Joi, 14 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017


Kontakt / Manifest al reconcilierii româno-maghiare din partea unui ungur născut în Muntenia

Manifest al reconcilierii româno-maghiare din partea unui ungur născut în Muntenia

Am scris textul ca ungur născut în Muntenia, având jumătate din vârsta României, cronologic vorbind, a doua jumătate, cea distrusă de comunism.

Nu-i un text pentru o zi de sărbătoare, nici nu trebuie citit dacă pare prea lung. Poate că-i patetic pe alocuri – nu-s scriitor, ceea ce am scris am scris din gânduri adunate în timp. Și pe alocuri poate cu obida ”bozgorului” – prea des apostofat ca atare în cei 50 de ani de viață – de către o majoritate al cărui comportament l-am pus la suflet. 

   

Tânăr fiind, nu mi-am închipuit, în 1989, că planul securiștilor puși pe căpătuială – ulterior a politicienilor-urmași ieșiți din ascunzișurile și întunecimea găurilor pestilențiale unde au fost alungați de o revoltă reală, irepetabilă, confiscată – de a face din 1 Decembrie o armă împotriva oricărei opoziții progresiste reale din România. 

Era doar un calcul pentru viitor, sau urmarea unor directive – îndeplinite cu mare succes, cu concursul larg al majorității locuitorilor României – oricum esențial pentru lichelele care au știut din capul locului motivul pentru care au venit la volanul unei ferme a cărui soartă nu aveau de gând s-o îmbunătățească, dimpotrivă. 

Au venit acolo pentru cu totul și cu totul altceva, unii la ordin, alții din inerție. 1 Decembrie avea să-i servească mereu cu dușmanul convenabil care nu lasă patri(h)oții să facă treabă. În liniște. Îmi aduc aminte de ”sărbătorile” de la 1 Decembrie.



De la urletele larg mediatizate de la începutul anilor 90 – de ”televiziunea liberă” – trecând prin ”sărbătorile Vatra românească” sau punr, până la ura viscerală în direct la adresa fostului rege. La început a fost dl. Coposu, dl. Rațiu, partidele istorice. Știau bine că nu poți face asta la infinit, dușmanii convenabili erau gata-pregătiți pentru viitor. Ungurii erau la îndemână, mereu, așa că... nimic mai simplu, pentru ferma plină de animale.

În ultimii ani pare că serviciile s-au cam lăsat pe tânjală, dacă iau în considerare ”ziariștii” cu texte gata pregătite, la ordin, care sar – vai – tocmai în apărarea neo-securiștilor, care vezi-bine! că-și fac datoria față de țară, ziariști mari iubitori de sinecuri atârnătoare, fără simțul ridicolului, care – în ignoranța lor – refuză să facă un pas înapoi și să vadă peisajul unei rețete comuniste de succes. 


Căci rețeta nu-i nouă. E aplicată cu succes de toți comuniștii aflați la putere. Nu, nu au cum să facă pasul, nu știu decât ”a mânca”. Naturalul este voit, și de multă vreme prea-deformat, astfel că te întreabă – aparent innocent

– ”Da’ ce am făcut, domne’?”, exact ca individul care-ți dă brânci și apoi – mizând pe efectul psihologic al oamenilor care se vor uita - țipă în gura mare : DE CE DAI ÎN MINE, DOMNULE?
E de parcă oamenii aparent normali nu recunosc o manipulare grosolană. Aș da vina pe prostie, dar parcă nu-mi vine să accept așa o URIAȘĂ cantitate. Oamenii cinstiți sunt realmente îngroziți de ceea ce va să urmeze, după ”experimentul” eșuat Kaufland, din acest an. Eșuat, dar cu răni încă vii. Asta după invenția teroriștilor din 2015, scenariu manipulatoriu căzut în uitare, dar cu prime efecte bolșevic-favorabile.

