Marţi, 17 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019


Kontakt / A început în 15 decembrie

A început în 15 decembrie

În decembrie '89, în biserica reformată din Timișoara se intra printr-un cordon de milițieni. Enoriașii erau conștienți de faptul că au intrat în vizorul securității, totuși mergeau tot mai mulți, nu numai reformați, dar și de alte religii la biserică, să-l asculte pe Tőkés László. Acesta devenind incomod, regimului comunist trebuia să-l înlăture. Sub pretextul unui conflict de muncă, episcopul reformat de pe atunci – dealtfel membru în Marea Adunare Națională – l-a transferat din Timișoara într-un sătuc din județul Sălaj. Pentru că Tőkés a refuzat să plece, conflictul de muncă a ajuns la proces, în urma căruia parohul trebuia să fie scos din parohie prin executare silită.

În data de 10 decembrie, Tőkés a anunțat în biserică faptul, că urmează să fie executat silit, dar că intenționează să rămână pe loc, până când îl va lăsa Dumnezeu, că de bună voie nu va părăsi parohia reformată din Timișoara. În acea perioadă, în decembrie, nimeni nu putea intra în parohie, nici măcar medicul care vroia s-o vadă pe soția lui Tőkés, însărcinată în luna a șaptea. Geamurile parohiei erau sparte, astupate cu cartoane, iar în fața clădirii era postată o mașină a securității

Tőkés i-a rugat pe enoriasi ca pe data de 15 decembrie să fie martori la executarea silită.

„Primii care au fost acolo, trebuie să fi fost oameni foarte curajoși.” Povestește jurnalistul Gazda Árpád, student la vremea aceea în Timișoara.

„La un moment dat Tőkés a deschis geamul, atunci s-au adunat acolo oamenii, au stat de vorbă, el a spus că ar avea nevoie de un litru de lapte, sau ceva de genul acesta. Mulțimea era tot mai mare. Ceea ce a schimbat un pic situația a fost apariția secretarului ambasadei americane, Denis Curry, însă nu a fost lăsat să intre de securiști. Tőkés a ieșit afară, și au stat de vorbă câteva minute în limba engleză peste umărul acestora. Situația a creat o oarecare confuzie în sistem, deoarece paznicii în uniformă au fost retrași din fața clădirii.”

Până după-masă s-au adunat mai multe sute de oameni. Tőkés László din când în când apărea la geamul parohiei, stătea de vorbă cu oamenii. Le-a mulțumit acestora pentru solidaritate, pentru faptul că sunt acolo.



„Eu am adus lumânări” – continuă Gazda. Un prieten mi-a dat un pachet mare de lumânări. Le-am împărțit prin mulțime. Mulți le-au aprins. Atunci nu mai erau numai maghiari acolo. Venise un număr însemnat de români, cei mai mulți de la o biserică baptistă din apropiere. Predicatorul lor era Petru Dugulescu, care apoi a devenit deputat țărănist. El a avut un rol important în faptul că enoriașii lui au fost solidari din primul moment cu Tőkés.”

„Această mulțime a cântat de mai multe ori Deșteaptă-te române, in fața parohiei lui Tőkés László. Cântecul mai târziu a devenit imnul României. După câte știu este un marș din 1848, s-ar putea să fi fost scris chiar împotriva maghiarilor la vremea aceea (râde) dar în această situație acest cântec semnala o solidaritate fantastică. Avea un efect fantastic. Poate că multor maghiari transilvăneni nu le place, dar trebuie să spun, că eu și azi când îl aud îmi amintesc că a fost catarctic să văd că o comunitae însemnată de români își arată cu acest cântec de rezistență solidaritatea față de comunitatea reformată și pastorul acesteia.”

La un moment dat a apărut în mulțime în fruntea unei delegații primarul Timșoarei. Doreau să vorbească cu Tőkés László. Au luat cu ei câțiva oameni de pe stradă la această discuție, între ei și pe Gazda Árpád (vezi foto), ca după ce se termină tratativele, acești oameni, fiind din mulțime, să transmită credibil despre ce a fost vorba.

„La discuții s-au făcut mici concesii: au promis că poate veni medicul, că vor repara geamurile sparte. Primarul a promis, că va rezolva aceste probleme mărunte.În schimb i-au cerut lui Tőkés să dizolve mulțimea. Acesta a răspuns că oamenii protestează pentru faptul că el urmează să fie mutat prin executare silită din parohie, și vor pleca doar dacă acest lucru nu se va întimpla. Așa ceva sigur că nu a promis nimeni. Seara, după ce s-au terminat aceste tratative în casa scărilor, eu a trebuit să vorbesc primul mulțimii în ungurește. După mine a urmat un coleg român. Acum, privind înapoi, trebuie să-l felicit pe colegul român. El a spus un text foarte înfocat. Eu am vorbit doar despre ce se discutase, dar colegul meu de studenție român a avut vorbe mult mai instigătoare. El a spus, să le dăm posibilitatea autorităților să-și țină promisiunea, dar mâine să venim înapoi cu toții, și nu doar singuri, ci cu rude, frați, prieteni să verificăm ce se întâmplă. El a fost mult mai curajos.

Așa s-a și întâmplat. A doua zi ne-am întors.”

Va urma




Sus