Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Compas



Uite ca noi ne-am schimbat in 30 de ani, aproape structural, o contribuție majoră având lipsa educației. Nu există oameni educați și civilizati ca să găsească mijloace de comunicare și aplanare a oricărui diferendum... Și aceasta diluare a educației românești nu a început chiar acum; își are rădăcinile în ultimii ani de comunism.Ce vedem acum sunt vârfurile icebergului inculturii noastre.






Trebuie să trezim interesul pentru anumite părți ale culturii maghiare, de la filmele noastre prin serialele noastre, muzica noastră, bancurile, cărțile, picturile noastre, statuile, dansurile, arta culinară, prin îmbrăcămintele noastre până la tradițiile maghiare.(...) Iar noi, maghiarii, să ne deschidem spre cultura română



Am citit doar de vreo 500 de ori cuvântul ”trădare”, în loc de 5000 cât estimam. 400 erau de la #rezistenți și simpatizanți USR care cică la ce ne trebuie nouă Alianță când, iată, e USR, e Cioloș, e progres, la ce căcat vă trebuie vouă Alianță când puteți suferi cot la cot cu noi în marea familie socialistă?; 50 de la învârtoșații obișnuiți care vor România Mare de la Tisa până-n Urali (pensionari MAPN, și 50 de înjurături furioase cu trimitere la ”unitate” de la pensionarele tip Apaca (generic vorbind).



Deși informarea pe teren (la fața locului) în sine nu este o premieră absolută, totuși prezența unui funcționar de acest nivel înalt într-o țară democratică este de reținut.



Românului îi place să dea șpagă, să nu ne izmenim... Îl face să se simtă important, iar iluzia unui strop de putere asupra celui care-o primește îl îmbată în așa hal încât e fericit chiar dacă și-a dat ultimii bani din casă. (...) Românul nu-și asumă niciun eșec, e convins că rezolvă orice cu șpagă și nu acceptă refuzuri. El trage de buzunare, de poșete, apoi ar izbucni ”ia-i, futuți Dumnezeii tăi de căpos, că-i arunc aicia pă coridor să te fac de râs!”, știind că un refuz îi reduce spre zero șansele de a i se aproba serviciul pe care îl cere în schimbul șpăgii.



Ce m-a mirat pe mine în sensul observatorului român din țara vecină a fost faptul că în Sfântu-Gheorghe există inscripții bilingve și turism, dar trecând pe lângă marile instituții ale orașului am observat un soi de naționalism obligatoriu fără precedent. În sens că peste tot erau arborate steagurile românești și ale U.E., dar niciunde altundeva în afară de Institutul Cultural Maghiar, nu am observat arborarea și a steagului maghiar sau măcar a celui secuiesc. Lucru ce pentru mine a fost un ,,paradox’’ total, având în vedere faptul că noi ca etnici români minoritari din Ungaria avem dreptul de a ne exprima apartenența la țara-mamă ca spre exemplu: prin arborarea steagului românesc alături de cel național și al UE pe instituțiile românești.




Sus