Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Compas



Echipa Corbilor Albi a fost condusă pe străzile și aleele Uricani-ului de tânărul și entuziastul Dănuț Mocanu, secretarul Asociației Perla Retezatului – o organizație civică regională care poartă amprenta benignă a colaborării generalizate româno-maghiare din Valea Jiului, având ca președinte pe una dintre reprezentanții de seamă a maghiarilor din Lupeni, Amália Antal.



– În Valea Jiului colaborarea dintre români și maghiari este foarte bună. Comunitatea maghiară lucrează serios la popularizarea zonei în lume. Petroșani-ul s-a înfrățit cu Várpalota, Uricani cu Salgótarján, Lupeni cu Kecel și Dorog. La noi este firesc să ai orașe înfrățite în Ungaria. Cu cei de la Várpalota am ajuns deja la stadiul de schimb temporar de personal, venind de la ei delegați să vadă cum lucrăm noi, și merg specialiști de la noi să vadă cum lucrează ei. Pot să vă spun, cu toată tăria, că amândouă părțile învață din aceste colaborări directe.



Citind rândurile colegului meu Szabó Csaba despre mocăniță, m-am gândit să vă împărtășesc și eu experiențele mele legate de acest mijloc de transport din ce în ce mai exotic, și anume despre trenul cu ecartament îngust, în speță despre renumita Zsuzsi (a se citi Juji) care circula cândva între Bixad și Satu Mare. Vă mai mărturisesc că am călătorit doar o singură dată cu mocănița, dar a fost o aventură de neuitat, dovadă că și după decenii am în minte clar acel episod al vieții mele.



Haideți, așadar, să căutăm unii în alții ceea ce ne apropie, nu ceea ce ne desparte. Dacă nu se poate altfel, să pornim de la banalități ca într-un final să ajungem la o adevărată revoluție în gândire, asigurând astfel un veritabil climat de respect reciproc, bazat pe recunoașterea valorilor celuilalt, valori care până la urmă – exploatate corespunzător – pot aduce beneficii (chiar și materiale sau de bunăstare) pentru ambele părți.



După opt ani de tratative, conducerea școlii Ioan Bob respectiv Sándor Kovács, preotul paroh al Bisericii Sf. Mihail din Cluj au semnat acel proces verbal care redă clădirea folosită de școală (de fapt parte din clădire, fiind vorba de sălile de la etaj) parohiei. Clădirea a fost școală primară romano-catolica înainte ca în 1948 să fie preluată de către statul comunist. Astfel parohia timp de 67 de ani nu a putut folosi o parte din propria-i clădire.



Mă așezasem la laptop sa-mi vărs năduful despre modul în care unii maghiari ne iau de fraieri. Adică unii din conducerile instituțiilor de stat de aici, din Sfântu Gheorghe au avut impresia ca noi, românii care trăim alături de ei, ne-am născut ieri, când au început să ne spună că „noul” steag al județului va fi identic cu cel vechi, pentru că nu au avut altă combinație cromatică fericită. Că în loc de albastrul acela azuriu, preluat de pe stema județului, nu se putea pune roșu, spre exemplu, culoare care se regăsește pe aceeași stemă și care ar fi putut să îi ajute și pe mâna de români de aici să se regăsească în steag.



Mă uit la bustul lui Kossuth Lajos la Teceu și privirea îmi fuge în fundal, unde înscripțiile în limba chirilică iar îmi dau de lucru: de zile bune învăț ucraineana și nu sunt capabil să citesc nici ceea ce văd la o prăvălie... Bustul e micuț, dar totuși îmi aduce aminte de momentul când am oprit în New York, pe Riverside la grupul statuar al lui Louis Kossuth, „champion of liberty”. Și iată, deși sunt într-un mediu „ucrainean” plăcut, gândurile îmi fug departe, la statui. Oare de ce se rezumă în istoria românilor anul revoluționar 1848-49 din Europa la conflictul local din Țara Moților? De ce nu se vorbește despre acei români pașoptiști care erau de partea revoluției europene? Eftimie Murgu? Cezar Bolliac? Acești „champions of liberty” de ce nu pot deveni eroi naționali?




Sus