Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Compas



El a vorbit patru limbi (româna - limba maternă, sârba - limba de stat, germana - limba gazdei unde era slugă și maghiara - limba Imperiului austro-ungar unde făcuse armata. Toate acestea în pusta bănățeană, regiunea Voivodina din Câmpia Panonică. Bunicul întotdeauna spunea „Am dus-o foarte greu, a fost mult mai rău, dar acum e bine... și sper să fie și mai bine”. Să sperăm și noi...



După opt ani de tratative, conducerea școlii Ioan Bob respectiv Sándor Kovács, preotul paroh al Bisericii Sf. Mihail din Cluj au semnat acel proces verbal care redă clădirea folosită de școală (de fapt parte din clădire, fiind vorba de sălile de la etaj) parohiei. Clădirea a fost școală primară romano-catolica înainte ca în 1948 să fie preluată de către statul comunist. Astfel parohia timp de 67 de ani nu a putut folosi o parte din propria-i clădire.



Mă așezasem la laptop sa-mi vărs năduful despre modul în care unii maghiari ne iau de fraieri. Adică unii din conducerile instituțiilor de stat de aici, din Sfântu Gheorghe au avut impresia ca noi, românii care trăim alături de ei, ne-am născut ieri, când au început să ne spună că „noul” steag al județului va fi identic cu cel vechi, pentru că nu au avut altă combinație cromatică fericită. Că în loc de albastrul acela azuriu, preluat de pe stema județului, nu se putea pune roșu, spre exemplu, culoare care se regăsește pe aceeași stemă și care ar fi putut să îi ajute și pe mâna de români de aici să se regăsească în steag.



Întoarsă acasă, i-am relatat istorioara unui cunoscut, adept al celebrului slogan „Afară, afară cu ungurii din țară!“. Uneori am momente de naivitate care mă împing să cred că un exemplu limpede ar putea schimba mentalități, că oamenii gândesc păgubos pentru că nimeni nu le-a arătat adevărul într-o lumină favorabilă și clară, și atunci, mă trezesc eu, făuritoarea de mentalități noi, să deschid minți și să schimb perspective. Ce-am rezolvat cu amicul de care vorbesc? Nimic! Lui i s-a părut perfect normal ca doamna din Ucraina să se simtă româncă, dar pe secuiul plin de povești a simțit nevoie să-l pună la zid cu răceală: „Ei să stea cuminți și să-și vadă de treaba lor! Că românii din Ucraina nu cer autonomie!“. El n-a-nțeles mai mult.



Mă uit la bustul lui Kossuth Lajos la Teceu și privirea îmi fuge în fundal, unde înscripțiile în limba chirilică iar îmi dau de lucru: de zile bune învăț ucraineana și nu sunt capabil să citesc nici ceea ce văd la o prăvălie... Bustul e micuț, dar totuși îmi aduce aminte de momentul când am oprit în New York, pe Riverside la grupul statuar al lui Louis Kossuth, „champion of liberty”. Și iată, deși sunt într-un mediu „ucrainean” plăcut, gândurile îmi fug departe, la statui. Oare de ce se rezumă în istoria românilor anul revoluționar 1848-49 din Europa la conflictul local din Țara Moților? De ce nu se vorbește despre acei români pașoptiști care erau de partea revoluției europene? Eftimie Murgu? Cezar Bolliac? Acești „champions of liberty” de ce nu pot deveni eroi naționali?



Chiar dacă ai impresia că ești singur în misiunea ta, exact prin faptul că te expui și nu mai înghiți toate rahaturile care ți se oferă și începi să iei Atitudine, să reacționezi și să protestezi, vei întâlni oameni cu aceeași mentalitate, aceași principii si scop, și atunci vei realiza că de fapt NU ești singur, și că de fapt VOI sunteți cei care împingeți barierele, care rupeți zidurile, cei care reformați societatea!



Cripta a fost folosită până în anul 1808, când s-a umplut definitiv și intrarea ei a fost zidită. Toată lumea a uitat de existența ei până când un preot paroh a găsit referințe scrise despre existența criptei și a vrut s-o reutilizeze. În 1994, după căutări îndelungate, muncitorii au constatat că zidul de sub turn sună gol.




Sus