Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Kontakt / Scrisoare despre maghiari și români din 1911

Scrisoare despre maghiari și români din 1911

Vă supun atenției un articol, publicat în 4 septembrie 1911, de către scriitorul și arhitectul ardelean de origine bănățeană Kós Károly( născut cu numele de Karl Kosch), în Timișoara/Temeschwar/Temesvár, la 1883.

Acest articol a fost extrem de prost primit de către elita maghiară a momentului, deși mesajul conținut era foarte clar și pertinent, anticipând aproape la perfecție, ceea ce se va întâmpla în Transilvania și Austro-Ungaria...

Traducerea textului aparține lui Antal Burján, eu doar intervenind acolo unde era cazul, pentru a da o formă cât mai literară articolului și a nu se pierde sensul cuvintelor sale.

Încercați un mic exercițiu de imaginație și înlocuiți cuvântul maghiar cu român și o să vedeți surprinzătoare similitudini...

Desigur Kós Károly, în ciuda pesimismului său de atunci, dealtfel pe deplin justificat, oferea și niște soluții de salvare, care pot părea azi extrem de dure, mai ales din punctul de vedere românesc. Nu a fost ascultat, iar inexorabila prăbușire a statului dualist a continuat.

E bine să ne cunoaștem istoria, așa cum a fost cu adevărat, să încercăm să pătrundem în mințile oamenilor de atunci, pentru a înțelege mai bine resorturile deciziilor care au urmat și care au întors o lume cu fundul în sus. La doar 7 ani după profeticele cuvinte ale viitorului creator al transilvanismului...

                                                                              ***

                                               "Mult stimate domnule redactor,

Dacă aș fi fost preot maghiar în Transilvania, atunci eu aș fi ales contextul predicii mele de duminica trecută, dintre psalmii lui David „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea!” (Psalmi, 3:2).

Pentru că eu am văzut adunarea Astra și as vrea să povestesc poporului meu maghiar ardelean, despre zilele de la Blaj. Am văzut acea sărbătoare și știu că ea a fost victoria românilor ardeleni asupra noastră. Aș vorbi poporului meu, despre dușmanii noștri, dar nu i-aș sudui și nu aș subaprecia munca lor. Pentru că am văzut la Blaj adunându-se 6.000 de domni și doamne din națiunea românească, laolaltă cu prelați, învățători, moșieri, avocați și deputați, predicatori și „dascăli” săraci, meșteșugari, negustori și oameni de rând, o întreagă societate.



Toți acești oameni diferiți s-au adunat acolo duși de entuziasm, din propria lor voință, nu pentru a bea, nu pentru a face chef, ci pentru a se exalta și pentru a învăța, pentru a-și asculta conducătorii, pentru ca, gravând spusele acestora în inimile lor, să se poată întoarce la cei rămași acasă, ducând cu ei un nou elan și noi gânduri naționale, pentru următorii zece ani.

Noi ungurii nu putem să le urmăm exemplul !!! Noi ardelenii suntem deja obosiți, iar opinia publică din Ungaria, nu se interesează de soarta națiunii maghiare. Ceea ce îi interesează acum pe ei este dacă ziarele care trăiesc din defăimare, pot sau nu împroșca liber noroiul, sub egida sfințeniei libertății presei.

Presa este oglinda fidelă a opiniei publice: ziarele din capitală au publicat câteva articole despre adunarea de la Blaj (e drept, unele, chiar aparținând unor ziare de prestigiu, au fost foarte eronate și stranii), dar au consumat subiectul repede și astăzi din nou bat câmpii cu mult prea uzata temă a obstrucției.

Dar noi nu ne putem permite să trecem peste subiect atât de ușor; la urma urmei jocul se desfășoară pe seama națiunii maghiare.

Și noi am vrut totodată să învățăm ceva la Blaj, pentru că deja îi ducem lipsa mult învățatului și într-adevăr acolo s-au aflat multe lucruri de învățat, de la români.

