Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / Se conturează cel mai mare pas spre normalizarea relațiilor româno-maghiare

Se conturează cel mai mare pas spre normalizarea relațiilor româno-maghiare

Raportul Departamentului de Stat al SUA privind problemele nerezolvate ale maghiarilor din România a pus într-o situație delicată guvernul Grindeanu, deoarece duritatea raportului ar putea pune în pericol bunele relații ale României cu SUA.

Cu mușamalizarea de către presa centrală a “capitolelor maghiare” destinate descrierii nerespectării legilor, tratatelor și cartelor semnate solemn de România – nici un organ de presă din București nu a publicat acest capitol –, România riscă mitinguri în fața ambasadelor din Europa și SUA.

Nerespectarea legii tăblițelor bilingve de la Cluj a făcut deja furori în sânul organizațiilor maghiare din Statele Unite, care au cerut socoteală inclusiv unor organizații liberale de seamă din SUA pentru falsul liberalism promovat în România de politicieni precum Boc, Bolojan sau Florea.



Conform surselor diplomatice a Corbilor Albi, SUA pune presiune pe guvernul Grindeanu ca să accepte UDMR la guvernare, dând naștere astfel unor situații salvatoare de tip win-win, în care PSD poate să apară în lumina negociatorului biruitor al eternelor conflicte româno-maghiare (reglementarea folosirii limbii maghiare, steagurile maghiare și secuiești etc.), iar UDMR ar putea să demonstreze electoratului său că, iată, după atâtea probleme care păreau că nu se mai termină, formațiunea maghiarilor reușește miracolul, apărând astfel în ipostaza salvatorului.

Abia s-a lansat ideea intrării UDMR la guvernare, că hotnews.ro și precizează nuanțele acestei înțelegeri:
“Cel mai probabil, UDMR va solicita ca de obicei cel putin două ministere și o funcție de vicepremier, însă Kelemen Hunor nu este interesat să intre în executiv”, au mai declarat pentru HotNews.ro sursele citate.

“Pe de altă parte, liderii maghiari doresc ca PSD să comită o serie de gesturi simbolice în privința unor teme sensibile (problema utilizării limbii materne în școli, problema steagurilor, a liceului romano-catolic din Târgu Mureș etc.) pentru a putea justifica ulterior în fața propriului electorat o eventuală intrare la guvernare alături de partidul condus de Liviu Dragnea. (…) În plus, UDMR ar fi primit “undă verde” pentru o eventuală intrare la guvernare inclusiv din partea FIDESZ-ului condus de Viktor Orbán, dacă această mutare s-ar dovedi profitabilă pentru minoritatea maghiară.”

Această din urmă supoziție pare plauzibilă, deoarece guvernul maghiar a demonstrat de mai multe ori, că ia în considerare la maximum părerea UDMR-ului.

Conform observatorilor, dacă această intrare la guvernare se realizează, și înțelegerile vor fi respectate de PSD, se va realiza cel mai mare pas spre normalizarea relațiilor româno-maghiare, începând cu respectarea legilor, tratatelor și cartelor până la reînceperea ședințelor commune ale celor două guverne și, desigur, a întâlnirilor anuale ale celor doi prim-miniștri.




Sus