Marţi, 19 Septembrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017


Kontakt / Aurelian Lavric: Note de călătorie: cele cinci influențe asupra Cernăuților

Aurelian Lavric: Note de călătorie: cele cinci influențe asupra Cernăuților

Cernăuțiul este un oraș mirific, pe care vizitându-l, nu poți să nu-l îndrăgeși. Este o concentrare de locuri de însemnătate istorică specială pentru Moldova și România. Aici este locul unde a studiat și în mare măsură s-a format Mihai Eminescu – titanul culturii noastre. 


Există cinci perioade istorice, care pot fi regăsite, observate în Cernăuți. 

1. Prima este cea moldovenească: 1359-1774 = 415 ani. Ea nu poate fi regăsită în arhitectura orașului, dar elementele sale sunt prezente și vizibile. În Piața Centrală, vis a vis de clădirea Consiliului municipal, pe un perete imens este reprodusă gramota domnitorului Alexandru cel Bun, în care este menționat pentru prima dată târgul Cernăuților. 


Dar cel mai bine se vede influența perioadei moldovenești în vorbirea conaționalilor noștri (indiferent că se identifică moldoveni sau români – graiul este cam același), care comunică moldovenește (în ceea ce în România se numește graiul moldovenesc al limbii române, iar în Republica Moldova – limbă mldovenească). 


Și încă un grai care cu greu poate fi regăsit în celelalte părți ale spațiului istoric moldovenesc. În Cernăuți mai poți auzi forma utilizată de cronicarul Grigore Ureche – „să hie” – mai ales din partea celor care sunt originari din Ținutul Herța. Alte cuvinte, de exemplu „popșoi”, pe care colegii din Transilvania nu le-au înțeles din prima (le-am „tradus”: porumb, păpușoi) se folosesc în mod curent și acum peste tot în spațiul moldovenesc. Atâta timp cât vor fi vorbitori ai graiului moldovenesc în Cernăuți, influența perioadei moldovenești va rămâne prezentă.


2. Perioada austriacă (1774-1918) se vede cel mai bine în arhitectura din zona centrală a urbei. Cel care a vizitat Viena vede în Cernăuți un centru austriac imperial miniatural. Arhitectura austriacă este fascinantă. Atât frontispiciile clădirilor care dau în stradă, cât și curțile interioare de o ermeticitate misterioasă. Cernăuțiul – în zona sa istorică – centrală – este un oraș austriac și slavă Domnului că autoritățile și comunitatea au păstrat acest patrimoniu.


3. Perioadă românească (1918-1940, 1941-1944) este exprimată și ea în clădiri remarcabile. România este prezentă în Cernăuți printr-un consulat, diplomații căruia sprijină comunitatea minoritară românească din regiune. Păcat că actualele autorități ale Republicii Moldova nu manifestă interes pentru conaționalii din regiunea Cernăuți (un consulat moldovenesc acolo este o necesitate imperioasă).


4. Perioada sovietică (1940-1941, 1944-1991) este vizibilă în Cernăuți cu tot procesul de desovietizare lansat de autoritățile centrale de la Kiev. În Cernăuți str. Krasnoarmeiskaia (a Armatei Roșii) a fost redenumită în Eroii Maidanului, dar a rămas monumentul Armatei Roșii („care în perioada 1941-1944 a desfășurat un război victorios”).


În Cernăuți poți găsi o stradă „Roman Șuhevici” (în cadrul grupului lui Stepan Bandera, facțiunea radicală a OUN – Organizația Naționaliștilor Ucraineni – dar oarecum separat de liderii politici principali, a existat o facțiune de tineri galițieni mai puțin preocupată de ideologie ci de îndeplinirea unor obiective militare imediate. 


Cel mai important membru al acestei facțiuni a fost Roman Șuhevici. Importanța acestei facțiuni avea să crească de-a lungul timpului, în perioada luptei de rezistență dusă de OUN pe timpul războiului), dar și strada 28 iunie 1940 – consacrată ispravei Armate Roșii, care la comanda lui Stalin, în urma înțelegerii acestuia cu Hitler, a anexat nordul Bucovinei, ținutul Herța și Basarabia. 



Această schizofrenie este ușor explicabilă: dacă autoritățile ucrainene vor condamna cu adevărat și până la capăt sovietismul, nu cumva ar trebui să restituie ceea ce sovieticii au acaparat cu forța și le-au oferit?


5. Perioada ucraineană (1991-prezent) se caracterizează prin drumuri dezastruoase, multe clădiri care necesită consolidare și încercări febrile de afirmare a ucrainescului în localitate.


Să sperăm că până la urmă, aceasta nu se va face prin închiderea singurei școli cu predare în limba română, căci un asemenea pas deloc nu corespunde spiritului de toleranță care a existat de secole în Bucovina. 





Sus