Joi, 14 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017


Kontakt / Semnificații ale promulgării de către Poroșenko a legii privind ucrainizarea școlilor minorităților naționale

Semnificații ale promulgării de către Poroșenko a legii privind ucrainizarea școlilor minorităților naționale

Prin promulgarea luni, 25 septembrie, a legii privind utilizarea limbii ucrainene în școlile în care s-a predat până acum în limbile minorităților naționale, de către președintele Petro Poroșenko, statul ucrainean, în persoana puterii de la Kiev:

1. A validat anexarea de către Rusia a Crimeii: a) minoritatea rusă s-a încredințat o dată în plus că alegerea pe care a făcut-o la referendum a fost una corectă; b) minoritatea tătarilor crimeeni a obținut un argument solid în a-și schimba atitudinea față de puterea de la Kiev și față de actul comis în 2014 de către puterea de la Moscova;


2. A oferit o justificare solidă comunității din regiunile Lugansk și Donețk de a continua lupta împotriva regimului de la Kiev, care se arată intolerant față de minorități (în cele două regiuni populația covârșitor majoritară este cea rusofonă).

3. A dat un semnal clar că se află în proces de edificare a unui stat etnocratic ucrainean, ceea ce înseamnă că, comunitățile etnice autohtone moldo-română, maghiară, poloneză ș.a.., care de secole conviețuiesc pe teritoriile lor istorice, încorporate în mod abuziv de statul sovietic în Ucraina, fie vor fi asimilate, fie vor trebui să solicite intervenția comunității internaționale în vederea prezervării drepturilor garantate de legislația Consiliului Europei – a limbii și culturii naționale proprii.

4. A împins România, Ungaria și Polonia către o alianță cu Rusia în vederea conjugării eforturilor privind apărarea drepturilor comunităților minorităților naționale din Ucraina.

Dar mai presus de orice, acțiunea șefului de stat de la Kiev, care a validat actul Legislativului ucrainean, a denotat o problemă nerezolvată în momentul destrămării URSS, care, iată, are repercusiuni până în prezent asupra securității regionale. Se știe că frontierele între fostele republici unionale au fost stabilite de regimul sovietic de la Moscova în mod arbitrar, fără să se țină cont de componența etnică a populației de diferitele regiuni. 

De exemplu, prin decizia Prezidiului Sovietului Suprem de la Moscova, din 4 noiembrie 1940, fără să le fi întrebat părerea, autoritățile staliniste de la Moscova au încorporat în republica ucraineană raioane cu populație prevalent moldo-română: Storojoneț, Adâncata, Herța, Noua Suliță, Reni și localități din alte raioane din sudul Basarabiei.


În același timp, în cadrul republicii moldovenești au fost încadrate raioane cu populație prevalent ucraineană: Camenca, Râbnița, localități ucrainene în celelalte raioane transnistrene ale RSSM. Părea logic ca în 1991, la destrămarea URSS, republicile sovietice care și-au dobândit independența să procedeze la corectarea frontierelor – la corectarea crimelor comise intenționat sau fără intenție de către regimul totalitar sovietic. 

De altfel, așa au procedat alte două republici, cu o cultură politică mai avansată: Cehia și Slovacia. Ele s-au despărțit în 1993, iar în 1994 au efectuat un schimb de localități de la graniță – localitățile slovace din Cehia au trecut la Slovacia, iar localitățile cehe din Slovacia au trecut la Cehia. Autorităților Republicii Moldova și ale Ucrainei nu le-ajuns înțelepciunea politică să procedeze în acest fel.

Eu cred că nu e timpul pierdut nici acum, oricum problema frontierelor din spațiul post-sovietic va mai fi discutată de marii actori geopolitici. Dar Rusia va avea sorți de izbândă să i se recunoască încorporarea Crimeii numai dacă va generaliza problema, dacă va condamna regimul sovietic pentru toate crimele, inclusiv pentru trasarea arbitrară a granițelor între republicile sovietice, devenite independente în 1991.            




Sus