Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Kontakt / La mulți ani de Ziua Culturii Maghiare!

La mulți ani de Ziua Culturii Maghiare!

Dacă săptămâna trecută, pe 15 ianuarie, am avut bucuria să sărbătorim la Sfântu Gheorghe, Ziua Culturii Române printr-un concert, lansări de carte și vernisaj la Centrul de Cultură din Arcuș, pe 22 ianuarie vom sărbători Ziua Culturii Maghiare.

Personal, am ales să merg în weekend la un spectacol de teatru-mișcare după Garcia Lorca la „MStudio”, miercuri la premiera de la Ansamblul de Dansuri Populare „Háromszék”, cu spectacolul „Două mâini ne dăm, din inimă dansăm”, iar joi seara regret că din motive de suprapunere cu alt eveniment desfășurat în afara localității, nu ajung la seara faină pregătită de elevii de la Liceul de Artă „Plugor Sándor” la Centrul de Cultură din Arcuș.
 
                                                              

Pot să adaug și evenimentele la care voi participa în weekend cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri din 1859 - vineri 23 ianuarie, recital și lansare de carte la Arcuș, sâmbătă depunere de coroane la grupul statuar Mihai Viteazul și concurs special de dezbateri academice la Colegiul Național Mihai Viteazul, cu participarea unor echipe de tineri din Brașov.

Iar luni pe 26 ianuarie, de la ora 18, lansăm prima dezbatere publică organizată de Clubul de Dezbateri Civice Vox Populi la Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Universitară din Sfântu Gheorghe. Împreună cu dl. profesor universitar Cziprián Loránd vom deschide seria de dezbateri cu tema „Sărbători - atitudini și ritualuri”, iar invitații primei ediții sunt doi lideri recunoscuți de opinie din Sfântu Gheorghe: Sánta Imre și Daniel Șanta. Intrarea este liberă.

Am încercat să setez cât mai exact cadrul de activități din zilele acestea ca să înțelegeți puțin mai bine contextul în care voi face următoarele afirmații.

Sunt șocat de cunoașterea rudimentară a culturii maghiare de către români!

M-am oprit din a spune că și reciproca este valabilă, deoarece maghiarii din România sunt expuși pe parcursul anilor de învățământ la o parte importantă a culturii române, chiar dacă poate nu întotdeauna cea mai nimerită sau cea mai binevenită, dar asta este deja o altă temă. Este evident că maghiarii de la noi din țară cunosc mult mai mult despre cultura română decât cunoaștem noi despre cea maghiară. Iar asta este extrem de regretabil și chiar condamnabil.

Dar pe cine ar trebui să tragem la răspundere mai exact? Îmi permit să avansez o ipoteză, poate nu în totalitate corectă, dar chiar mi-ar plăcea să aud păreri diferite pe acest subiect. Consider că vinovate sunt autoritățile române centrale, dar mai mare parte cred că au reprezentanții maghiarilor din administrația centrală și locală, acei oameni considerați reprezentativi pentru minoritatea maghiară și care se găsesc de aproape 20 de ani, cu foarte mici întreruperi în posturi cheie în Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Direcția pentru Relații Interetnice etc.



Ady Endre și Kölcsey Ferenc. Amândoi au casa natală în România de azi: Ady în satul Ady Endre (jud. Satu Mare) și Kölcsey la Săuca (jud.Satu Mare)


Îmi pare incredibil că există o mulțime de bani alocați proiectelor pentru minorități, miliarde de lei (!), dar dintre aceștia nu s-a găsit nimeni care să realizeze că primul pas este cunoașterea de către români a acestei bogății inestimabile. Cunoașterea culturii celuilalt, în această speță a celei maghiare. Unde sunt programele intensive de traducere din maghiară în română și invers? Unde sunt programele sau manualele alternative de prezentare a culturii maghiare pentru români? De ce nu este considerată aceasta prioritatea numărul 1?

                                                             

Și nu, nu sugerez că păstrarea identității și a tradițiilor nu ar fi importante. Evident că este esențială și e bine să se finanțeze și astfel de proiecte, dar nu numai prin acestea ne vom apropia. S-ar putea chiar să se întâmple invers, dar și asta este o altă temă. De ce nu ne preocupăm mai mult de cunoașterea simplă. Fără aceasta, este greu de obținut toleranța, respectul, apropierea și, de ce nu, chiar iubirea.

