Vineri, 22 Iunie 2018
Vineri, 22 Iunie 2018


Kontakt / Horia Picu: „Majestate, nu pleca…”

Horia Picu: „Majestate, nu pleca…”

Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum de un număr incredibil de mare de oameni. Incredibil de mare pentru că propaganda a funcționat neîntrerupt vreme de zeci de ani în legătură cu trenul burdușit cu obiecte prețioase cu care Regele și Regina mamă Elena ar fi plecat din țara infestată de comuniști de import.

Românii l-au regretat pe regele lor și l-au însoțit în ultima sa călătorie pământeană. Și acum s-a strigat, la fel ca în anul de referință 1992, „Majestate, nu pleca! România-i tara ta!”

Dar Majestatea Sa a plecat, așa cum pleacă fiecare om când îi vine rândul. Poate va veni cândva alt prilej pentru ca rugămintea să-i fie adresată altei Majestăți. Până una-alta, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva am putea reflecta la cuvintele „Monarhie nu pleca...”


Nu știu cum a trăit omul de rând sub celelalte domnii regești (nu i-ar fi ajuns viața pentru a trăi sub toate și a le compara), dar ceva se vede clar: dezvoltarea României s-a produs în perioada regilor! S-a deschis mintea și gura multora dintre noi acum, când Regele Mihai s-a dus să doarmă veșnic la Curtea de Argeș. Acum îi recunoaștem meritele, pe la televiziuni i se scoate în evidență caracterul drept, mărinimia, bunătatea, onestitatea, etc., etc. ACUM...

Casa Regală e în doliu 3 luni. După care, ar fi normal să-și facă simțită mai mult prezența în dezbateri fundamentale privind viitorul formei de guvernământ. „Monarhie, nu pleca! România-i țara ta!”- am putea auzi mai des de-acum înainte. 

Republica ne-au adus-o tovarășii. Alt tovarăș ne-a adus funcția de președinte, care i-a revenit fără să facă referendum. I-a ajuns votul formal din Marea Adormire Națională. Regele Mihai a fost forțat de tovarăși și de tavarisci cu tancuri în jurul Palatului Regal să abdice. S-a instaurat republica, fără consultarea poporului. Bunicii noști, părinții noștri, au fost puși în fața faptului împlinit. „Joc de frică bucuros” îmi sună și acum în minte un cântec pe care l-am auzit cu ani mulți în urmă. Așa au făcut mulți după ce ne-am „împrietenit” cu vecinul cel mare de la est. Cine n-a acceptat noua stăpânire, formată din oameni(?) care și-au românizat numele de familie ca să pară că-s de-ai noștri, au ajuns pe la închisorile din Sighet, Aiud, Gherla...

Copiii tovarășilor au ajuns la butoane după 1989. Caracterul a fost asemănător cu al celor instalați de cei care au o țară cu granițe care nu se termină nicăieri. Ne-au spus, în ianuarie 1990 că FSN doar organizează țara și alegerile, dar nu va participa la ele. Apoi șeful lor a zis că n-a zis. Și a făcut-o tare și răspicat. În tara mea întotdeauna cine țipă mai tare are dreptate... Peste câțiva ani a spus altul că a venit rândul politicienilor să se sacrifice financiar. Apoi am primit lămuriri la afirmație, așa cum legile noastre au nevoie de norme de aplicare. N-am înțeles noi bine. Era vorba de sacrificiu verbal, adică oricare parlamentar poate să spună orice.


Decența cu care Majestatea Sa defunctă Regele Mihai a fost condus de români pe ultimul drum m-a făcut să-mi pun întrebarea dacă nu cumva republica își trăiește perioada de agonie. O monarhie modernă, cu factor decizional parlamentar, adică de data aceasta o formă de guvernământ pe care să ne-o alegem noi singuri, după ce cărțile de istorie vor fi corectate, după ce tovarășii vor vedea că țipatul și pumnul în masă nu-s argumentele unei dezbateri civilizate, se întrevede a fi soluția pentru viitor. 

Regele sau regina sunt deasupra încrâncenărilor politice. Degeaba un președinte când ajunge la putere demisionează din partidul care l-a împins la luptă în alegeri. Cine poate crede că-i uită pe cei care i-au făcut binele?...

„Majestate, nu pleca!”, sau „Monarhie, nu pleca!”- o dilemă în care cuvântul republică lipsește...




Sus