Joi, 16 August 2018
Joi, 16 August 2018


Kontakt / Orbán Viktor: “celui care colaborează cu maghiarii îi merge bine”.

Orbán Viktor: “celui care colaborează cu maghiarii îi merge bine”.

Fiecare țară europeană are dreptul să își apere cultura creștină, modelul familiei tradiționale și este îndreptățită să respingă imigrația, a anunțat premierul Viktor Orbán în cadrul discursului susținut sâmbătă, în ultima zi a celei de a 29-a ediții a Universității de Vară și Tabere Studențești de la Băile Tușnad.

În fața a mii de persoane care au venit să-l asculte, Orbán a spus referindu-se la anul care a trecut de la ultima sa prezență deanul trecut la Tușnad, că maghiarii din Bazinul Carpatic au trecutde un prag psihologic datorită faptului că un milion de oameni aucerut și au obținut cetățenia ungară.

A afirmat că după opt ani de guvernare neîntreruptă, guvernul ungar a primit, în luna aprilie, șansa de a continua munca sa timpde încă patru ani, totodată a obținut mandatul de a construi o nouă eră. Procesul de unificare a națiunii maghiare s-a transformat într-un proces de construcție a națiunii, iar repetiția finală a acestuia a avut loc în luna aprilie.


Rezultatele alegerilor demonstrează că această construcție a națiunii maghiare este una de succes. Am dovedit că noi, maghiarii suntem capabili să ne înțelegem situația complicată și complexă,iar dacă trebuie, putem decide unanim asupra destinului nostru,putem să ne mobilizăm ca o singură națiune, a spus premierul ungar.

“Despre Secuime pot spune că maghiarii din afara granițelor au fost alături de cei din țara mamă, iar fiecare vot exprimat aici a fost o asumare de răspundere pentru Ungaria. Pentru această asumare și această alăturare vreau să mulțumesc acum”, a anunțat șeful guvernului Ungariei.

Potrivit lui Orbán, victoria cu două treimi din 2010 a împuternicit partidele parlamentare să construiască un nou sistem: ceea ce în economie înseamnă un model maghiar, în politică înseamnă o nouă ordine constituțională bazată pe ideea de națiune și creștinism. Premierul a apreciat că prin victoria din 2014 au primit împuternicire pentru stabilizarea sistemului.

După victoria de la alegerile din acest an, în opinia lui Viktor Orbán sarcina este construirea unei ere noi, adică să potrivească sistemul politic în era culturală.
“Avem nevoie de o abordare intelectuală și culturală nouă și, este de netăgăduit, că din septembrie ne
așteaptă schimbări majore”, a formulat.

Vorbind despre stabilizarea sistemului construit până acum,premierul a amintit: de la “creșterea economică” de minus 6 procente din 2009, în 2017 Ungaria are o performanță de plus patru la sută, iar valoarea PIB-ului a fost în 2010 de 22.224 miliarde de forinți, pe când acum este de 38.183 miliarde.


“Împrumutul luat din cauza crizei din 2008 l-am rambursat, am trimis FMI-ul acasă, deficitul îl ținem sub control, iar datoria de stat a scăzut de la 85 la sută la 75″, a enumerat premierul. Acesta a adăugat că acum în Ungaria lucrează cu 756 de mii mai mulți oameni decât în 2010, salariile au crescut cu 60 la sută, rata fertilității a crescut de la 1,25 la 1,5, iar numărul infracțiunilor s-a redus la jumătate.

Bazându-se pe această stabilitate, guvernul și-a propus unele ținte mai mari, care până de curând păreau imposibile: până în 2030 Ungaria să fie printre primele cinci țări UE la capitolul nivel de trai, oprirea scăderii natalității, drumurile de mare viteză să ajungă până la granițe, Ungaria să devină independentă din punct de vedere energetic, să fie construită noua armată ungară,a spus premierul.

Viktor Orbán a numit reconstruirea Bazinului Carpatic unul din cele mai importante planuri ale Ungariei. Premierul ungar a spus că a luat sfârșit era celor 100 de ani de singurătate maghiară.

Suntem din nou puternici, avem determinare, suntem curajoși,avem putere, avem bani, avem resurse”.
Acesta a adăugat: în ultimii ani Ungaria a demonstrat vecinilor săi că “celui care colaborează cu maghiarii îi merge bine”.

Viktor Orbán a spus că Budapesta își invită vecinii să își lege țările de Ungaria prin trenuri de mare viteză și autostrăzi, să își conecteze rețelele energetice și să își armonizeze politicile privind apărarea și dezvoltarea capacităților militare.

Pentru a construi împreună este nevoie de respect reciproc, a atras atenția premierul ungar.

Orbán a afirmat că maghiarii înțeleg că pentru români Centenarul este o sărbătoare, dar le cere înțelegere pentru faptul că maghiarii “nu au nimic de sărbătorit”.

Acesta a anunțat: trebuie confruntat faptul că de 100 de ani România modernă nu știe ce să facă în privința stării de fapt că aici trăiesc 1,5 milioane de maghiari, iar Bucureștiul susține că
Ținutul Secuiesc nici nu există.

Potrivit sloganului UDMR (1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România), cu care premierul ungar s-a declarat de acord,

Ținutul Secuiesc a existat și când încă nu exista România modernă și va exista și atunci când toată Europa se va fi predat Islamului, a declarat Viktor Orbán.

În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situația ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim unȚinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forță și pentru România, a formulat premierul Ungariei.

