Luni, 22 Aprilie 2019
Luni, 22 Aprilie 2019


Kontakt / Septimiu Borbil: 1 Decembrie 2018 – comemorarea a 70 de ani de oprimare, minciună și hoție (1)

Septimiu Borbil: 1 Decembrie 2018 – comemorarea a 70 de ani de oprimare, minciună și hoție (1)


1. Predoslovie – cine nu e ortodox nu e român!

Și a zis Domnul: Ce-ai facut? Glasul sângelui
fratelui tău strigă spre Mine din pământ.
Iov 16:18, Evr 12:24


Cu gândul puhoiul de „sudălmi și blastăme” ce s-au abătut asupra mea și în alte rânduri, m-am exteriorizat foarte rar în această privință și doar în situații ce strigau la cer, precum acel îndemn neomenos (eufemism): „Învățati mai bine ce-i credința ortodoxă!” ce i-a scăpat Preamilostivului Patriarh. 

L-ați auzit cu toții, o țară întreagă, după cum la fel de bine știți și că în structurile superioare ale Bisericii Statului s-au aciuit o seamă de securiști și că se pare că din punctul lor de vedere, Sfintele Taine sunt compatibile cu atribuțiile turnătorului. Pe marginea „minunilor” se poate vorbi la nesfârșit, dar cui bono? 

Pot să fac ceva? Pot să schimb ceva? Mai nimic, doar să bat din gură și să cuget la viața de apoi!

Câteodată, când cugetul mă poartă către conducerea BOR sau a Academiei îmi vin în minte vorbele lui Virgil Ierunca: „Ea (Antologia rușinii - n.n.) va înregistra  cu cel mai mare dezgust  acele texte care vor ieși din comun prin stupiditatea, servilitatea și neobrăzarea lor. Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care și-au pierdut nu numai conștiința, ci și măsura. Măsura supușeniei lor față de regimul care a răpit României libertatea de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom încheia socotelile cu cei care azi întrec măsura propriei lor prostituții spirituale”. 

Doar câteodată, pentru că cel mai adesea mă consolez zicându-mi: „vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma”!

Deși sunt conștient că n-are niciun rost, vă întreb iarăși: în '89, în zilele în care pe străzi mureau oamenii cu sutele, ați văzut v'un preot, dintre cei ce veghează la dreapta-credință, împărtășind muribunzi? Nu cred, pentru că acolo, în bătaia gloanțelor trase de cei pomeniți la fiecare slujbă, din punctul de vedere sacerdotal nu s-a aflat o parte a națiunii... Erau doar niște neoameni cu porniri antistatale, niște zurbagii vânduți Occidentului, care sub nicio formă nu s-ar fi putut numi creștini. Eu unul n-am văzut picior de preot în sutană, deși morți erau destui. 

Oamenii aduceau lumânari de prin case și le așezau la căpătâiul celor ce zăceau pe caldarâm ... Clopotele erau mute, iar bisericile cu ușile ferecate.

Apoi, doar la vreo câteva zile după aceste momente tragice, când puterea proaspăt „emanată” începuse să prindă coajă, ca printr-o minune, s-au revărsat mulțimi de preoți „cu crucea-n frunte”, care mai de care mai gureș și mai pătruns de har spre a-i afurisi pe cei pentru care până nu demult se rugaseră sau la care turnaseră ... Ăsta a fost doar începutul. 




De vreme ce afirmația lui Nae Ionescu  „Biserica preferă să se pună în conflict cu statul, decât să se desolidarizeze de națiune” – s-a dovedit neinspirată, eu prefer titulatura de Biserică a statului în locul celei de Biserică națională, iar dacă privim spre societatea românească de azi, este cu neputință să nu ne sară-n ochi rolul de complice-slugarnic al acesteia, în relația cu puterea despotică ce ne trage pe un alt drum decât cel al Căii, Adevărului și al Vieții.

............................................................................................................................................................................

La începutul lui decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 prin care Cultul greco-catolic își înceta existența și toate bunurile acestuia erau expropriate. Pe marginea acestui act samavolnic, Alexandru Niculescu, autorul documentatei lucrări „Creștinismul românesc: studii istorico-filologice” (București: Ed. Spandugino, 2017), face următoarea observație: 

„După cum se știe, în anul 1948, guvernul României comuniste, subordonat Moscovei, a dat ukaz unui patriarh ortodox de tristă și damnată memorie, să integreze Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Română. Desigur, pe comuniști, unirea cu Roma catolică îi deranja!” 

Cu siguranță că acest gest nu s-a bazat pe motivele ce au dus la ruptura din 1054 între Biserica Răsăriteană și cea de Apus, deoarece la momentul respectiv era vorba și despre aspecte ale Credinței, iar după cum se exprimă bizantinologul Timothy E. Gregory: „la modul general, cele două jumătăți ale creștinismului apucaseră pe căi culturale diferite, astfel încât, deși aveau în esență aceleași convingeri, ele își formaseră viziuni foarte diferite asupra lumii și deveniseră foarte neîncrezătoare una față de cealaltă”.

În 1948 (și nu numai), niciunul dintre decidenți n-a fost interesat în ce cred românii ci i-a deranjat peste poate combativitatea Bisericii Unite  parte a Bisericii Romei, luptătoare prin excelență și desigur faptul că greco-catolicii nu se integrau în râvnita omogenitate românească. Iată deci de ce a stârnit și stârnește teamă această Biserică pe care același Alexandru Niculescu o consideră „o Biserică etnică, o apărătoare a drepturilor românilor creștini din Transilvania (uniți și neuniți n.n), în luptele lor pentru recunoașterea națională” și „un reper al istoriei naționale românești”.


