Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Hârtia rabdă – Carta europeană a limbilor regionale

Hârtia rabdă – Carta europeană a limbilor regionale

Ca profesor navetist, în a doua parte a anilor 80, mi s-a pus odată în față o coală de hârtie, pe care erau 8 rânduri, conform căreia eu mi-am făcut autocritica că nu am adunat cu clasa a VI-a B 50 de kile de măcieșe la ora de agricultură, dar mă oblig, că săptămâna viitore o să adunăm cu clasa – în regim de muncă veselă patriotică – 25 de kile de porumbele. – Tov. director, cum să adun 25 de kile de porumbele cu clasa, dacă în zonă nici nu sunt porumbele? – întrebam uimit. – Mă Ciobi dragă, tu ești începător. Scrie mă acolo, hârtia rabdă… Ce crezi că ia cineva în serios o înțelegere pe la noi? Semnezi, și gata… Hârtia rabdă.

Această istorioară îmi vine în minte întotdeauna, când aud, că România a ratificat Carta europeană a limbilor regionale, în anul 2007.

Charta aici: http://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/Brochure/Brochure_ro.pdf

Aceasta Cartă este una dintre instrumentele juridice semnate de România, care nu prea este promovată. Mass media foarte rar se referă la propunerile acesteia, iar articolele născute pe tematicile abordate de acest document, extrem de rar sunt prezentate prin prisma principiilor formulate de acestă Cartă. Astfel orice eveniment civic care se referă la mediul bilingv, la folosirea limbii materne și strategii de devoltare identitare ale maghiarilor sunt prezentate într-o manieră cvasi- sau semiisterică, sugerând maselor că „iarăși vor ceva ăștia”. Această abordare subiectivă devine și mai malignă prin întroducerea în fața titlurilor a expresiilor: „scandalos, incendiar, incredibil, halucinant”, etc.
  

Îmi permit să citez din Carta europeană a limbilor regionale, ratificată de România în anul 2007, cu simplul scop de a deschide orizonturi pentru aceia care prezintă un anumit interes față de mișcările identitare a maghiarilor din România.

„Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare este un tratat unic între state care s-au angajat să contribuie la crearea unui viitor favorabil dezvoltării limbilor. (…) În cazul unora dintre limbi numărul vorbitorilor este în continuă descreștere. Dacă acest proces nu este dirijat în sens invers, tendința va duce în mod inevitabil la extincția limbilor în regiuni unde au fost folosite în mod tradițional timp de secole și unde reprezintă o componentă esențială a identității regionale.

Țările care se alătură familiei Cartei au decis să protejeze și să promoveze limbile care sunt amenințate de posibilitatea de a deveni marginalizate în țări în care aceste limbi au o prezență tradițională. (…) Carta oferă principii orientative despre felul în care limbile minoritare sau regionale ar trebui protejate și promovate în mod cotidian. Statelor li se solicită să asigure învățământ, servicii media cum ar fi presa, radioul și televiziunea în aceste limbi, ca de altfel și servicii în administrația publică.

Carta promovează utilizarea limbilor minoritare sau regionale sub toate aspectele vieții. noastre cotidiene, începând de la însemne stradale până la asigurări medicale și relațiile cu autoritățile publice.”

Dacă am avea o presă care își simte menirea în a informa cât mai corect populația despre tot ce se întâmplă în societatea românească, oferindu-i totodată și informații de fundal pentru a-l ajuta în a se orienta în tematicile minoritare complexe, această Cartă ar fi o mină de aur.

În cadrul spiritului acestui text preluat din capitolele de rigoare ale Cartei se văd de exemplu total în altă lumină acțiunile civice-protestatare ale ONG-urilor maghiare care vizează denumirile stradale (vezi Târgu Mureș sau alte orașe) sau cele ale învățământului (lucrările practice la UMF să fie în două limbi).

         

În spiritul acestei Carte se vede mult mai simplu și tematica tăblițelor bilingve la intrarea localităților, chiar și acolo, unde minoritatea maghiară reprezintă sub 20 la sută din totalul locuitorilor - deci acolo, unde legea nu permite automat asamblarea acestora.

În aceste localități „minus 20” legea permite asamblarea acestora, dacă acest lucru se votează în consiliile locale.

Dacă România a semnat această Cartă, și ar vrea să facă pași în spiritul ei, atunci s-ar pune întrebarea astfel: 50 000 de mii de maghiari cer tăbliță bilingvă la intrarea în oraș, există vreo lege, care interzice asta? Nu există! Avem vreun argument, de ce nu am putea amplasa tăblița? Nu avem (în afară de a folosi ura împotriva maghiarilor, ca argument).

