Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Kontakt / Când mi-a fost rușine că sunt maghiar

Când mi-a fost rușine că sunt maghiar

Citind despre peripețiile unor români pe plaiurile secuiești, mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută cu câțiva ani în urmă. Totul s-a derulat în Ungaria, nu în secuime, dar povestea „rimează” perfect cu experiențele negative relatate de către cei care spun că nu au fost serviți în magazinele din Covasna sau Harghita cu pâine, apă minerală sau mai știu eu ce...

Sincer, nu cred că acești „pățiți” nu au fost serviți, cel puțin în zilele noastre, când găsești de toate în magazine, iar statul nu mai este „patron”. Marfa este de vânzare, iar secuiul, ca patron, trebuie să fie bătut tare în cap să nu vrea să scape de marfa expusă. Pot crede eventual că, în anumite cazuri izolate, acești conaționali au avut parte de un tratament mai puțin amabil, venit din partea unora care nici pe departe nu pot fi numiți comercianți. Căci, excepții de la regulă totdeauna vom găsi. Și nu exclusiv în Secuime...

Dar să revin la pățania mea...

Trecusem granița româno-maghiară cu autoturismul, când la aproximativ 2 km de localitatea Csengersima am fost oprit de un echipaj de poliție. După prezentarea actelor, agentul, negăsind altceva de obiectat, mi-a cerut socoteală - dealtfel, pe bună dreptate - pentru faptul că pasagerii de pe bancheta din spate a mașinii nu au avut pusă centura de siguranță. Pe vremea aceea, la noi încă nu era „la modă” purtarea centurii pe scaunele din spate, astfel deși călătoream des în Ungaria la vremea aceea pur și simplu am uitat să-mi atenționez pasagerii cu privire la această obligativitate.

Ce mai, am greșit.



Într-un final, agentul, văzând în acte și realizând faptic că sunt maghiar, mi-a adresat următoarea întrebare:

Toți cei din autoturism sunt maghiari?
Da am răspuns surprins.
Atunci puteți pleca, dar să nu se mai întâmple să circulați fără centura pusă.

Am demarat imediat, nu cumva să se răzgândească. M-am bucurat că nu ne-a amendat, dar în clipa următoare remușcările de conștiința mi-au umbrit bucuria. Da, am fost lăsat să plec fără să fiu sancționat doar pentru că sunt maghiar. Vă spun sincer, în momentul acela mi-a fost rușine că sunt maghiar. M-am găndit la faptul că următorul „client” al agentului nu va fi la fel de norocos, dacă uită să-și pună centura de siguranță. Mai ales dacă are mașină cu numere de România, întâmplător îl cheamă Ionescu, Marinescu sau Popescu și nu vorbește limba maghiară.

Da, există și asemenea cazuri. Există fel și fel de întâmplări, de experiențe individuale negative, dar și pozitive, atât de o parte, cât și de altă parte a baricadei. Dar oricât de simplu și comod ar fi pentru noi să tragem concluzii generale de la cazuri particulare, izolate, nu trebuie să cădem în această capcană. Dacă ne lăsăm induși, sufletul nostru va fi înghițit de către balaurul urii față de semenii dintr-un anumit grup, fie acel grup nu neaparat etnic.

Totuși, nu trebuie să ascundem mizeria sub covor, trebuie să vorbim despre aceste „clipuri” desprinse din realitatea cotidiană, dar nu cu ură în suflet sau trăgând concluzii pripite, ci cu o oarecare echidistanță, inteligență și superioritate intelectuală. Doar așa putem să-i determinăm pe autorii acestor gesturi nefirești să „abdice”, evitând astfel să ne mânjim la suflet și să-i mânjim și pe alții.

 




Sus