Joi, 21 Noiembrie 2019
Joi, 21 Noiembrie 2019


Kontakt / Umorul etnic în bancurile cu unguri

Umorul etnic în bancurile cu unguri

Umorul etnic este o oglindă a relațiilor etnice. Oglindă care distorsionează. Atitudinile și imaginile care apar în ea sunt reflectări stereotipizate ale populației care constituie ținta umorului, dar apar și trăsăturile celor care folosesc și consumă aceste bancuri, caricaturi, anecdote etc. Genul cel mai comun a umorului etnic este bancul etnic. Nu cred că există printre noi cineva care să nu fi auzit bancuri cu scoțieni, evrei sau arabi, ori cu romi (țigani), unguri, dar și cu români, fie ei ardeleni, moldoveni sau olteni.

Un aspect controversat al bancurilor etnice este că ele, deseori, țintesc și rănesc sensibilități morale, deci pot să ofenseze. E recomandabil să știm când și cui îi povestim un astfel de banc. Poantele cu caracter etnic nu au ce căuta într-un discurs public care presupune corectitudinea politică (politically correct), cred totuși că tema bancurilor etnice nu trebuie tabuizată, ci mai degrabă folosită ca bază de reflecție, cunoaștere și autocunoaștere. Bancurile sunt parte a conversațiilor cotidiene, fenomenul trebuie înțeles, nu negat sau ascuns sub preș.



Aici nu mă voi opri asupra teoriilor despre umorul etnic (există o literatură pe acest subiect în sociologie, psihologie și lingvistică). Mă voi rezuma doar la unele teme legate de genul de umor cunoscut ca „bancuri cu unguri”. Nu propun o analiză exhaustivă, voi trasa doar liniile cele mai importante. Un prim pas este o analiză statistică urmată de o analiză de conținut.

Materialul analizat am cules de pe 10 pagini web dedicate bancurilor printr-o metodă cât se poate de simplă: astfel (1) am căutat cu cuvintele-cheie „bancuri. categorii” cu Google; (2) am salvat primele 10 rezultate ale căutării unde era specificat numărul bancurilor pe categorii; (3) am selectat categoriile etnice-naționale și de identități regionale; (4) am inclus numărul acestora într-un tabel simplu; (5) am calculat distribuția lor pe categorii, obținând rezultatele de mai jos. După acest exercițiu simplu, cantitativ, am făcut o explorare de conținut: (6) am deschis secțiunile cu bancuri cu unguri, (7) am citit bancuri – deseori râzând, (8) am selectat câteva, care mi s-au părut nostime – elementul de subiectivitate este evident, și (9) le-am inclus în căsuțele de mai jos ca ilustrații pentru interpretările mele.

Rezultate

Numărul total a bancurilor de pe cele 10 pagini web vizitate este de peste 40.000 (incluzând dublurile), iar din acest număr aproximativ 10% pot fi incluse în categorii etnice sau identități regionale. Deci prima observație care se impune: bancurile etnice nu sunt printre cele mai frecvente, dar ele formează un grup aparte și semnificativ, care poate fi considerat ca un subiect bine conturat. Din cele circa 4.000 de bancuri etnice identificate, 449 sunt bancuri cu unguri; deci în această categorie intră puțin peste 10% din bancurile etnice. Așadar bancurile cu unguri formează în jur de 1% din totalul bancurilor de pe cele 10 pagini web vizitate. [1]

Nu avem nici o informație că aceste bancuri ar fi mai frecvente în discursul cotidian oral. În lipsa cercetărilor detaliate în domeniu, estimez că printre bancurile românilor unul din zece bancuri va fi un banc etnic, și cel puțin unul dintr-o sută va fi un banc cu unguri.



Grafic 1. Distribuția bancurilor cu caracter etnic pe baza materialului cules de pe 10 pagini web [1]


Din distribuția bancurilor în diferitele categorii este evident că majoritatea bancurilor etnice (cu excepția bancurilor cu scoțieni) se referă la grupuri familiare, adică la identități etnice și regionale, care sunt binecunoscute în spațiul românesc. Aceste identități apar nu numai la nivelul ideatic, dar și prin interacțiunile din viața de zi cu zi. Cele mai multe bancuri etnice se referă la romi (16%), ardeleni (15%), olteni (14%), unguri (11%) și moldoveni (8%). De fapt, multe bancuri se referă la interacțiuni între reprezentanții acestor categorii. Bancurile cu scoțieni sunt o excepție; acestea nu pot fi legate de context, prin accentul lor pe o singură trăsătură – zgârcenia – au devenit un gen global, deci putem să le excludem din această analiză.

