Marţi, 14 August 2018
Marţi, 14 August 2018


Kontakt / Istoria maghiară se ridică din adâncurile apelor uitării premeditate

Istoria maghiară se ridică din adâncurile apelor uitării premeditate

“În zilele noastre este normal ca Dunărea să fie navigabilă pe toată lungimea sa. Acum aproape două sute de ani acest lucru era însă aproape imposibil datorită porțiunii extrem de periculoase din zona Porților de Fier. Bancurile de nisip și stânci stârneau vârtejuri periculoase ale apei care făceau imposibil navigarea printre ele. Unele stânci nici nu erau vizibile, iar volumul uriaș de apă care la Belgrad avea o lățime de 2 kilometrii aici era nevoit să-și forțeze trecerea pe o deschidere de numai 150 și 170 de metrii între doi pereți de stâncă. Aceste condiții erau vizibile pentru orice călător din secolele trecute. 

           

Unul dintre acești călători, contele Széchenyi István, care însă a realizat că dacă omul vroia să deschidă Dunărea comerțului și a turismului european apele trebuiau să fie îmblânzite, spunea: “Fluviile nu se vor aranja și nici nu se vor lega de ele însele. Pentru aceasta vor fi necesare mâini, multe mâini într-o armonie guvernată de știința adevărată.”

        

Când colegul nostru Ladó Árpád-Gellért scria aceste rânduri, redacția noastră era puternic afectată, deoarece știam că evocăm un eveniment urât de tot, mai exact ștergerea unor urme istorice maghiare într-un mod organizat și oficializat. Problema de fond era faptul că Dunărea a fost îmblînzită de contele emblematic Széchenyi István, pe banii Ungariei de atunci. Nu era ușor să formulăm în așa fel, încât mâhnirea noastră să nu se simtă între rânduri...

               
       
“Széchenyi a observat că în Europa drumurile fluviale și terestre erau arterele economice ale țărilor, dar și medii de desfășurare a turismului. Dunărea era una dintre arterele principale ale Europei dar din cauza condițiilor periculoase din zona Porților de Fier, Dunărea de Jos era practic deconectată de la acest circuit european. Contele a îmbrățișat regularizarea fluviului (…) Ca un prim pas în anul 1830, Széchenyi a călătorit cu vaporul până la Istanbul în ciuda pericolelor. L-a angajat pe inginerul Vásárhelyi Pál care lucrase deja la studierea Crișurilor. El s-a dedicat muncii pe Dunăre începând cu anul 1833.

      
Condițiile de lucru erau foarte grele, bancurile de stânci trebuiau dinamitate și nici curentele schimbătoare nu-i ajutau pe cei 100 de mineri și miile de muncitori obișnuiți. Széchenyi a devenit împuternicitul regal al muncilor de regularizare a Dunării de Jos. Pentru a facilita lucrările, Széchenyi a trimis un clopot submersibil care purta numele de Vidra. Acest instrument era de fabricație engleză și putea fi folosit și ca transportor de piatră (lucrul interesant este că acest conte l-a testat un instrument similar în timpul vizitei în Anglia). 


                                                Podul Széchenyi-Lánchíd, Budapest

Banii pentru proiect au fost asigurați printr-o intensă activitate de lobby efectuată de către conte de prin tot imperiul habsburgic. A reușit să-l convingă pe palatinul Ungariei, Iosif de Habsburg, să aloce o parte din veniturile provenite din exploatările de sare. Dacă acest venit lipsea, contele se împrumuta la băncile vieneze.”

Până aici e istoria maghiară a regularizării Dunării, o istorie marcată de lumea recunoscătoare de atunci cu o tablă memorială de proporții, cu numele acelora care și-au dat concursul la acest plan pragmatic, unic în acea vreme în Europa.

”Tăblița din 1885 a fost acoperită de valuri împreună cu drumul realizat la insistențele lui Széchenyi odată cu ridicarea hidrocentralei de la Porțile de Fier. Tăblița comemorativă al împăratului Traian a fost mutată mai sus de către guvernul sârb, dar cea a lui Széchenyi a fost lăsată acolo unde era de către partea românească. Motivele nu erau de ordin tehnic sau economic, pur și simplu memoria celui care s-a dedicat lucrărilor de care au beneficiat nu numai firmele maghiare s-a dorit a fi uitată.”

Aici istoria părea terminată, tăblița de la kilometrul 973,3 al Dunării scufundându-se în adâncimi, ștergând urmele maghiare. Din fericire, nu s-a întâmplat așa.


                                               Foto: Nyisztor József/Corbii Albi

Iată, în aceste zile Asociația Maghiară Pentru Navigare (Magyar Hajózásért Egyesület), în prezența diplomației maghiare și a reprezentanților maghiarilor din județul Mehedinți, cu ajutorul financiar al guvernului ungar au amplasat o tablă comemorativă deasupra locului inscripțiilor originale scufundate, atrăgând atenția călătorilor asupra ideilor și eforturilor lui Széchenyi de a lega toată Europa prin navigație.


                                                 Foto: Nyisztor József/Corbii Albi

– Era un sentiment aparte, să vezi vaporul de epocă cu care a venit mica delegație pentru a amplasa tabla comemorativă cu ajutorul alpiniștilor – ne-a declarat colegul nostru din Mehedinți, fostul președinte executiv al UDMR-ului din regiune, Nyisztor József. 


                                                        Foto: Nyisztor József/Corbii Albi

– Cam 30 de persoane am fost prezenți, diplomați, preoți, primari și civili, sosiți pe vaporul de epocă respectiv cu patru bărci cu motor. Era emoționant să te uiți în apa volburată a Dunării, căutând parcă conturul înscripțiilor legate de lucrările de odinioară. E o ancoră albă vopsită pe stâncă... Acolo e tabla maghiară... sub ape...

     

                                               Foto: Nyisztor József/Corbii Albi

Cine știe, poate acest gest va fi un nou început în relațiile româno-maghiare – a adăgut colegul nostru prezent la inaugurare.








Sus