Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Kontakt / Gyurika, inamicul presupus

Gyurika, inamicul presupus

- Zâmbește frumos în aparatul foto, Gyurika!

Băiețelul se sprijină de balustrada balconului. Poartă costum, sau poate că e uniforma sa școlară. Privirea-i conștientă pare oarecum prea matură pentru acea vârstă, zâmbetul un pic forțat trădează o urmă de tristețe. În fundal se distinge clar clădirea în stil Bauhaus de pe strada Cotită, din Cluj. Fotografia e un instantaneu alb-negru, dar steagul Ungariei se recunoaște și așa fluturând pe o casă în spate, asigurând astfel un criteriu temporal aproximativ.

Gyurika a terminat clasa întâi, deși încă nu împlinise șapte ani. 9 iunie era ziua lui de naștere, și a sărbătorit momentul în trenul care transporta deportații.

- Mergem în excursie! – așa îl calma mămica, o doctoriță.

- Dar atunci de ce e toată lumea atât de disperată? – vroia să știe copilul.

Uneori se strecura printre cei 70 de pasageri și arunca o privire prin crăpătura lăsată dintre ușile întredeschise ale vagonului de marfă.

În 1978 scriitorul emigrat din Transilvania, Dieter Schlesak l-a căutat pe doctorul în farmacie din Sighișoara, Victor Capesius. Acesta, fiind de origine săsească, vorbea foarte bine ungurește, ceea ce reprezenta un avantaj considerabil în perioada interbelică, când și-a asumat reprezentanța transilvană a fabricii I. G. Farbenindustrie (alții zic că era vorba de fabrica de medicamente Bayer). În terminologia de atunci: era propagandistul companiei. Cunoștea personal majoritatea farmaciștilor din Transilvania, amintindu-și exact locațiile farmaciilor și peste ani și ani. În vremurile în care îl asista pe Mengele pe rampă, el însuși purtând uniforma SS.

   

Numeroși colegi ardeleni l-au recunoscut pe căpitanul farmacist, și vederea sa i-a liniștit oarecum după călătoria inumană, extenuantă. Iar Capesius li s-a adresat prietenos în limba maghiară.

- De ce l-ați ajutat pe Mengele la triaj? – l-a întrebat Dieter Schlesak după un sfert de secol. Capesius a negat să fi făcut asta. El fusese un simplu figurant în acele momente. Alteori argumenta că avuse sarcina de a aduna și identifica medicamentele rămase în vagoane. Și atât.

Supraviețuitorii însă nu așa își aduc aminte.

- Domnu’ doctor, ce bine că vă văd! – se bucura medicul clujean Herskovits József, și-i povesti că abia se refăcuse după o boală grea.

- Atunci treceți pe partea stângă, căci acolo veți avea parte de condiții mai ușoare, alături de copii și bătrâni! – l-a sfătuit cu amabilitate Capesius. Colegul trimis la moarte iminentă, i-a mulțumit pentru bunătate.

- M-au confundat cu dr. Klein Fritz, brașoveanul, care vorbea și el fluent ungurește! – se apără Capesius, adăugând că în timpul războiului avea 44 de ani, deci nu putea evita înrolarea, dar nu era destul de tânăr să fie trimis la front. Klein ar fi putut însă să scape de serviciul armat, având 65 de ani, dar s-a oferit ca voluntar. Klein stătea pe rampă alături de Mengele, contribuind activ la triaj. Dar cum Klein a fost spânzurat după război, lumea îl învinuia pe el, Capesius de toate crimele sale.

Însă tocmai Capesius l-a trimis pe Gyurika la stânga, când copilul a fost luat de lângă mătușa cea tânără și i se porunci să se alăture bunicilor. Băiețelul care tocmai împlinise 7 ani, ar avea 70 de ani acum. Dar Gyurika a rămas copil pentru totdeauna. În ultima fotografie zâmbește trist, cu o privire mult prea matură, înțeleaptă.





Sus