Intoleranța și culpabilitatea BOR în această problemă (dar și față de neoprotestanți) este exemplificată printre alții și de părintele Silvestru Augustin Prunduș, respectiv Clemente Plaianu în „Catolicism și ortodoxie românească: scurt istoric al Bisericii Române Unite” (Cluj-Napoca: Viaţa Creştină, 1994.) care reproduc declarația Patriarhului Justinian Marina, făcută în catedrala din Cluj la 18 august 1971: „Legea românească este legea ortodoxă. Cine nu e ortodox, nu e român”. 

Din nefericire, acesta nu este un caz singular, astfel de acțiuni fiind „permise” de teologia ortodoxă care „precum în Bizanț, a pactizat întotdeauna cu puterea seculară”, atât în România cât și în alte țări ortodoxe. N-a contat cine erau stăpânii! Puteau fi chiar  și „dușmanii credinței creștine” – comuniștii ... 

Dată fiind starea de fapt, n-ar trebui să ne mire faptul că BOR, sprijinită de emanați, a profitat (și profită) de libertatea cucerită în Decembrie ʼ89 într-un mod ce nu poate fi considerat sub nicio formă ortodox ... Dar în fond, ce pretenții poți avea de la structură ce este un obstacol constant în calea occidentalizării României. Puterea seculară o cere, iar părinții se execută și evident sunt răsplătiți. 

Nu întâmplător în 2018 în structura populației României, „mișelamea – oamenii care doar ascultă” are o pondere (păstrând proporțiile) la fel de însemnată ca și în Transilvania, în perioada în care, pe spesele luteranilor și apoi ale calvinilor, Diaconul Coresi tipărea cu slovă chirilică, în limba română cărți ce propagau Reforma. 

Oricum, grație acestor scrieri și a școlilor pentru valahi întemeiate de calvini la Făgăraș, Lugoj, Caransebeș, în Transilvania „se injgheba o cultură românească” și după cum subliniază Alexandru Niculescu, „Unirea cu Roma calolică a lui Atanasie Anghel și activismul iezuit (sfârșitul sec. XVII) au accentuat, prin latinizare, o ambianță culturală ce era deja occidentalizată”.


                                                             Cardinalul Iuliu Hossu


Dată fiind alcătuirea turmei, destoinicilor păstori nu le-a venit greu să inoculeze majorității credincioșilor ortodocși ideile unui Simion Mehedinți, legionar convins de altfel, care în cartea sa referitoare la creștinismul păduratic al Poporului din Carpați (Mehedinți S. – Creștinismul românesc, 1995, Fundația Anastasia), după ce pe parcursul a mai bine de 200 de pagini dezvoltă idei precum „Aproape cu o jumătate de secol înainte de edictul lui Constantin, Evanghelia a trebuit să țină în Dacia loc de constituție socială și politică” și altele chiar mai năstrușnice, alocă Unirii cu Roma spațiul unei fraze în care afirmă că aceasta ar fi fost un „incident politic, nu religios”. 

Evident că oamenii care doar ascultă sunt receptivi la asemenea aserțiuni, mai ales când acestea vin la pachet cu diverse practici –hai să nu le zic heterodoxe – precum sfințitul apei pe cisternă.

Decretul-lege nr.9, din 31 decembrie 1989 l-a anulat pe cel din 1948, însă despre cât de selectiv sunt percepute noțiunile de libertate și proprietate, prefer să nu mă exprim.

La porțile sărbătorilor bate centenarul Unirii. Astfel s-a exprimat Ruxandra Cesereanu - scriitoare, profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj și cercetătoare a universului concentraționar – în replica la„Istoria și lecțiile lui Dumnezeu“ (publicat de Radu Preda în Dilema veche nr. 711 din 5 oct. 2017), după care continuă: „Cel care a citit Declarația de Unire a fost nimeni altcineva decît episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla – Iuliu Hossu, însărcinat de Marele Sfat Național Român (și nu Miron Cristea, episcopul ortodox, așa cum figurează falsificator într-o frescă la intrarea în Mitropolia din Sibiu, frescă făcută în perioada în care Antonie Plămădeală a fost mitropolit al Ardealului” (http://www.egco.ro/news_3800_ro.php). Putem zice ceva? Doar și minciuna-i vorbă ...


În pofida atitudinii nefrățești a BOR și a faptului că în timpul prigoanei, Biserica Unită cu Roma catolică a pierdut, pe lângă întreg patrimoniul, o mulțime de preoți și întregul episcopat și deși unii credincioși au cedat, totuși cei ce ne-au făcut români și ne-au deprins să vestim acestă schimbare prin grafie latină, au fost imposibil de aruncat în neant.

Am scris aceste rânduri și cele ce vor urma cu gândul la Martirii și Mărturisitorii credinței mele și ai libertății, cărora li s-a alăturat și Doina Cornea, dar și la frații ortodocși care, la fel ca și vrednicul de pomenire Nicolae Corneanu  Mitropolit al Banatului, nu fac din convingerile religioase o îngrăditură.
Sus să avem inimile. Și capetele!

(Urmează)




Sus