Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Compas



„La această dată cartea va ajunge și la găgăuzii din Ucraina. Școli bisericești, de asemenea, vor primi republicat această carte. În Găgăuzia cartea va fi distribuită gratuit – a menționat Victor Copușciu. În Republica Moldova în jur de 123 000 de oameni au ca limbă maternă gagauza, această formă arhaică a limbii turce. În Ucraina limba găgăuza este vorbită mai ales în raionul cel mai vestic a Ucrainei, zona Bolgrad, unde trăiesc români, bulgari și găgăuzi alături de ucrainieni.



Echipa Corbilor Albi a fost condusă pe străzile și aleele Uricani-ului de tânărul și entuziastul Dănuț Mocanu, secretarul Asociației Perla Retezatului – o organizație civică regională care poartă amprenta benignă a colaborării generalizate româno-maghiare din Valea Jiului, având ca președinte pe una dintre reprezentanții de seamă a maghiarilor din Lupeni, Amália Antal.



– În Valea Jiului colaborarea dintre români și maghiari este foarte bună. Comunitatea maghiară lucrează serios la popularizarea zonei în lume. Petroșani-ul s-a înfrățit cu Várpalota, Uricani cu Salgótarján, Lupeni cu Kecel și Dorog. La noi este firesc să ai orașe înfrățite în Ungaria. Cu cei de la Várpalota am ajuns deja la stadiul de schimb temporar de personal, venind de la ei delegați să vadă cum lucrăm noi, și merg specialiști de la noi să vadă cum lucrează ei. Pot să vă spun, cu toată tăria, că amândouă părțile învață din aceste colaborări directe.



András Vetró a povestit mult despre pasiunea sa de a converti imaginile și visele sale în piatră, lemn și bronz. Provine dintr-o familie de sculptori; tatăl-său era Artúr Vetró, unul din fondatorii Institutului de Artă Ion Andreescu din Cluj, leagănul a sutelor de pictori, graficieni și sculptori. Și copiii, ba și nepoții săi sunt artiști. András Vetró a povestit cu o căldură sufletească aparte de o expoziție unde erau prezenți mai multe generații a familiei Vetró unde au expus toți membrii familiei, de la mic la mare. „Dacă nu ar fi fost ceva catartic această expoziție, aș spune acum, că a fost un record Guiness”, spunea zâmbind sculptorul.



Citind rândurile colegului meu Szabó Csaba despre mocăniță, m-am gândit să vă împărtășesc și eu experiențele mele legate de acest mijloc de transport din ce în ce mai exotic, și anume despre trenul cu ecartament îngust, în speță despre renumita Zsuzsi (a se citi Juji) care circula cândva între Bixad și Satu Mare. Vă mai mărturisesc că am călătorit doar o singură dată cu mocănița, dar a fost o aventură de neuitat, dovadă că și după decenii am în minte clar acel episod al vieții mele.



Haideți, așadar, să căutăm unii în alții ceea ce ne apropie, nu ceea ce ne desparte. Dacă nu se poate altfel, să pornim de la banalități ca într-un final să ajungem la o adevărată revoluție în gândire, asigurând astfel un veritabil climat de respect reciproc, bazat pe recunoașterea valorilor celuilalt, valori care până la urmă – exploatate corespunzător – pot aduce beneficii (chiar și materiale sau de bunăstare) pentru ambele părți.



El a vorbit patru limbi (româna - limba maternă, sârba - limba de stat, germana - limba gazdei unde era slugă și maghiara - limba Imperiului austro-ungar unde făcuse armata. Toate acestea în pusta bănățeană, regiunea Voivodina din Câmpia Panonică. Bunicul întotdeauna spunea „Am dus-o foarte greu, a fost mult mai rău, dar acum e bine... și sper să fie și mai bine”. Să sperăm și noi...




Sus