Luni, 18 Februarie 2019
Luni, 18 Februarie 2019


Kontakt / Septimiu Borbil: Vestea cea Bună

Septimiu Borbil: Vestea cea Bună 


Astăzi începe Mântuirea noastră! De la această idee a pornit predica pe parcursul căreia ni s-a reamintit că sensul invocației „Doamne ajută!” este cel de „Ajută-mă să-mi port Crucea!”, ceea ce pentru creștinul adevărat are semnificația de slujire umilă a lui Dumnezeu și a semenilor. La un moment dat, preotul a clamat: „Cel ce se complace în a trăi din ajutorul social nu este cu adevărat creștin”!
   

Pentru mine, care încă și azi mai simt gustul amar al faptului că în Decembrie '89 nu s-a găsit niciun preot în sutană, care cu crucea-n mână să se interpună între călăi și victime, aceste cuvinte rostite în fața Altarului au constituit o veritabilă bulă de oxigen. 

M-am simțit la fel ca atunci când am pășit sub cupola Bazilicii Sfântul Petru sau mai degrabă ca în adolescență, la finele anilor '70, când am avut privilegiul de a străbate Polonia de la Gdansk la Czêstochowa și Cracovia. 


În vremea aceea, totul era cât se poate de flagrant, chiar și pentru un tânăr de 16-17 ani, cât aveam eu. În acele zile, am priceput ce înseamnă Biserica luptătoare și preoții cu crucea în fruntea mulțimii credincioșilor și din acest motiv am fost atât de marcat când am înțeles că în '89 (și nu numai), noi eram conduși spiritual mai degrabă de niște învățători ai Legii  slujbași incapabili a se mântui pe ei, nicidecum turma.

La mijlocul lui 1990 s-a născut fiica mea cea mare, iar eu, un om cu o fărâmă de bun simț, chiar dacă lipsit de educație religioasă, nutream convingerea că e de preferat să las copila nebotezată decât s-o dau pe mâna unui popă fără credință (eufemism). Am căutat și am găsit un mărturisitor al credinței. 

Acesta, vădit emoționat, destăinuidu-mi-se că n-a mai făcut așa ceva de la începutul anilor '50, când a fost aruncat în temniță, mi-a botezat fata acasă, în sufragerie. Atunci și după șase ani, când a venit rândul mezinei, am simțit că alături de neînfricatul bătrân, în mijlocul celor prezenți la eveniment, se afla și Isus.


Astăzi, la sfârșitul slujbei, preotul ne-a rugat să contibuim fiecare, după puteri, pentru a ajuta o mămică de doar 21 de ani dar cu doi copii, bătută și alungată, să-și plătească chiria. Dintre cei prezenți, majoritatea au ajutat-o. Am făcut-o și eu, gândindu-mă la fiica mea cea mică care e de aceeași vârstă.

De pe la prânz, de când ajuns acasă, mă tot gândesc la aceste întâmplări, cărora unul mai întărit în credință decât sunt eu, le-ar spune semne. Eu le percep ca pe o Veste Bună ce îmi dă certitudinea că acum aproape 30 ani, când am avut de ales între Adevăr și Minciună, am făcut alegerea corectă. 

Doar așa am priceput  că pentru noi  muritorii „Non serviam” – refuzul ce a adus damnarea lui Lucifer – constituie un imbold de a-L sluji nu doar pe Dumnezeu ci și pe semeni și cu atât mai mult, pe cei ce ne-au acordat încrederea lor sau de ce nu, votul.




Sus