O să închei împărtășindu-vă experiența mea, de om care a trăit până la 18 ani la Brăila și nu a avut aproape nici o ocazie să interfereze cu cultura maghiară, îmi aduc aminte că ma citit în copilărie doar romanul lui Jókai Mór, „Fii omului cu inima de piatră”, pentru ca mai apoi, să ajung la Facultatea de Filosofie din București, unde m-am intersectat puțin cu scrierile câtorva filosofi și psihologi maghiari, dar a trebuit să ajung la Sfântu Gheorghe pentru a interacționa puternic cu zona de cultură maghiară.



Prima dată cu cea teatrală, extrem de valoroasă și specifică, dar și cu cea literară, muzicală, imagistică... Și am încercat de fiecare dată să mă comport așa cum mi-a recomandat o „bunică” unguroaică: „cu cât mai multe culturi cunoști, cu cât ești de mai multe ori om”.

Și, slavă Domnului, nu trebuie să faci decât un mic efort de a cunoaște, apoi de a înțelege, de a tolera, respecta și chiar ajunge să iubești din tot sufletul această cultură maghiară, cu nimic inferioară altor culturi central europene, așa cum este și cea română, desigur.

Am devorat aproape toate spectacolele de teatru din Sfântu Gheorghe, indiferent de limba în care au fost jucate și sunt mândru că avem 3 instituții de spectacole finanțate de la Consiliul Local, teatru de limbă maghiară, de limbă română și un atelier de teatru-dans, cu o convingere clară și simplă: arta teatrală este valoroasă și are un limbaj universal, care nu ține de limba folosită în spectacole. Altfel de ce am merge să vedem un spectacol în japoneză sau poloneză, de exemplu, și am avut și asemenea experiențe în Sfântu Gheorghe…

Ușor-ușor m-am apropiat și de poeții maghiari clasici și contemporani, preferatul meu rămânând Ady Endre cu ale sale sensibile poezii adresate mamei sale, adresarea „edy”, de la „Édesanyám - Mama mea dulce / scumpă” este una dintre cele mai dragi mie de ani de zile. Prozatorul meu preferat este Sándor Márai, cu a sa capodoperă „Lumânările ard până la capăt”, dar și celelalte două romane apărute în limba română sunt foarte faine... Dar câte trupe de muzică maghiare, interpreți și muzicieni de excepție nu am avut privilegiul să văd în acești ani...

Încerc să mă rezum la a enumera dintre artiștii contemporani, deoarece nu aș putea face o listă exhaustivă cu cât de mulți apreciez și aș uita cu siguranță prea mulți... Evident, situația este aceeași nu doar în viața culturală, ci și în cea sportivă, sau a tinerilor etc. Sigur că se poate, dacă faci doar un prim pas: să vrei. Atât. Dar, nu pot încheia pe un ton optimist.

Sunt convins că ar fi putut fi făcute mult mai multe lucruri prin care să se încurajeze apropierea românilor de cultura maghiară și, aici, evident, reciproca este valabilă. După zeci de proiecte inițiate, sute de evenimente organizate și mii de spectatori implicați, conștiința mea este puțin împăcată, dar oare așa să fie cu toți cei din jur?

Liberalul din mine spune că răspunderea este a fiecăruia dintre noi și nu avem a ne plânge de ce face statul, atâta vreme cât fiecare dintre noi nu face mai nimic în această direcție, dar nu pot nega faptul că responsabilitatea majoră aparține liderilor de opinie, autorităților locale și centrale, reprezentanților adevărați ai comunității, fie ei români sau maghiari deopotrivă...

Nu găsesc o încheiere mai bună pentru aceste rânduri decât una dintre poeziile preferate de la deja amintitul poet maghiar Ady Endre (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta):

                       Vreau

Vreau! Un cuvânt puternic, scurtuț
În el este întreaga mea viață!
În spatele acestui cuvânt multe, grele lupte se ascund,
Din cauza acestui cuvânt mult voi mai lăcrima.

Dar întâmplă-se orice,
De mi s-ar împotrivi lumea întreagă,
Sau chiar singur de aș rămâne
Pe toate le voi învinge, totuși VREAU!
                     
      (traducere MaghiaRomania)
                                           
                                                                                

                               Nota redacției:
                                         Ziua Culturii Maghiare se sărbătorește începând cu anul 1989.


În 1823 în această zi (22 ian.) a finalizat textul poeziei/rugăciunii întitulate Himnusz poetul Kölcsey Ferenc (n. 8 august 1790, Săuca, Comitatul Sătmar – d. 24 august 1838, Szatmárcseke, Comitatul Sătmar).

Poezia sa Himnusz (1823) este folosită ca versuri ale imnului național al maghiarilor de pretutindeni.





Sus