Am văzut o adunare națională enormă, am auzit cuvântări mortal de serioase. Nu am văzut gesturi studiate, nu am auzit fraze goale. Asta este prima din învățături.

Am văzut acolo o armată. O armată națională. Această adunare nu mai e hoarda lui Janku (Iancu) și Akszentye (Axente Sever), aceasta nu ne va ataca cu coase și cu tunuri de lemn. Și nu se vor mai înrola între aservitorii Vienei. Aceștia au ajuns o națiune, care s-a înarmat cu munca conștiincioasă, bani și cultură. Asta este a doua învățătură.

Am văzut devotamentul cu care oamenii acolo adunați se îmbibau cu învățăturile conducătorilor săi, cu câtă exaltare ascultaseră cuvântările de multe ori plictisitoare, modul în care s-au arătat satisfăcuți cu tot ce au primit, fără să critice orișice și bucuria cu care își plătiseră bănuții asociației Astra.

Și nu a fost acolo dezordine, nu s-a vorbit de politică, nu s-a instigat: ceea ce am auzit au fost statistici seci, fapte seci, enumerate de cuvântători într-un mod calm, aproape plictisitor.
Și am avut impresia că am asistat la unul din cele mai mari evenimente politice al ultimilor ani, aceasta a fost cea mai periculoasă instigare națională. Asta este a treia învățătură.

Marele nostru ziarist răposat, Gusztáv Beksics, care era gata să lupte pentru idealurile națiunii noastre maghiare până la ultima suflare, a prezis odinioară – și nu a fost chiar atât de demult – că la vremea când românii ardeleni se vor consolida din punct de vedere cultural, financiar și social, în același moment se va pune chestiunea existenței Ardealului maghiar.

Azi, după desfășurarea adunării Astrei, știm – doar dacă nu ne acoperim ochii și nu ne astupăm urechile – că societatea românească din Ardeal este gata formată din punct de vedere financiar, social, ba chiar și cultural. Această societate își cunoaște forța, obiectivele, această societate este disciplinată, fanatică și idealistă.

Această societate este o națiune.

Citesc psalmii: „Se țin de pașii mei, mă înconjoară chiar, mă pândesc, ca să mă trântească la pământ.” „Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu care stă la pândă în culcușul lui.” (Psalmi, 17: 11-12)

Această societate românească este un dușman atât de natural pentru noi, că nu o vom putea câștiga de partea noastră, nici cu vorba bună, nici cu forța. Tot ceea ce statul si societatea [maghiară] dedică acestui scop, este o totală risipă de muncă și efort. Românul ardelean nu va fi niciodată ungur de bunăvoie. Nu are nevoie nici de învățarea limbii maghiare – noi maghiarii ardeleni avem nevoie mult mai mare de-a vorbi limba română. Ei preferă să-și învețe copii franceza și germana. Dar nici conceptul statal maghiar nu va mai entuziasma românii noștri, după ce a luat naștere, în vecinătatea noastră imediată o Românie liberă, națională, una care se dezvoltă cu pași uriași.

Situația noastră azi este așa: însărăcita și obosita societate maghiară din Transilvania, care și-a pierdut speranța, este nevoită să se retragă pas cu pas, în mod continuu, în toate aspectele în fața românilor care avansează în rânduri unite, sub o unică conducere conștientă. Ne prevedem soarta și nu ne putem aștepta la vreo minune. Noi înșine suntem slabi și nu ne vine în ajutor, nici societatea, nici administrația statului Ungariei Mari.

De fapt, niciodată nu puteam să contăm pe societatea din Ungaria. Și în trecut, noi transilvănenii am fost aceia care, la nevoie am furnizat ajutoare Ungariei. Niciodată nu am cerut, nici nu am așteptat răsplata pentru acestea.

