Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Kontakt / Pogány Miklós și cămara de sare din Turda

Primele știri referitoare la Pogány Miklós și la acțiunile sale în sprijinul demersului antiotoman al lui Iancu de Hunedoara, provin dintr-o diplomă emisă de guvernatorul Ungariei la 12 octombrie 1447 din Timișoara. Astfel, Iancu de Hunedoara a cerut capitlului din Alba Iulia să-și trimită reprezentantul pentru a lua parte la punerea în stăpânire a lui Pogány Miklós și a altui cetățean al Turzii, Zyndy Imre, asupra posesiunii Tătârlaua, aparținătoare domeniului Cetății de Baltă, pe care le-o dăruiește pentru faptele lor săvârșite în ultimele lupte victorioase cu turcii atât la Poarta de Fier cât și în Țara Românească.

Din mărturia lui Iancu aflăm că cei doi locuitori ai Turzii au luat parte în mod efectiv și personal la luptele cu turcii din anul 1442. Astfel, Pogány Miklós a participat la bătăliile victorioase de la Poarta de Fier a Transilvaniei din septembrie 1442 și la bătălia de pe râul Ialomița (25 septembrie 1442). În această ultimă bătălie, se pare că Pogány Miklós a condus un mic corp de oaste (un banderium), alcătuit din locuitori ai Turzii și ai împrejurimilor. Ulterior acestor bătălii Pogány Miklós a participat la Campania cea Lungă (1443) din Peninsula Balcanică în urma căreia Iancu de Hunedoara a reușit să elibereze de sub turci orașele Niș și Sofia.



Cel mai timpuriu document, care îl atestă pe Pogány Miklós datează din anul 1444, când acesta apare la Turda, unde s-a remarcat ca un cetățean de vază. Cel mai probabil și datorită meritelor sale demonstrate contra turcilor otomani la 28 decembrie 1444, Petrus Balogh, judele Turzii și magistratul orașului i-a donat lui Pogány Miklós, terenul Középcsere aflat pe valea Petrilaca, în scopul de a amenaja acolo un heleșteu pentru a rezolva parțial problemele orașului cauzate de lipsa de apă.

Pogány Miklós a fost un om bogat. Starea materială deosebită a camaradului de arme al lui Iancu de Hunedoara este confirmată de un document ulterior, din 11 aprilie 1447, prin care guvernatorul cere conventului din Cluj-Mănăștur să-l introducă pe Pogány Miklós și pe Zyndy Imre, cetățeni ai Turzii în stăpânirea moșiei regale Tătârlaua din comitatul Târnava, oferită drept gaj pentru un împrumut de 1500 de florini de aur, necesari finațării războaielor cu turcii.

Acest act atestă fără putință de tăgadă starea financiară deosebit de bună a lui Pogány Miklós, care a devenit unul din creditorii guvernatorului regatului Ungariei. Noua colaborare a lui Iancu cu vechiul său camarad de arme a survenit într-un moment important al domniei guvernatorului Ungariei.

Necesitățile materiale solicitate de imperativele militare i-au impus lui Iancu să apeleze la ajutorul zonei pe care o cunoștea cel mai bine și de unde provenea, Transilvania. Între octombrie 1447-martie 1448, Iancu de Hunedoara a întreprins un adevărat tur al Transilvaniei, fiind atestat la Caransebeș, Timișoara, Turda, Aiud, Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Sebeș și din nou la Timișoara. Ulterior acestui tur, Iancu a particpiat la dieta de la Buda, iar în vara anului 1448 a revenit în Transilvania, fiind atestat din nou la Turda.

După cum se observă itinerariul guvernatorului Ungariei a inclus și Turda. De ce a ales Iancu și Turda este o chestiune simplu de explicat.

Orașul era un important punct economic, centrul exploatării de sare din Transilvania, iar Pogány Miklós a devenit comite al cămării de sare de la Turda (comes camerae salis), post de o importanță deosebită, atât sub aspect politico-economic, cât și financiar. Pogány Miklós a deținut această funcție între 1447-1451.



                   Casa Cămării Sării - Turda. Locul de muncă" al lui Pogány Miklós


Pentru a sublinia însemnătatea funcției de comite al cămării de sare de la Turda se impun unele precizări referitoare la această demnitate. Comitele cămării de sare era un înalt demnitar al Transilvaniei numit direct de regele Ungariei, în cazul de față de guvernator, Iancu de Hunedoara.

Atribuțiile comitelului erau: aprovizionarea salinelor și a lucrătorilor, asigurarea dotării tehnice necesare exploatării, angajarea și plata munictorilor, depozitarea și transportul sării.
În acest context s-a produs și înnobilarea înaltului funcționar al cămării de sare. La 13 octombrie 1447 Iancu de Hunedoara aflat în Timișoara a emis diploma de înnobilare a lui Pogány Miklós din Turda pentru fidelitatea și meritele sale deosebite în slujba coroanei ungare.

Prin intermediu acestui document Pogány Miklós era ridicat la rangul de nobil al regatului ungar, atât el personal, cât și urmașii săi, având dreptul de a poseda blazon, care putea fi folosit liber în ceremoniile tipic feudale, cum ar fi turnirurile și etalat pe sigilii, inele, coliere sau corturi. Pe blazonul nobiliar al lui Pogány Miklós este figurat un cap de pelican, care apare dintr-o coroană, pe un scut cu fundal roșu.



Mențiunile referitoare la Pogány Miklós încetează din nou până în anul 1458, când Matia Corvinul a devenit regele Ungariei. Despre fostul colaborator al lui Iancu de Hunedoara se știe că nu și-a pierdut influența în cercurile de putere din Ungaria, rămânând în continuare un apropiat al curții și după 1456

Pogány Miklós este menționat din nou abia în 1464, în legătură cu o sarcină militară încredințată de regele Matia Corvinul. Faptul că regele i s-a adresat direct demonstrază că nobilul turdean și-a menținut poziția influentă la curtea regală. La 5 iunie 1464 Pogány Miklós scria din porunca regelui, judelui orașului Sibiu cerându-i să trimită urgent la Szeged o bombardă împreună cu ghiulele de piatră aferente. Facem precizarea că Sibiul, alături de Brașov și Sighișoara, era un important centru de fabricare a armelor. Pentru a grăbi acest transport, Pogány Miklós preciza ca el să se facă pe apă zi și noapte.

Cu certitudine ilustrul cetățean al Turzii era familiarizat cu această modalitatea de transport, deoarece drumul sării pe Mureș era o veche modalitate de transport al prețiosului minereu, încă din vechime. Drumul începea pe râul Arieș (afluent al Mureșului), la Decea (lângă Turda), iar sarea transportată cu plutele sau cu ambarcațiuni ajungea pe Mureș, iar apoi pe Tisa, în orașul Szeged, unde exista unul dintre cele mai mari depozite de sare din Ungaria medievală.

Ultima mențiune despre el datează din anul 1466, însă la 12 martie 1472 soția sa, Ursula este menționată ca văduvă (nobilis domina Ursula relicta Nicolai Pogan de civitate Thordensi). Așadar, Pogány Miklós s-a stins din viață în intervalul 1467- 12 martie 1472, în circunstanțe care nu ne sunt cunoscute.







Sus