Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Compas



Însă nici un comentariu nu se referă la întrebarea "de ce nu face România parte din V4?". Acea întâlnire a regilor, din 1335, care a renăscut într-o formă modernă în 1991, nu exclude, nici măcar ideologic, România din acest grup, deoarece regele maghiar Carol Robert era pe atunci stăpân peste Transilvania, având o perioadă capitala la Timișoara. De ce încearcă România să evite colaborarea cu V4?



Deși este anormal, mă aflam între ciocan și nicovală. Inițial, mi-am propus să abordez o tematică legată mai ales de „descărcările umorale” ce ignoră barierele etnice. Îmi doream să vorbesc despre „anormalitatea” din atitudininea „actorilor” ce atribuie semnificații atât comportamentului celuilalt dar și celui propriu, iar apoi, bazându-se pe interpretare, reacționează (Stănciulescu Elisabeta, 1996). Cu timpul însă, aria de dezbatere s-a lărgit, deoarece analiza pornirilor instinctuale aparent legitime în cazul propriei persoane însă intolerabile la alții (români/maghiari, după caz), care răbufnesc atunci când vine vorba despre Ardeal, duce la originile acestei situații.



Acum, trecând peste faptul că, din păcate, în limba franceză și nici în cea engleză Clujul nu își are denumirea corespunzătoare, noi, cei de la Minority Rights ne-am exprimat bucuria că va exista și un asemenea totem.



Da, și acolo se amintește acest lucru, ba mai mult, se scrie și despre faptul că atunci, când moare un localnic ortodox, se trag și clopotele bisericii reformate, și invers, când moare un arduzelean reformat, se trag și clopotele bisericii ortodoxe, în semn de solidaritate, respect și recunoștință pentru cel care pãrãsește pentru totdeauna comunitatea.



Multe aspecte interesante se leagă de aceasta deschidere, fiind vorba despre comune care au practic terenuri agricole învecinate, cu oameni care se salută în timpul lucrărilor agricole, cu animale domestice rătăcite “fără pașaport”, cu vânat evadând din fața “puștii românești” dincolo de tufe, unde deja este în siguranță, acolo fiind “tufe ungurești”.



În România se cântă: „săracă țară bogată”. În Olanda: „bogată țară săracă”. România este bogată în zăcăminte, păduri, terenuri agricole, cu oameni săraci. Pământul sărac al Olandei are pe spinare oameni bogați. În România se prețuiește „pământul sfânt” al patriei. În Olanda, nu pământul este sfânt, ci oamenii, mai precis drepturile lor.



Adică noi nici nu am ajuns încă acolo de unde ăilalți se întorc deja. Dacă facem cale întoarsă, ca să fim în rând cu lumea, rămânem iar neterminați, ca de atâtea ori în istorie. Grea dilemă! România încotro?




Sus