Ungurii au plătit cu vârf și îndesat pierderea celui de al doilea război, aliați fiind cu Germania hitleristă, din principiu – până în ultimul moment. Noi, ungurii veniți aici de 1000 de ani, ce vină avem? Suntem a doua națiune – ca și număr – care au construit România de azi. Noi nu vrem nici o revanșă. Vrem doar să avem ACELEAȘI DREPTURI ca orice român în țara lui. România este țara mea, ungur fiind. Ardealul a fost construit în vremuri în care calitatea umană încă nu a fost distrusă de 45 de ani de comunism și 28 de neo-bolșevism – un regim de conservare a privilegiilor sovietice al unor iresponsabili lipsiți de educație. Bazat pe lipsa de curățenie a democrației votului, curățenie ce nu se poate face decât cu bisturiul, până la os : puncul 8 de la Timișoara. 


Ungaria dă semne de maturizare. Poți veda steagul României în multe locuri din țara vecină fără ca cineva să se isterizeze. Pe școli, pe primării, chiar restaurante din vestul țării. În Ardeal, dacă scoți steagul Ungariei – sau ”mai rău”, al Ținutului Secuiesc – la fereastră, vor veni zeci de reproșuri, sau scuipături chiar, din partea unor generații de localnici care par mai de grabă niște copii care se joacă cu cuburile naționaliste în pătuțul la care grătarul nu a fost niciodată coborât. 

Te mai poți numi om când declari că națiunea maghiară a pus sărbătoarea lor pe 15 martie pentru ca națiunea română să se oftice? Păi, hai să vedem, cum e cu 1 Decembrie? Oare, reciproca nu-i valabilă? 
Adevărul este insuportabil în țara în care minciuna lucrează pentru acoperirea unor grupări mafiote. Este o ură fără de sfârșit, alimentată de politicieni corupți care râd și de unguri și de români în ambele ocazii. Un sens giratoriu din care nu mai ieșim decât spunând adevărul.



Noi TOȚI trebuie să găsim o sărbătoare comună, un fel de THANKSGIVING DAY, o zi fie de joi, fie de duminică – nu contează - în care să ne mulțumim unii altora că suntem unii lângă ceilalți. Să construim poduri, să ne refacem monumentele istoriei comune, fără minciuni, fără ipocrizie. Când majoritatea românilor și maghiarilor va înțelege lucrul ăsta, când majoritatea va avea același interes – să se apere de ororile directivelor comuniste puse așa bine în practică de creiere spălate, prea multe, când românii și ungurii își vor da mâna – fără ca cineva să-i mai poată cumpăra, unul împotriva altuia – pentru autonomia financiară și prosperitatea locală care nu va mai alimenta puterea evident opusă interesului național de la centrul București, atunci vom mai putea spera la liniștea sufletească pe care ar trebui să ți-o dea o sărbătoare sau alta, un steag sau altul.


Oameni buni, în Ardeal, până în 1918 ne-am apărat de fel de fel de invazii ale trecutului, unii pe alții, conștient sau nu. De invazia prostiei, ticăloșiei, mizeriei umane și a gunoaielor nu putem? După 99 de ani e imposibil? Dar după 100? Visez la un roman de dragoste dintre o româncă și un ungur, dintre o unguroacă și un român, pe care nenorocirile vremurilor trăite, sub geografia desenată și apoi redesenată și re-redesenată, și sub comunismul distrugător de conștiințe, vor rămâne mereu uniți.
Oameni buni, în Ardeal, până în 1918 ne-am apărat de fel de fel de invazii ale trecutului, unii pe alții, conștient sau nu. De invazia prostiei, ticăloșiei, mizeriei umane și a gunoaielor nu putem? 

După 99 de ani e imposibil? Dar după 100? Visez la un roman de dragoste dintre o româncă și un ungur, dintre o unguroacă și un român, pe care nenorocirile vremurilor trăite, sub geografia desenată și apoi redesenată și re-redesenată, și sub comunismul distrugător de conștiințe, vor rămâne mereu uniți.





Sus