Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Compas



În ultima vreme sunt tot mai mâhnit de delăsarea ce a cuprins Banatul, locul meu de obârșie și văzând nepăsarea cu care bănățeni de generații asistă la stingerea tradițiilor ce i-au animat pe înaintași, încep să cred că fără ungurii ce-și apărau pastorul și fără venetici n-am fi avut decembrie 1989. Pentru mine, acesta este un gând obsesiv, îndeajuns de chinuitor pentru a mă trimite în căutare de corelații și explicații.



La hirotonisire mi-am ales un motto: În credință și iubire. Eu așa am trăit acasă, în casa părintească, în cercul meu, la parohia de acasă. Am pornit pe drumul preoției cu acest gând: că vreau să duc bucuria și pacea credinței la oameni, că împreună să înfăptuim acest mare dar. Înainte de hirotonisirea întru episcop, am rămas la aceeași gând, doar puțin modificat, astfel: Fidem Conforta – Întărește-ne credința!



La noi fel de fel de indivizi încearcă să cultive ura între români și unguri, între ardeleni (culmea aici ungurii și românii ardeleni sunt priviți ca aliați!) și moldoveni, între bănățeni și olteni, etc., fără să își privească fiecare trecutul și să descopere că strămoșii lui au fost din tabăra cealaltă!



Copii aduc de acasă iubirea lemnului și a meșteritului, profesorii de arhitectură și istorie a artei îi altoiesc pe aceștia cu dragostea față de creație și de frumos și iată – am ajuns să nu mai zâmbesc când mi se vorbește înflăcărat despre noul fenomen „cool” și „trendy” al creării de frumos și mai ales util în Ținutul Secuiesc.



De aceea, tragem și pe această cale un semnal de alarmă și cerem ajutorul României.Rezolvarea formării cadrelor didactice și susținerea unui nucleu intelectual românesc autohton în Ungaria ar putea fi sprijinită de statul român prin acordarea unor burse de studii acelor elevi din comunitatea românească din Ungaria, care doresc să își continuie studiile universitare la profilul pedagogic în limba română din Ungaria.



Pentru întâlnirea ce va avea loc peste două luni la Budapesta s-a stabilit și agenda, care este neschimbată de multă vreme și nu are nimic în comun cu ceea ce se întâmplă în mijlocul Circului (prescurtat TEREN), acolo unde un grup de băieți încearcă să prindă o minge. Momentul artistic va avea loc la intonarea imnului, atunci când ambele grupuri își va arăta recunoașterea fluierând din toată puterea melodia imnului statului vecin (din păcate fără a dovedi prea mult simț melodic).



Cel mai bine o resimțim atunci când minoritarii (care sunt majoritari în restul țării) adică românii, stau și se uită la frumoasele activități pe care maghiarii le fac, fără a exista șansa de a face parte din ele. Ni se aruncă în față că și românii pot face dacă vor, dar nu au voință. Este și nu prea este așa. Ca să organizezi un eveniment de amploarea celor organizate de maghiari, îți trebuie fonduri, fonduri pe care trebuie să le ceri de undeva, trebuie să fii susținut, să poți avea acces să deschizi niște uși. Mie mi se pare că e mai greu pentru un român să facă asta în Secuime, ceea ce îmi întărește convingerea că da, maghiarii se bucură de autonomie.




Sus