Luni, 18 Iunie 2018
Luni, 18 Iunie 2018


Compas



Și cuibul propriu are semnele sale de dominație. Este al meu – așa spunea omul preistoric când își punea amprenta pălmii pe pereți în toate colțurile lumii. Este al meu – spunea Almásy László, când a văzut prima dată înotătorii din deșert. Este al meu – aș spune și eu, dacă nu aș fi conștient, că urmele pălmii mele din peșterile României nu sunt semne al dominării și ale posesiei, ci a vulnerabilității.



Puțini știu, că acest monument, dedicat memoriei aviatorilor români, militari și civili, care au contribuit la dezvoltarea aviației, a fost proiectat și realizat între anii 1928–1935 de interesanta artistă de pe malul Volgăi, Lydia Kotzebue și sculptorul maghiar, Fekete József. Mai pe înțelesul Bucureștilor: Iosif Fekete Negrulea.



– Observ că vă adresați clienților și în limba maghiară. De ce simțiți nevoia să procedați astfel? – Pentru că sunt numeroși clienți care se simt mai confortabil când aud limba lor maternă. Avem colegi români și maghiari. Colegii români încep să cunoască limba maghiară cu scopul de a colabora mai ușor cu clienții. Este vorba de o multiculturalitate firească – spune Dósa Irén, responsabila unității Petry de pe Strada Eroilor.



Pentru cititorii maghiari articolul este unul cu o atmosferă déjà vu, cu „redescoperiri halucinante” care de data asta nu se referă la „ungurii care fură Transilvania” ci la Turcia care – ioioi – cine știe ce vrea cu Dobrogea, mai ales că autorul discret aruncă și bomba informațională, cum că „să nu uităm că, până în 1877, anul când zona de nord devine parte a Regatului României, românii erau minoritori aici. Structura populației se schimbă după 1878, în urma unei colonizări masive cu români”.



Desigur, unii pot spune că cele enumerate de mine sunt fleacuri, și nu sunt pași spre un viitor comun, bazat pe respectul reciproc. Ei ar spune, că 99 la sută din evenimentele legate de Ținutul Secuiesc în anul 2015 au fost negative, și – eventual – unu la sută pozitive. Știu foarte bine că o mare parte a maghiarilor și a românilor văd lucrurile în acest fel.



Castelul Kemény, unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania, și-a deschis porțile publicului, oferindu-le spectacole de dans, muzică și poezie. Moștenitorii fostului proprietar al domeniului, baronul János Kemény, au preluat la 30 septembrie 2014 cheile castelului de la reprezentatul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică, instituție care a funcționat în clădire.



Prin acest eveniment putem vorbi de perfecționarea tradiției române și maghiare prin evenimentele culturale, deoarece s-au adunat critici literari, editori, fotografi și scriitori români și maghiari. A fost o reală îmbinare a culturii române cu cea maghiară prin artă. O pildă excelentă cum pot celebra un eveniment cele două națiuni.




Sus