Vorbind de o construcție regională dincolo de Bazinului Carpatic, Viktor Orbán a formulat, în cinci teze, care ar fi premizele pentru ca Europa Centrală și de Est să își ocupe locul pe care îl merită în Europa.

Prima teză ar fi că fiecare țară europeană are dreptul de a-și apăra cultura creștină și de a respinge ideologia multiculturalismului. Totodată, fiecare țară are dreptul de a apăra modelul familiei tradiționale și să declare că “fiecare copil are dreptul la o mamă și la un tată”, a transmis Viktor Orbán.

A treia teză enunțată se referă la dreptul statelor din Europa Centrală și de Est la apărarea piețelor proprii și a sectoarelor economice cruciale din punctul de vedere al strategiei naționale. A patra teză fundamentală este că țările au dreptul să își apere granițele și să respingă migrația.

Premierul consideră o teză de bază și dreptul fiecărei țări de a insista la respectarea principiului “o națiune, un vot”, atunci când se discută chestiuni cruciale, iar această teză ar trebui aplicată și funcționării Uniunii Europene.

“Noi, europenii din zona Centrală și de Est spunem că există viață și după globalizare, iar drumul Europei Centrale este drumul uniunii națiunilor libere”, a anunțat premierul Ungariei.

Acesta a vorbit și despre faptul că momentan UE duce o politică rusească primitivă, pe când ar fi necesară, de fapt, o politică rusească mai nuanțată.

Premierul a adăugat că siguranța Ungariei, a întregului Bazin Carpatic și a Europei depind, astăzi, de măsura în care Turcia, Israelul și Egiptul vor fi țări suficient de stabile pentru a putea opri valul migrației musulmanilor..

Dacă oricare din aceste trei țări își va pierde stabilitatea, acest lucru va avea consecințe foarte grave asupra securității Europei, a afirmat șeful guvernului de la Budapesta.

Orbán este de părere că actualii lideri ai Europei sunt nepotriviți, nu știu să apere continentul de imigrație. Premierul a formulat: elita europeană a dat faliment, iar simbolul acestui faliment este Comisia Europeană, ale cărei zile sunt numărate.

Premierul a spus că potrivit tratatului UE Comisia Europeană trebuie să fie imparțială și nepartinică și să garanteze cele patru libertăți. În schimb, actuala Comisie este partinică deoarece stă de partea liberalilor, e părtinitoare, pentru că lucrează împotriva Europei Centrale și nu este prietenă cu libertatea, deoarece în locul libertăților lucrează la construirea unui socialism european, a afirmat Orbán.

În opinia sa, elita europeană exclusiv liberală a dat faliment pentru că și-a negat rădăcinile și în locul unei Europe bazate pe valori creștine construiește o Europă a societății deschise. 

“În Europa creștină munca a avut cinste, omul a avut onoare, bărbatul și femeia au fost egali, familia a stat la baza națiunii, națiunea a stat la baza Europei, iar statele garantau siguranța. În Europa societății deschise de astăzi nu există granițe, europenii pot fi schimbați cu imigranții, familia s-a transformat într-o formă de coabitare ce poate fi schimbată după bunul plac, națiunea, conștiința națională și simțirea națională se dovedește a fi negativă și depășită, iar statul nu mai garantează siguranța în Europa”, a concluzionat premierul ungar, adăugând că în Europa liberală europenismul a rămas o formă fără conținut.

Potrivit lui Viktor Orbán democrația liberală s-a transformat în “non-democrație liberală”. “Există liberalism, dar nu există democrație”, a afirmat Orbán vorbind despre statele vestice ale Europei, adăugând că aici cenzura și limitarea libertății de exprimare a devenit parte a cotidianului. În opinia premierul, Fidesz trebuie să își concentreze puterile pe alegerile europarlamentare din 2019, care pot avea o singură temă europeană serioasă și anume, imigrația.

Șeful guvernului de la Budapesta a spus că dacă Europa decide pe tema migrației, atunci decide și soarta elitei europene, dacă aceasta a tratat corespunzător chestiunea. În opinia sa, elita europeană este nervoasă pentru că alegerile care au avut un rezultat avantajos pentru Ungaria au blocat
transformarea pe scară largă a Europei, adică planul Soros. Orbán crede că prin alegerile europarlamentare poate fi blocată atingerea acestui scop de a duce Europa într-o eră post creștinism și post-națiuni.

Democrația liberală are alternativă: creștin-democrația, a arătat prim-ministrul. El a catalogat o momeală abordarea conform căreia și creștin-democrația poate fi liberală. Orbán a anunțat: creștin-democrația – dacă vreți – este iliberală.

Democrația liberală este de partea multiculturalismului, a imigrației și a modelului variabil al familiei. În schimb creștin-democrația dă prioritate culturii creștine, este anti-imigrație și stă de partea familiei creștine, a spus Viktor Orbán.

Conform prim-ministrului la alegerile europarlamentare de anul viitor se poate spune adio nu doar democrației liberale, ci și elitei din ’68. În cadrul discursului susținut la Universitatea de Vară de la Tușnad, premierul ungar a afirmat că după părerea sa, în locul generației din 1968, a venit timpul generației din 1990: una anticomunistă, creștină, dedicată națiunii. “În urmă cu treizeci de ani am crezut că Europa este viitorul nostru, acum credem că noi suntem viitorul Europei”, și-a conchis prelegerea de la Băile Tușnad premierul Viktor Orbán.




Sus