Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Compas



„Am avut ocazia să vedem și să auzim în limba româna o liturghie străveche, într-o scoală maghiară, într-o comunitatea dominant protestantă. Este vorba despre una dintre cele mai vechi religii creștine, o liturghie străveche. Spre bucuria mea, copiii au primit foarte bine acest eveniment."



Altfel nu se poate explica cramponarea politicienilor de mai bine de douăzeci de ani, de obligativitatea predării istoriei românilor în limba română și în școlile cu predare în limbile minorităților. Dacă s-ar fi considerat pur și simplu știință, ar fi fost tratat în același mod ca matematica sau fizica, scopul orelor de la școală fiind adâncirea cunoștințelor elevilor, iar cunoștințele se pot deprinde cel mai ușor în limba maternă. Atunci de ce s-a făcut atâta vâlvă pe marginea limbii de predare a istoriei României, a românilor?



Din 1997 a început perioada de închidere, reorganizare a minelor. Drept consecință foarte mulți tineri a trebuit să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Astfel numărul de elevi care frecventeză cursurile în limba maghiară a scăzut dramatic.



Vă implor, treziți-vă! Urâți-ne un pic, Vă rog, căci altfel dispărem și odată cu noi, dispăreți și Voi! Pentru numele lui Dumnezeu al ungurilor, Vă implor: salvați-ne de noi înșine!



Cu toate că Augustinul era și este românesc, foarte mulți muncitori unguri secui, de prin împrejurimile Baraoltului, făceau naveta în acest sat. Și lucrau ba la depozitul de lemne al Întreprinderii de Exploatare Forestieră, unde sortau, tăiau, decojeau buștenii și-ncărcau vagoanele, ba la depozitul de apă minerală a uzinei de îmbuteliat, din Biborțeni.



Nici frigul, nici gheața nu poate schimba optimismul acelor meseriași maghiari din Aluniș, județul Mureș, care dau lupte grele cu cuburile mari de gheață din apropierea lacului Bâlea, cu scopul de a le îmblinzii și de a le aranja în șiruri de blocuri-cărămizi... civilizate. Da, acești oameni clădesc din cuburi de zăpadă și din gheață ceva aparte: un refugiu de lux – dacă o definim prin prizma sentimentului instinctual al refugierii –, sau un hotel de gheață, dacă această activitate aparte o așezăm pe tărâmul omului etern inovativ.



Așa că, Doamne ajută să ne fie 2015 mai bun ca anu' trecu , să fim sănătoși și să punem toți umăru' la treabă că­i păcat de „țărișoara asta” cum zicea nea Iancu, doar în ea vor trăi și urmașii noștri și toți cei ce vor să păstreze și să­ngrijească frumusețea și bogățiile ei. La mulți ani, frate ungur !




Sus