Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / E limba noastră și facem ce vrem cu ea. Putem s-o vorbim incorect. Ungurii să fie însă mai atenți!

E limba noastră și facem ce vrem cu ea. Putem s-o vorbim incorect. Ungurii să fie însă mai atenți!

Asistăm zilele acestea la o bătălie online a argumentelor pro și contra românului care a pretins că la Kauflandul din Odorheiul Secuiesc nu a fost servit cu mici de către vânzătoarea unguroaică pe motiv că nu știa limba maghiară și a dat comanda în română. Că filmul a fost trucat sau nu, că vânzătoarea a fost sau nu provocată nici nu mai contează. Ceea ce este important acum este felul în care se dezlănțuie patriotismul la unii dintre români. Paradoxal, cei mai măcinați de forma corozivă a patriotismului sunt acei indivizi care cred cu tărie că, dacă ești cetățean român, TREBUIE să vorbești limba română.

Să le explici unor astfel de patrioți înfierbântați că, după cum spune Constituția, cetățenia este un drept pe care îl dobândești prin naștere, ceea ce nu atrage automat obligativitatea de a vorbi limba română – că, vorba aia, poți să te naști surdo-mut nu doar în altă etnie, dar tot român devii – este o luptă pierdută înainte de a începe. 

Te gândești atunci să încerci o variantă mai caldă, mai umană, și să vorbești despre propriile experiențe, să depui mărturie bazându-te pe realitățile cu care te confrunți în fiecare zi. Și ce te gândești să mărturisești? Că tu te-ai mutat în Secuime de doi ani jumate, că ai un soț român care vorbește maghiară fluent, că ai un câine și-un copil pe care îți place să îl crești aici și că habar n-ai de limba maghiară că nu ți-a trebuit din simplul fapt toți ungurii între care trăiești vorbesc cu tine întotdeauna în română.

După astfel de confesiuni, simți că ai găsit calea de a schimba lumea și mergi la culcare cu cugetul împăcat. Datorită ție, lumea va înțelege că deseori presa exagerează și denaturează adevărul în funcție de interesele anumitor indivizi, însă dimineța descoperi exact contrariul. Suferinzii de patriotism s-au dezlănțuit în comentarii în care preaslăvesc limba română, cel mai adesea, scriind jenant de incorect. În loc de contraargumente, la care te-ai putea încumeta să mai răspunzi câte ceva, te trezești invadat de o ploaie de înjurături. Nu numai că ar trebui să îți ții acasă părerile care nu corespund modului lor de gândire, dar ar trebui să încetezi să te mai numești român, căci ești nimic mai mult decât un trădător de neam și patrie.


Și, ca să susțin concret cele afirmate anterior, redau într-o selecție câteva dintre argumentele pe care eu însămi le-am primit drept comentarii la o postare în care încercam să spun că realitatea în lumea covăsneană nu seamănă câtuși de puțin cu ceea ce se prezintă în presa de la București. Din respect pentru cei ce mi-au scris, nu le dezvălui identitatea și nu voi modifica forma textelor.

1. „Hai mai las-a. Poate esti unguroaica si nu stii. Cam toti care am trecut prin zona am patit asa ceva cel piutin o data ce tot baati tu campii ca nu? Nu visam si nici filmul nu poater sa minta. E adevarat ca au mai fost amendati acum 2 ani pentru ca nu aveau pliante decat in maghiara? Astia chiar sunt prosti sau cum?? Au pus un manager ungur si au zis sa descuca el nu?? Ar trebui sabotati nene. Su dementii aia cu tinutul lor secuiesc n-au vorbit ei cu gura lor? Era trucaj??”


2. „M-am lămurit cât de sclavă e acolo,de n-are curajul să răspundă ea și pune pe altcineva să răspundă. Se dă după curul altuia.”


3. „Esti proasta mirelo de bubui.daca te marita-i cu un roman si te ducea-i acolo la unguri...ia sa vezi tu ce urat iti vb.te-ai maritat cu un bozgor si aia te respecta ca pe unu de-al lor.ce dracu iti trebuie scoala de la oxford sa gandesti asta.da-te dracului.eu m-am dus la ghiorghieni acu, aproape 20 de ani si intreba-m in romaneste unde e gara si nimenii nu-mi raspundea si nu ma baga in seama.mars si mananca tu cacat in ungaria cu postarea ta.”


4. „Sinteti dusi cu capu nu e chestia ca nu a fost servit ca nu e ora 10 dar in Romania nu esti obligat de bozgori sa stii ungureste chiar unde ai fii cum zice avortonul ala ca daca esti in zona esti obligat sa stii ungureste sintem in Romania nu in Ungaria”


5. „Ce atîtea comentarii ..ca sint buni că sint răi ...și țigani vorbesc țigănești în șatră lor ....Dar cînd ești în spațiul public și mai ales într-o unitate de deservire publică trebui să vorbești ,L Națională ...(cred că buletinul îl are ștantat in l.româna )...,Deci obligatoriu trebui să vorbească l.naționala (adică l româna)....”


6. „Madam ...În Românica indiferent de etniea din care faci parte (și în constituție este menționat )...,,,Ești născut în Ro ,ai naționalitatea Ro .

..Trebui să stii limba Națională M C..,dă o fugă pina în D.SK.I.F și cumpăra un pachet de biscuiți ...(nu știi l .națională ,sau una de c.internațională )....te servește cu ...un zîmbet ..și pa !..Cît despre greșeli de ortogr....nu prea cred ca ai ce obiecta .”


7. „Eu traiesc in prezent si sincer toti acesti prosti care se cred bozgori sau ciori pt ca sunt rodul unui futai dintre un ungur si o taranca sau o inaripata si o taranca sunt cancer si ar trebui extirpati ca in evul mediu .. arsi pe rug ”


Mă opresc la cifra fatidică șapte, deși comentariile de acest gen sunt mult mai numeroase. Au existat, desigur, și câțiva cetățeni care și-au expus punctele de vedere relativ decent deși tendința de a jigni a rămas în continuare vie. Concluziile le va desprinde fiecare după facultăți, vorba unui mare scriitor român.

Iriginalul AICI




Sus