Stăm însă altfel cu administrația statului. Aceasta ar avea obligația măcar de-a ne ajuta, dacă nu își asumă protecția noastră totală. Ar fi obligația ei de-a ne pune la dispoziție toate mijloacele, toate armele, totodata de a-i priva pe români de toate mijloacele și toate armele cu care ne pot dăuna. Am putea numi acest lucru o nedreptate, o inumanitate, în stat de drept nici nu se cuvine a face aceste lucruri. Dar și medicul ucide fătul, dacă se pune întrebarea cine să supraviețuiască, mama ori copilul. Și să ne uităm împrejur: cum se protejează statele împotriva minorităților lor, adică cum își protejează națiunile.

1.) În Poznan polonezilor le este interzis să achiziționeze pământ.
2.) În România este interzis în școli (școli publice), chiar și în biserici utilizarea, sau învățarea unei alte limbi, decât româna.
3.) America liberă își recunoaște ca cetățeni, doar pe aceia care își însușesc limba engleză în scris și oral și care dau dovadă de cunoștința principiilor de bază ale Constituției lor, iar drept de vot posedă doar cetățenii.

Noi am adoptat varii legi și principii de la străini, de multe ori chiar în detrimentul nostru, sau care cel puțin ridicau niște probleme, de ce oare nu am preluat și asemenea legi? Reușita unor asemenea legi ar fi facilă, iar implementarea lor, nu costă nici un ban.

În loc, ducem țara în criză de mai mulți ani vizând introducerea sufragiului egalitar, universal și secret, sau vizând crearea unei armate naționale (aceasta din urmă– recunosc – este un lucru mare, totodată mult mai dificil de realizat, decât o nouă lege a naționalităților).

Însă cultura naționalităților este subvenționată de stat cu milioane [de coroane] – sub egida echității.

În aceasta săptămână la Cluj s-a organizat adunarea generală festiva a EMKE (Erdélyi Magyar Közmûvelődési Egyesület – Asociația Culturii Publice Maghiare din Ardeal).



          Palatul EMKE (azi: Regionala CFR) - Cluj-Napoca


Șase sute de persoane și-au semnalat interesul și orașul își face griji cu cazarea atâtor oameni. La Blaj – un sat de 2500 de suflete – au cazat de voie bună 6.000 de oaspeți, vreme de trei zile – în numele culturii române.

La Cluj – un oraș de 60.000 de locuitori – cazarea a 600 de oaspeți este o problemă – în numele culturii maghiare. Acest fapt – cred – nu mai necesită nici un comentariu!!!

Avem în Ardeal, aproape în fiecare an, un congres al secuilor, care culminează de obicei cu redactarea unui memorandum. Succes niciunul din ele nu a avut. Cred că în ministere deja s-au și plictisit doar numai de citit problemele maghiarilor ardeleni.

„Banca de credit” (Hitelbank) înființată prin intermediul ministerului la Sfântu Gheorghe, cu scopul de a-i ajuta pe secui și-ar putea închide porțile, deoarece clienți nu are, nici unul. Până în ziua de azi, a rămas mai ieftin creditul bănciiTransilvania, băncii Albina sau cel al băncii din Sibiu, decât creditul maghiar. Și chiar săptămâna trecută, s-a vândut la licitație moșia fundației Teatrului Național din Cluj – asistat de Ministrul Culturii – românilor. Nici acest fapt, nu mai necesită vreun comentariu.

Poftiți a bineveni la Cluj la adunarea EMKE. Dar degeaba ne vorbesc, degeaba ne mai promit lucruri. Începem a ne pierde speranța, în tot ceea ce vine de la Pesta, începem a nu ne încrede în mărețele planuri ministeriale dedicate salvării națiunii.

Dacă aș fi preot maghiar, duminica viitoare eu aș vorbi în jurul următorului text din Scriptură: „Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește și lumina ochilor mei nu mai este cu mine.” „Prietenii și cunoscuții mei se depărtează de rana mea, iar rudele mele stau deoparte.” (Psalmi 38: 11-12)

Cu respect patriotic: Károly Kós (1911)"

Antal Burján și Tudor Duică




Sus