Luni, 10 Decembrie 2018
Luni, 10 Decembrie 2018


Compas



Deși acest „front” s-a mutat de mult din pagina virtuală a DEX-ului colocvial într-o altă pagină, însemnând în 2015 NU linia între cele două tabere etnice (românii și maghiarii), ci linia de muncă grea situată între cei care vor să ducă regiunea lor natală spre bunăstarea Europei (maghiari și români), respectiv aceia, care își găsesc scopurile lor de viitor în activitățile compensatorii cu slogane și drapele multe și fonduri europene puține (maghiari și români).



Faptul că maghiarii au descălecat în ultima parte a mileniului la care făceam referire este, de asemenea, un fapt incontestabil, ca și multe altele. Nu mă voi apuca să detaliez fiindcă, cu siguranță, sunt alții mai în măsură. Voi pune doar o întrebare retorică: ce s-ar fi întâmplat dacă, în momentele decisive ale zbuciumatului secol X, ar fi avut câștig de cauză grecul Hieroteus și nu benedictinul Asztrik?



Astfel apare un cerc vicios , fără scăpare: părinții speră că în acest mod vor putea oferi un trai mai bun copiilor. Iar copii rămași acasă, la bunici, cu un părinte sau mai rău, singuri, au de toate căci părinții trimit bani suficienți acasă. Le lipsește doar un singur lucru: grija, iubirea părintească. Unii dintre ei se vor descurca și așa. Ce se va întâmpla cu restul?



Ai uitat că mănânci pâine românească?! Păi om fi noi unguri-secui, dar tot trebe să ținem cu românii! Zicea el entuziasmat. Eu: Stai, stai, stai, Marci, las-o mai moale, sigur că știu unde trăiesc, doar o simt pe pielea mea, zi de zi. Tot așa, la mișto. De fapt – continui eu – apropo de pâine, să știi că noi mâncăm pită făcută de maică-mea, acasă-n cuptorul nostru, din grâul de pe parcela lui taică-meu.



Noi, în Ardeal, avem un atu extrem de important: bilingvismul autentic, nativ. Avem posibilitatea de a le deschide copiilor noștri o fereastră către o altă cultură, putem spune chiar și o altă lume. Cred că ar trebui să privim puțin diferit situația noastră, a românilor, maghiarilor, secuilor sau sașilor și să le oferim copiilor cele mai bune șanse. Îi felicit pe părinții care au avut inspirația să-și înscrie de bună voie copiii la secția cealaltă și-mi pare rău că nu m-am gândit acum un an la beneficiile acestui mediu multicultural în care trăim.



În concluzie, înainte să numim un aliment sau o băutură, mâncare națională sau băutură tradițională, să ne gândim de două ori. În gastronomie hotarele sunt mult mai șterse decât pe hărțile politice! Mâncare națională sau nu, când se ivește ocazia, eu zic să tragem a dușcă de rachiu, să înfulecăm câțiva mici și să-i clătim cu o bere! Și dacă poftim ceva dulce, să mâncăm un kürtős kalács!



Îmi lipsește multiculturalitatea de acasă. Dar nu cea de nivel instituțional, ci acea multiculturalitate interumană: să întâlnești pe aceeași stradă grupuri de tineri români, care ieșiți de la școală discută despre tema de casă „din Arghezi”, doamne mai în vârstă care discută în limba maghiară despre rețete alese sau copii care zburdă în mulțime și strigă voioși în limba romanii.




Sus