Sâmbătă, 18 August 2018
Sâmbătă, 18 August 2018


Compas



Dar se întamplă – și putem să ne întrebam: ce facem noi, ca societate, ca acești fii ai lui Romeo și ai Julietei din Zalău sau de altundeva, să poată să își dezvolte identitatea multiplă, în pace cu societatea în care trăiesc, cu specificitățile ei din ambele etnii? Este o tema pe care o propun în dezbatere – simplă, dificil de prins. Dacă nu ne oprim la o trivială moralizare colectivă, de genul „ar fi bine să fie bine“, vedem ca sunt multe aspecte importante de discutat. Multe … nu o suta, dar nici două-trei, poate o bună jumătate de duzină. Dacă mă rabdă Corbii Albi, le voi atinge pe rând, în timp, unul câte unul.



În 2011 a reușit cu greu să o convingă pe doamna care a venit la recensământul din 2011 să îl treacă ungur și catolic. Aceasta îl trecuse deja cu de la sine putere român și ortodox. L-a privit chiar cu dispreț și ură pentru opțiunea lui. În blocul unde locuiește este un fel de ciudățenie pentru că sărbătorește paștele Catolic și își celebrează ziua onomastică pe 26 decembrie după caledarul catolic. Să nu se creadă că oamenii îl urăsc și nu îl respectă, însă îl privesc cu circumpecție pentru că este altfel.



E nevoie de cunoașterea și aplicarea legilor. E nevoie de educație civică și etică. E nevoie de responsabilitate și responsabilizare. Umblatul după potcoave de cai morți, solidarizarea cu cauze ce își au originile prin negura trecutului și invocarea vinei istorice un fac decât să alimenteze un conflict menținut artificial de către cei direct interesati. Dacă nu știm să ne educăm tinerii, dacă nu-i facem să gândească și mai ales să vadă realitatea, nu ne vom vindeca niciodată.



Erzsi îmi vorbea despre munții ei dragi din apropiere, despre dragostea pe care o simțea în privirile flăcăilor când învârteau la nunți fetele, în dansul amețitor numit Ceardaș, despre prietenii ei, fie maghiari sau români. (...) Orice scrisoare venită de la Odorhei se termina cu „Szeretlek” (Te iubesc) și orice scrisoare plecată de la Suceava către Erzsi se termina cu „Én is tégedet” ( Și eu pe tine). Era codul nostru secret. Mai întâi Erzsi mi-a scris în paranteză cum se pronunță, „Seretlec și „E ni șteghede”, dar mai apoi n-a mai fost nevoie, știam.



La începutul secolului al XIX-lea, maiorul Daniel Petrichevich-Horváth a comandat construirea unei clădiri mari, spațioase, cu două etaje, la colțul Pieței Karolina/ Piața Mică (actuala Daicoviciu). Această clădire nouă, în concepția ofițerului scriitor, avea să devină centrul socio-cultural al Clujului.



Robi a arătat clujenilor, că se poate. Se poate ajunge oriunde, se poate realiza orice cu puțină credință, prietenie și voie bună. Probabil, că din când în când totuși e bine să existe un Robi, care să scoată ce e mai bun din noi, să putem fi și noi îngerii unui om, care nu are pe nimeni și nimic.



– Ce dracu vorbesc ăștia ungurește peste tot?! – Păi dacă sunt unguri, ce-ai vrea să vorbească? Turcă?, îi răspunse aceasta cu aroganța care îl scosese dintotdeauna din sărite pe Florel. – Nu turcă, dar să vorbească românește, că d-aia trăiesc în România! Dacă nu, să se ducă în Ungaria și să ne lase în pace!




Sus