Bancurile referitoare la identitățile familiare formează aproape două treimi (64%) din totalul bancurilor etnice. Deci cele cinci categorii – 3 „interne” (ardelenii, oltenii și moldovenii) și 2 „externe” (romii și maghiarii) – constituie matricea cu ceilalți semnificanți (significant others), pentru autodefiniția românului așa cum apare implicit în bancurile etnice.

Ilustrații și interpretări

În continuare mă voi rezuma asupra relației româno-maghiare, fără ambiția de a acoperi toată scala existentă. Care sunt domeniile de interacțiune și/sau punctele de tensiuni?

O primă dimensiune a relației este vecinătatea. Acest domeniu produce tensiuni prin competiție între vecini și prin ideea unei presupuse superiorități culturale a maghiarilor, exprimată și prin izolaționism.

Un român și un ungur se duc la pescuit. După ceva vreme, unul prinde peștișorul de aur.
- Lăsați-mă înapoi și vă îndeplinesc la fiecare câte o dorință.
Primul începe ungurul:
- Bă Peștișorule, cunoști Marele Zid Chinezesc?
- Da…
- Ia-l și înconjoară Ungaria, ca cu el să nu mai calce nici un român pe acolo.
Ia peștișorul zidul și imediat înconjoară toata Ungaria.
Vine rândul românului să-i ceară ceva:
- Peștișorule, Marele Zid Chinezesc are ferestre?
- Nu.
- Are uși?
- Nu.
- Atunci umple-l cu apa!

Un al doilea domeniu strâns legat de vecinătate este Transilvania ca teritoriu disputat între state și locuitori de diferite etnii. Un punct sensibil este „întâietatea”.

Legenda spune că primul om care a apărut în Transilvania a fost un... ungur. Și după ce a descălecat de pe cal, să bea apă, când s-a întors nu a mai găsit calul, ci numai un bilețel pe care scria: „MULȚAM FAIN”

O versiune mai explicită a bancului asumă chiar hoția ca mod de a ieși învingător.

Un ardelean și un ungur stăteau de vorbă. La un moment dat, ungurul spune: - Când am venit noi aici, în Transilvania nu era absolut nimeni aici. Totul era așa de frumos!!!
La care românul răspunde:
- Băi tontule?! dar cine crezi că v-au furat vouă caii?

Patriotismul local și regional excesiv apare și el ca punct de tensiune.


Vine Ion, acasă mort de beat. Intră în cameră la copil și-l întreabă:
- Măi copile, ia spune tu lu’ tata, în ce clasă ești tu?
- În a treia, mă tată, tu nu știi?
- No apăi, tu știi să scrii după dictare?
- Știu, tată, cum să nu!
- No ia un caiet și scrie: Ardealul îi al nost'!
Ia copilul un caiet și scrie ce-i zice tatăl.
- No mai scrie o dată: Ardealul îi al nost'!
Mai scrie copilul o dată.
Și tot așa, până umple tot caietul cu „Ardealul îi al nost'”.
Ion, mulțumit, se întoarce la birt.
Plângând, copilul o sună pe maică-sa.
- Mamă, mamă, eu așa de beat nu l-am văzut pe tata în viața mea....
- Da' ce-a pățit, dragul mamei? L-a adus poliția acasă?
- Nu, mamă!
- Dar ce e cu el... e în comă alcoolică?
- Nu, mamă!
- Dar despre ce e vorba???
- Se crede ungur!!!

Șansele egale sau inegalitățile datorate necunoașterii limbii române de către maghiari este o sursă de tensiuni, deci și de umor.

Clasa de maghiari la ora de limba română.
- Gyury, spune, te rog, o propoziție!
- Duminică me duc la pedure.
- Gyury dragă, dar nu-i bine.
- Atunci nu me duc.

În acest cadru apare și lupta pentru drepturi lingvistice egale. Se pare că bancul următor a apărut în dimineața de după meciul de fotbal Ungaria–România, câștigat de România.

Aseară ungurii au cerut tabelă de scor bilingvă, care să afișeze scorul și în favoarea lor.



