Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt / Florin Grozea: Scurtă istorie a relațiilor mele româno-maghiare

În Brașov, orașul meu natal, comunitatea maghiară este relativ mare, alături de secui și sași. Un mix în care am crescut fericit.

În școala generală direcțiunea a hotărât să facă două clase dedicate elevilor maghiari. Așa că din clasa a 5-a până în clasa a 8-a am urmărit de la distanță și cu o oarecare curiozitate fetele de la casele G și H. La liceu, curiozitatea s-a transformat în interes: fetele de la clasa maghiară erau blonde și înalte, aveau un exotism aparte. Dacă unul dintre colegii mei îi cerea prietenia unei unguroaice și ea o accepta, îl vedeam ca pe un erou. 

Pe vremea aceea „ieșitul la date” era ”cererea prieteniei”, iar „friendzone” se zicea „i-a dat verde”. Nu am reușit să farmec vreo blondă de la clasele maghiare, că nu eram deloc curajos. Dar prima mea iubită din liceu era jumătate unguroaică iar asta, am descoperit eu, mi s-a potrivit. Am petrecut câteva vacanțe de vară la verișorul meu de la Târgu Mureș. Acolo se vorbea mai mult maghiară decât română iar la magazine eram întâmpinat cu „Teșec” (poftim). Când ceream ceva în română toată lumea mă servea, deși eram copil. 

Nu-mi amintesc să am probleme vreodată să iau pâine, suc și gumă de mestecat. Mai târziu, când Dana a plecat din Hi-Q, în trupa noastră a intrat Nico - o unguroaică din Sighișoara, a cărui familie avea un singur bunic român, restul erau... ai ghicit, maghiari. Am cele mai frumoase amintiri din perioada în care am cântat cu Nico, inclusiv cel mai popular cântec al nostru, „Gașca Mea”. Fast-forward 10 de ani, la 1 septembrie 2011 mă însor cu o fată blondă cu numele Istvan (un sfert unguroaică). 

Cea mai frumoasă fată din lume! În cei 18 ani de Hi-Q am avut multe concerte în Covasna și Harghita. Am cântat inclusiv în localități din Ungaria și Ucraina, unde eram invitați de comunități românești dar cântam tuturor. La un moment dat, am prins Ziua Națională a României la Sfântu Gheorghe. Aveam concert în sala de spectacole a orașului. Toți erau maghiari acolo. Nimeni nu vorbea românește în jur, în afară de organizatorul principal. Înainte de recitalul Hi-Q, pe scenă a cântat o trupă din Ungaria care a avut mare succes, invitând publicul să aplaude pe ritm pe fiecare piesă: tok, tok, tok (așa îmi amintesc, nu știu ce înseamnă). 

După ce a ieșit de pe scenă trupa ungurească de succes, prezentatorii au vorbit în maghiară și română. La final, unul dintre ei, cel care vorbea în maghiară a rostit cuvântul „Hi-Q”. S-a dezlățuit iadul în sală din cauza țipetelor publicului... Nu se mai auzea nimic și prezentatorul român nu a mai putut traduce nimic din cauza gălăgiei! Inginerul nostru de sunet, care era în primul rând în sală, chiar în fața scenei, a simțit cum sutele de spectatori îl strivesc de scenă, cum bucuria lor îl surzește, cum țipetele se transformă într-un val de aer care îi rupe hainele de pe el. 

A fost unul dintre cele mai gălăgioase concerte Hi-Q din cele peste 1000 pe care le-am avut în carieră. Nimeni nu știa românește. Însă toată lumea știa versurile. 

Muzica și iubirea nu au nevoie de traducere.

Originalul vezi AICI

 




Sus