lumile n-a avut biserică, n-a avut lideri religioși. Acum au, dar îndreptarea unor lucruri strâmbe de sute de ani se face în mulți ani. Sper că se mai poate face ceva. O stare generală de dezorganizare, de haos și de mirosuri grele, de bube și haine niciodată spălate. N-am intrat în case. Nici nu cred că aș fi făcut-o…Nu cred că cineva din grupul nostru ar fi făcut-o…

[...]. Sincer spus, eu nu prea cred în șansele remedierii stării de lucruri văzută acolo…Poate nu mai am vârsta entuziasmului fără limite. Dacă m-ar întreba cineva dacă mă bucur c-am fost acolo, aș spune oricând, fără ezitare, da! De acum înainte, vă rog să nu vă mai plângeți atâta, că n-aveți una, că n-aveți alta! Dac-ați fi fost acolo, ați ști despre ce vorbesc…

Așa a fost atunci. Acum, citesc pe www.corbiialbi.ro:

„Mă numesc Iana Canaloș, am 13 ani și sunt în clasa a 8-a în Ucraina. Îmi doresc să devin învățătoare. În România, am învățat să scriu și să citesc. Mă bucur tare că am putut să învăț lucruri noi.”

„Mă numesc Oxana Voloșin, am 14 ani și sunt în clasa a 9-a la școala din Poroșkovo, Ucraina. Mie îmi place România, deoarece pot învăța lucruri noi. Zilele acestea am învățat să scriu, să citesc, dar și cum s-a format poporul român - asta mi-a plăcut cel mai mult, deoarece doamna profesor Marilena Toma ne-a explicat foarte frumos.”

„Mă numesc Mariana Voloșin, am 12 ani și merg la școală în Ucraina. Sunt în clasa a 7-a și am învățat să scriu, să citesc și de asemenea am învătat despre formarea poporului român împreună cu Doamna Profesor Marilena Toma.”

„Mă numesc Natașa Voloșin, am 13 ani, sunt în clasa a 7-a în satul Poroskovo din Ucraina și am venit în România să mă pregătesc pentru a deveni învătătoare. Am învățat să citesc și să scriu împreună cu Doamna Profesor Marilena Toma. Vreau să îi mulțumesc pentru felul în care m-a ajutat.”

Sunt câteva impresii ale unor copii de volohi – așa se numește comunitatea din Ucraina – care, atunci când i-am vӑzut, aveau hainele (râze în - volohӑ) murdare, mamele veneau spre noi ținându-și în brațe copiii cӑrora le lipseau ciorapii (ștrimfli - în volohӑ). Pӑreau a fi cel puțin o mie (o ezerӑ - în volohӑ) pe ulițele cӑtunului cu case peste care nu dӑduse nimeni niciodatӑ cu var (vapna - în volohӑ).

Atunci, când am fost la ei, mӑ tot uitam dacӑ nu cumva iese din pӑrul vreunei fetițe un gândac (bombac - în volohӑ), atât de nespӑlat le era capul.


Acum, vӑd niște poze cu copii spӑlați, îngrijit îmbrӑcați și le recitesc impresiile cu care se întorc în lumea lor. Îmi vӑd și colegii și bunii mei prieteni de la Corbii albi în aceleași poze. Desigur, mai multӑ lume din România s-a implicat în diminuarea handicapului dintre volohi și lumea civilizatӑ, dar pe mine mӑ entuziasmeazӑ ce fac și ce-au fӑcut inimoșii reprezentanți ai Corbilor albi: Adriana Macsut, care a ținut niște lecții despre moralӑ și Szabó Csaba, care i-a inițiat pe tinerii volohi în arta jurnalismului.


Pentru informații mai detaliate, recomand articolul „Corbii Albi la școala de vară pentru copiii volohi din Ucraina” de pe www.corbiialbi.ro.

Dupӑ trecerea a 100 de ani de la anul binecuvântat pentru România, maghiarul Szabó Csaba este unul din cei care au luptat pentru ca un grup de români din Ucraina sӑ nu-și piardӑ identitatea!

Aflu cӑ volohii au un cântec, al cӑrui refren este: „România, mama noastră nu uita de noi / Suntem departe de tine, singuri ai nimănui / Numai Dumnezeu Prea bun ne-ajută să mai fim / Am păstrat graiul tău dulce, graiul de român”.


Se pare cӑ rugӑmintea din cântec le-a fost ascultatӑ. Volohii de azi încep sӑ nu mai semene cu cei de ieri. Acum, se produce o schimbare pe care eu n-o vedeam posibilӑ. Și totuși, este!

Frumoasӑ lecție, Adriana! Frumoasӑ lecție, Csaba!






Sus