Luată „mai în serios”, școala este frecvent scena „producerii” șanselor egale.
Într-o școală în Cluj, învățătoarea de la clasa a doua vine după pauza mare și îi întreabă pe copii:

- Ce ați făcut în pauză?
Gigel, care era mai răsărit, ridică mâna:
- Eu m-am jucat în cutia cu nisip.
Învățătoarea, ca să dea un exemplu ce bine este să înveți bine și constant, spune:
- Bravo, Gigel, dacă scrii frumos pe tablă, fără greșeală, cuvântul nisip, poți pleca azi cu două ore mai repede acasă.
Gigel merge la tablă și scrie frumos și caligrafic cuvântul NISIP fără greșeală.
- Bravo, Gigel, poți să pleci azi cu două ore mai repede acasă - spune învățătoarea.
Acum se întoarce învățătoarea către Petrică și-l întreabă:
- Tu, Petrică, ce ai făcut în pauză?
- Eu m-am jucat cu Gigel în cutia cu nisip!
- Perfect, dacă scrii frumos pe tablă cuvântul cutie, poți pleca și tu cu două ore mai repede acasă. Merge și Petrică la tablă și scrie frumos și îngrijit cuvântul CUTIE absolut fără greșeala.
- Bravo, Petrica, și tu poți pleca astăzi cu două ore mai repede acasă.
Într-un sfârșit, se întoarce învățătoarea către János și îl întreabă și pe el:
- Tu, János, ce ai făcut în pauză?
- Eu vrut joci și el la băieții cu nisip, dar ei nu fost drăguți la János și spune: „Du-te-n p... mea de bozgor”.
- Vai, dar asta este o discriminare a unor minorități naționale cu coinfluențe negative asupra psihicului unui copil. Dacă scrii frumos pe tablă „discriminare a unor minorități naționale cu coinfluențe negative asupra psihicului unui copil” poți și tu să pleci cu două ore mai repede acasă...

Plătim cu aceeași monedă?

Oare există o proporționalitate între bancurile spuse de români și cele spuse de maghiari? Cred că diferențele sunt importante, deși unele bancuri apar în ambele limbi, poate cu accente diferite.

Unele bancuri găsite în categoria „cu unguri” există și în versiuni în limba maghiară, dar sunt spuse ca bancuri cu secui. Desigur, categoriile de bancuri în limba maghiară sunt diferite de cele discutate aici. Există similarități, dar o diferența importantă este că nu există un grup distinct de bancuri cu români, nici identitățile regionale ale românilor nu apar ca și categorii separate. Din experiența cotidiană însă pot afirma că relația maghiari-români este frecvent surprinsă în categoria bancurilor cu secui.

Citez două bancuri găsite pe una dintre pagini, ale căror versiuni în limba maghiară sunt povestite ca bancuri cu secui.

Seara, în Cluj, János și Pista ies de la cârciumă, se apropie un domn în fugă:
- Vă rog, spuneți-mi unde e gara.
János:
- Noi nu știe.
Domnul o ia la fugă pe stradă, dezorientat.
Pista:
- Măi János, de ce nu spus la el unde gara? Pierde omu' trenul.
János:
- Lasă dracului pe el, spune că aici de 2000 de ani și nu știe unde-i gara...
                                                                      *
Un grup de oameni de mai multe nații vorbesc despre dificultatea unor limbi.
- Franceza e oribilă – se plânge francezul. Imaginați-vă că noi zicem „bordo” și scriem „Bordeaux”!
- Păi, și ce - zice bătrânu' secui. E nimic față de noi, care zicem „állomás" și scriem „gară”.

Umorul fiecărui popor și fiecărei limbi este aparte. Bancurile cu unguri ale românilor pot fi mult mai agresive (și mai puțin autoironice) decât cele aduse aici ca ilustrații. O analiză exhaustivă va trebui să trateze și aceste teme. La final, putem reveni, totuși, la întrebarea din titlu:

De ce sunt ungurii vecini cu românii?
Pentru că așa le trebuie!...


[1] Paginile sunt:1) http://fun.regielive.ro/bancuri/, 2) http://www.bancuri.net/Categoria_Unguri-23.htm, 3) http://www.hazdenecaz.ro/bancuri/ 4) http://bancuri-glume.com.ro/categorii.php, 5) http://bancuri.haios.ro/categorii.php?lang=ro&s=bancuri, 6) http://www.e-haz.ro/bancuri_haioase.htm, 7) http://zambilici.eu/categorie/, 8) http://www.bancurizodiac.ro/, 9) http://bancuri.intimpulliber.ro/, 10) http://www.e-bancuri.com/categorie/


László Fosztó

cercetător în Institutul Român pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale



Sus