Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Kontakt / Relații interetnice prin GPS și căutare de comori. WHAT?!

Desigur, nicidecum nu inițierea sau consolidarea relațiilor româno-maghiare a fost intenția principală a organizatorilor GeoQuest 9, care a avut loc între 11-15 august a.c. la Odorheiu Secuiesc, respectiv Izvoare (Székelyudvarhely, illetve Ivó), ci căutarea diverselor geocutii ascunse. Măi, da’ ce tot îndrugi acolo? Ce sunt geocutiile? Ce căutați voi în boscheți? Dacă sunteți așa de curioși, atunci divagăm puțin.

Conform www.geocaching-romania.ro

Geocaching este un joc bazat pe poziționare GPS. Jocul constă în găsirea unor cutii cu comori” numite geocache sau cache, care sunt ascunse la anumite coordonate geografice. Totul este înregistrat pe site-ul http://www.geocaching.com unde pot fi văzute coordonatele cutiilor (cache-urilor) ascunse în toată lumea.

Trebuie, deci, găsite cutii de diferite feluri, tipuri și mărimi ascunse în locuri publice. OK, da, este unul și pe Stația Spațială Internațională, dar acela este ceva... special. Oricum, acolo nu ajungem nici noi, nici relațiile interetnice.

Divagări și reveniri

 Revenind: de ce este relevant geocachingul și GeoQuest 9 în acest context? Simplu: pentru că a fost organizat în Ținutul Secuiesc (da, există, la fel cum există Ținutul Hațegului, Ținutul Bârsei etc.) și au participat atât maghiari din Transilvania, cât și români de aici, dar și din alte regiuni ale României, cum ar fi București sau chiar Iași… desigur, atitudinea unora a fost… rezervată, au plecat, poate, cu idei preconcepute de acasă.


                                                          Bilingvism în Secuime...

Și iar divagăm puțin. Cu toate că este doar un joc și ideea e să ne distrăm și să ne cunoaștem, ani în urmă a avut loc un incident foarte neplăcut. Cu ocazia C.A.R.E (Cluj Annual Refresh Event) nu mai știu care, când căutam un așa numit night cahe (o cutie ascunsă, de regulă, în pădure, care trebuie căutată noaptea) am fost apostrofat vehement de cineva pentru că din reflex m-am adresat unui alt jucător în limba maghiară. 

Paff! Iar cu o altă ocazie, un jucător juvenil a fost „huiduit” pe site-ul www.geocaching.com pentru că explicațiile cutiei sale recent publicate au fost doar în limba engleză și maghiară. Hai, sictir! :) 

Era un puști de 17 ani, care din entuziasm s-a grăbit să publice o cutie. Oricum, engleza o înțelege oricine în geocaching. A urmat o întreagă controversă. Desigur, puștiul a pus explicațiile și în limba română, pe care ulterior le-ar fi uploadat oricum, chiar și fără scandal…

                                                                Inscripții bilingve în mijlocul naturii...


În ambele cazuri conflictul s-a atenuat, până la urmă ne-am înțeles și de atunci totul decurge normal.

Revenind: căutarea de geocutii, acest hobby care scoate oamenii din case și îi îndepărtează de calculator, aduce etniile, zic eu, aduce oamenii mai aproape. Știu, sună patetic, dar este adevărat.

 Au cuvântul participanții români

 Să vedem ce spun participanții:

Un bărbat care este dintr-o familie mixtă și trăiește în București îmi scrie pe FB:

„Impresia mea generală a fost foarte bună, deși nivelul de interacțiune cu localnicii nu a fost foarte ridicat. Ține, te rog, seama de faptul că tata este maghiar și eu înțeleg și vorbesc bine maghiara, chiar dacă nu o folosesc. Impresia personala, deci, a fost foarte bună.

În prima seară am intrat într-un magazin micuț de la marginea orașului Odorheiu Secuiesc. Situație tipică (de care sigur ai mai auzit pomenindu-se): persoana dinaintea mea vorbește în maghiară cu vânzătoarea. Ajung la rând, "sărut-mana, vă rog frumos, o sticlă cu lapte". Vânzătoarea, binevoitoare, mă întreabă, ce fel. 

O întreb dacă are de 1.5% grăsime, îmi aduce din spate, plătesc, îi mulțumesc frumos și ies. Am prieteni și cunoștințe care au povestit de multe ori scene similare cu vânzători/vânzătoare care le-ar fi trântit replica "nem tudom románul", și tot aceștia sunt persoane care au o atitudine mai ostilă la adresa maghiarilor, în special la vorbitul în maghiară, pentru că suntem în România, și limba oficială este româna, bla-bla…



Cred că aceste persoane, care au citat experiențe personale de genul "nem tudom...", invită la o atitudine ostilă împotriva lor prin faptul că ei înșiși vin cu prejudecăți și cu o stare spirituală antagonistă, ceea ce emană ca o energie din ființa lor, din limbajul trupului...

Altă întâmplare: am luat masa la un restaurant în Odorhei. Eram un grup mai numeros. Câțiva din grupul nostru erau maghiari, ei au comandat în maghiară. Eu, alături de soția mea, care este româncă, am comandat în română. Nicio problemă. 

                                            Căutăm relații, nu numai geocutii... :)

Mai târziu, când unul dintre căutătorii maghiari a cerut ceva în plus, am oprit-o și eu pe doamna care servea și am rugat-o, în maghiară, și ceva pentru mine. Nicio problemă nici de data asta. Totul a decurs cât se poate de natural. Și mi se pare că așa este normal să fie.

În altă seară, la un restaurant din Izvoare (Ivó), ne-am oprit să luăm cina. Ni s-a adus (la tot grupul, dintre care mai mulți erau maghiari, dar vorbeam românește între noi) numai meniuri în maghiară. 

Am întrebat-o, frumos, pe chelneriță dacă au un meniu în română, pentru că aveam totuși dificultăți în a-i explica soției mele ce conținea meniul. Zâmbitoare, mi-a adus un meniu în română, și apoi am comandat. Iarăși, cât se poate de natural.”


"Omul inteligent nu aruncă gunoi, pentru toți ceilalți e interzis". Lângă barajul din Zetea, județul Harghita


Un maghiar-român din Iași vede altfel lucrurile:

"Eu m-am simtit foarte bine acolo,in general ma inteleg bine cu orice nație.Mai greu a fost pentru cei care nu s-au putut intelege cu personalul pensiunii din cauza barierelor lingvistice(care nu ar trebui sa existe)."


****

Mai multe pe blogul autorului.





Sus