Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Kontakt / Un pas spre normalitate?

Un pas spre normalitate?


În ultima vreme, mi-am pus deseori întrebarea: oare unde trăiesc? Orașul acesta în care m-am născut, am copilărit, am învățat, am trăit primele iubiri, m-am format ca om, unde locuiesc rudele, prietenii și colegii mei, orașul pentru care am muncit decenii în șir, unde știu fiecare stradă și pe care n-am putut să-l părăsesc, a rămas oare aceeași localitate pe care o port în gândurile mele?

După această întrebare, îmi dau repede seama că orașul de odinioară s-a micșorat și a apărut, de-a lungul timpului, un alt Târgu-Mureș, pe care locuitorii mai noi îl văd cu totul altfel, de fapt așa cum este el în prezent. În orașul nou se vorbește o altă limbă, mai ales în locurile publice, dar și în spitale, magazine etc., trăiesc oameni noi cu alte amintiri și năzuințe. Știu bine că timpul nu stă pe loc și lumea este în continuă schimbare, dar știu și sloganul, care pare să aibă totuși o boabă de adevăr și care spune că viitorul se clădește pe bazele trecutului.

Acolo unde, dintr-o ambiție a omului nou, se șterge trecutul, viitorul începe să-și piardă rădăcinile. În Târgu-Mureșul de astăzi există, de fapt, două orașe paralele, două culturi diferite, care rareori se întâlnesc pe picior de egalitate.

Cei noi așteaptă de la cei vechi să le cunoască cultura și valorile, dar majoritarii nu vor nici să cunoască și nici să conserve valorile culturii care a dat naștere acestei localități (Novum forum siculorum), care a fost reflectată și în denumirea tradițională a străzilor.

În asemenea momente ale întrebărilor, mă gândesc cu invidie la locuitorii vechiului și frumosului așezământ York din Marea Britanie, unde străzile își păstrează numele de peste o mie de ani. Yorkezii folosesc și în zilele noastre denumirile date de către vikingi, Davygate, Fossgate de exemplu, în care cuvântul gate înseamnă stradă în limba daneză. Ei s-ar mira foarte mult dacă ar afla că în acest oraș transilvănean nu este nici o stradă mai importantă care să-și fi păstrat numele de acum 100 sau 50 de ani.

De mic copil, am auzit de la părinții mei numele purtate de străzi înainte de 1918, când artera principală, din care se deschide străduța noastră, purta numele de Lajos király (regele Ludovic cel Mare). Mare a fost nedumerirea mea de copilă de clasa I când, învățând toate literele, am vrut să descifrez numele străzii pe unde treceam în fiecare zi. În loc de Lajos király citeam Cuza Vodă, care nicicum ne se potrivea cu numele cunoscut și care n-avea pe atunci nici un înțeles pentru mine. Părinții mei (născuți înainte de 1918) n-au reușit să se obișnuiască niciodată cu noile denumiri.

Primisem deja buletinul de identitate când am început să înțeleg de ce membrii comunității în care am crescut foloseau altfel numele străzilor decât se afla pe tăblițele din colțul lor. Deși sunt câteva denumiri care s-au păstrat schimbate, Mátyás király a devenit Matei Corvin, Dózsa György – Gheorghe Doja, Kinizsi Pál – Paul Chinezu.

Mai târziu, câteva străzi au primit nume de generali, strada Inimii, de pildă, care îmi era foarte dragă. Cu trecerea timpului, tăblițele albastre de metal pe care scria numele străzii în limba română și în limba maghiară au fost schimbate pe furiș cu tăblițe într-o singură limbă.

După căderea comunismului, am crezut că se va schimba ceva, dar acum câțiva ani consiliul local a votat degeaba hotărârea privind tăblițele bilingve, primarul a păcălit consilierii și  locuitorii orașului comandând tăblițe pe care numai cuvântul stradă – utca apărea în limba maghiară.

Mulți ani a rămas așa și eram sigură că va rămâne și în continuare. Dar ca urmare a demersurilor făcute de membri mișcării civile CEMO și ai grupării civile „Pentru denumiri bilingve”, m-a surprins plăcut tăblița pe care am observat-o din geamul biroului meu, pe care citesc cu plăcere în fiecare zi „Strada Gheorghe Doja – Dózsa György utca”; și în momentul acela încep să mă simt iarăși acasă. Ar fi un pas spre normalitate?






Sus