La noi însă această problemă poartă o încărcătură subiecti-
vă, una care își are rădăcinile într-o lume în care drepturile omului nu contau. În care existau „pături sociale” conducătoare și unele… tolerate.

În Transilvania sunt zeci de localități, unde germanii, care sunt mult sub 20 la sută, beneficiază de tăblițe bilingve la intrări. La Cluj-Napoca însă, deși la apariția legii numărul maghiarilor nu a scăzut încă sub 20 la sută, această tematică a tăbliței bilingve de la intrare reprezintă un etern măr al discordiei.

Nu demult o organizație civică a câștigat procesul pe această temă cu primăria din Cluj-Napoca, dar primarul Boc – deși vorbește des despre multiculturalitate și orașul a devenit în acest an capitala europeană a tineretului – a atacat această decizie și a și câștigat. Astfel Cluj-Napoca rămâne fără „Kolozsvár”.

Deci semnăm, că arată bine, dă impresia de europenism, apoi în realitate, ne întoarcem la vechile obiceiuri: politica de vitrină, păcăleala, lipsa sincerității, omogenizare mascată. Adică: hârtia rabdă.

A răbdat și atunci, când eu mă angajam partidului, că o să adun 25 de kile de porumbele într-o comună fără porumbele și rabdă și acum, când această Cartă este dată uitării, de parcă nu România ar fi semnat-o, ci o altă țară.

   

Dacă această Cartă semnată de România ar fi folosită ca un fel de ghid practic în a aborda tematici minoritare – ba chiar promovată de mass media –, atunci sute de mii de oameni subinformați în această tematică ar înțelege mai bine și protestele celor din Harghita și Covasna, care nu vor să facă parte dintr-un teritoriu administrativ de tip Dragnea, în care limba lor ar pierde din importanță. Carta spune așa:

„Carta cere statelor să respecte suprafața geografică a limbilor regionale sau minoritare. În
practică, acest principiu este în vigoare, de exemplu dacă statele planifică să modifice frontierele administrative în moduri care afectează negativ limbile regionale sau minoritare.”

Deci în spiritual Cartei, cei care vroiau ca Harghita și Covasna să facă parte dintr-un teritoriu administrativ mamut – în care limba maghiară ar fi pierdut din valoarea practică – ori nu cunoșteau această Cartă, ori pur și simplu vroiau să agite spiritele.

Dacă acesta din urmă era scopul lor, atunci au reușit, deorece această decizie contrară spiritului Cartei – practic sfidarea ei – a dus apă multă la moara acelora, care văd viitorul Ținutului Secuiesc sub o formă autonomă – în cadrul României desigur –, de tip Tirolul de Sud.

Dacă această Cartă ar exista în redacțiile care sunt forțate de împrejurări să se ocupe frecvent de problemele identitare ale maghiarilor, atunci nu s-ar scrie despre ONG-urile ungurești participante la diferite proteste, că „plâng în toată Europa că nu au ungurii drepturi”.

     

Ca o explicație: acestea „se plâng”, deoarece Carta europeană a limbilor regionale semnată de România le invită să fie parteneri în acest proces european:

„ONG-urile sau alți reprezentanți ai vorbitorilor limbilor în cauză sunt invitați, oricând, să informeze statul respectiv și Consiliul Europei (prin intermediul Secretariatului Cartei) asupra chestiunilor legate de implementarea Cartei.”

După cum vedem, presa are un rol important în a ajuta în perpetuarea spiritului Cartei. Dacă s-ar face măcar sporadic trimiteri firave la cele scrise în acest instrument juridic! Dacă măcar ar citi și presa mai atent acestă Cartă, în care se face referire explicit, la responsabilitatea jurnaliștilor:

„Rolul pe care îl are mass-media este crucial pentru promovarea înțelegerii reciproce și a respectului pentru ceilalți și pentru cultura și limba lor. Carta cere statelor să încurajeze mass media să urmărească acest obiectiv.”

Desigur știm cu toții, că schimbările de mentalite se realizează încet peste tot în lume. Dacă această Cartă va ajunge iarăși subiect de discuție la nivelele cele mai înalte, 75 la sută din acele „cereri eronate” ale maghiarilor, despre care scriu azi ziarele cu tentă „halucinanto-incendiară” vor deveni o simplă problemă de eleganță îngăduitoare a majorității.

În lumea bună semnătura și noblețea obligă. Noblesse oblige.

















Sus