Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Compas



– Băi, m-am rătășhit printr-un cartier di la iștea șhî o vînzătoare de la pîni n-o vrut să-mi răspundî. Nem tudom, numa’ așă o zîs, îmi spune agitată o colegă. – Înseamnă „nu pricep” sau mai bine „nu știu”, mă dau eu mare cunoscătoare. Numai că nu te cred, sigur mai înflorești tu puțin, ca să ne sperii. Cine știe ce ai zis în limba ta de Vaslui. Cîteodată, îmi vine și mie să-ți spun „nem tudom". – Haidi, bre, cî io vorghesc românește corect. I-am șherut un covrig.



Pentru familia Balogh (Csilla si Csaba) nu a fost o perioadă ușoară, ei au investit tot ce aveau, financiar și emoțional în acest proiect – inclusiv cunoștințele lor aprofundate despre relația copil–cal. Cu mult suflet au pornit pe un drum anevoios, despre care puțini credeau că o să ajungă la scopul propus și anume: recunoașterea acestei terapii cu cai de către medici, și promovarea ei în rândul persoanelor cu dizabilități.



În cadrul programelor organizate cu ocazia Zilei Culturii Maghiare (22 ianuarie)* a demarat la București o serie de proiecții de filme, care prezintă o selecție a operelor importante din cinematografia maghiară. Programul dedicat în special cinefililor este unul de durată, și va aduce lunar pe tot parcursul anului la Cinemateca Eforie, câte o capodoperă a cinematografiei maghiare.



Și cuibul propriu are semnele sale de dominație. Este al meu – așa spunea omul preistoric când își punea amprenta pălmii pe pereți în toate colțurile lumii. Este al meu – spunea Almásy László, când a văzut prima dată înotătorii din deșert. Este al meu – aș spune și eu, dacă nu aș fi conștient, că urmele pălmii mele din peșterile României nu sunt semne al dominării și ale posesiei, ci a vulnerabilității.



Puțini știu, că acest monument, dedicat memoriei aviatorilor români, militari și civili, care au contribuit la dezvoltarea aviației, a fost proiectat și realizat între anii 1928–1935 de interesanta artistă de pe malul Volgăi, Lydia Kotzebue și sculptorul maghiar, Fekete József. Mai pe înțelesul Bucureștilor: Iosif Fekete Negrulea.



– Observ că vă adresați clienților și în limba maghiară. De ce simțiți nevoia să procedați astfel? – Pentru că sunt numeroși clienți care se simt mai confortabil când aud limba lor maternă. Avem colegi români și maghiari. Colegii români încep să cunoască limba maghiară cu scopul de a colabora mai ușor cu clienții. Este vorba de o multiculturalitate firească – spune Dósa Irén, responsabila unității Petry de pe Strada Eroilor.



Pentru cititorii maghiari articolul este unul cu o atmosferă déjà vu, cu „redescoperiri halucinante” care de data asta nu se referă la „ungurii care fură Transilvania” ci la Turcia care – ioioi – cine știe ce vrea cu Dobrogea, mai ales că autorul discret aruncă și bomba informațională, cum că „să nu uităm că, până în 1877, anul când zona de nord devine parte a Regatului României, românii erau minoritori aici. Structura populației se schimbă după 1878, în urma unei colonizări masive cu români”.




Sus