Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Compas



Vedeți stimați compatrioți români, noi maghiarii nu vrem să trăim așa, în condiții în care nici viața noastră nu este o prioritate pentru stat. Știm, că românii au dreptul să trăiască așa cum vor, dar noi maghiarii nu vrem ca statul să ne considere niște obiecte care se mai și uzează. Da, stimați compatrioți români, de azi și eu sunt de acord cu înființarea instituțiilor medicale ungurești în Transilvania. Se va spune că este „separatism”, însă sunt convins, că mulți vor înțelege că maghiarii rezistă foarte greu la această apatie, indolență și lipsă de exigență emanată de societatea românescă. Noi vrem un manegement performant, vrem fonduri, vrem să și vedem ceva din milioanele de lei impozite plătite pentru „asistența medicală gratuită”.



Ție, cel care sunt convins că ai capacitatea de a te pune în pielea celuilalt, să înțelegi că depinde întotdeauna de majoritar să-l facă pe cel minoritar să se simtă în siguranță, protejat, dorit și chiar iubit. Ție, cel care poți face ușor diferența dacă pur și simplu întorci spatele extremismelor și ultranaționalismelor vremurilor demult apuse.



Astfel nici publicul românesc nu se interesa de spectacolele jucate în limba maghiară, nici spectatorii maghiari nu participau la reprezentațiile în limba română. Drept urmare, după 1989 s-a pus în dezbatere de câteva ori scindarea celor două companii, pe considerentul destul de logic: dacă oricum funcționează separat, ce rost mai are să le păstrezi sub o singură cupolă. La Oradea s-a produs această separare cu câțiva ani în urmă, iar la Satu Mare se discută despre utilitatea unui astfel de demers la Teatrul de Nord. La Târgu Mureș însă s-a schimbat radical situația în 2011, când director general a fost numit actorul Gáspárik Attila, fostul vicepreședinte al Consiliului Național al Audiovizualului și fostul rector al Universității de Artă din Târgu Mureș. Venit cu un proiect managerial transparent și eficient, cu scopul declarat de a profita de posibilitățile oferite de existența celor două companii în cadrul aceleiași instituții, s-a înhămat la o muncă extrem de grea care, pe lângă calitatea actului artistic, își propune să schimbe mentalități.



Țin minte că primul cuvânt românesc pe care l-am rostit a fost acesta: Țica. Adică numele vecinei, tanti Țica. Cum o vedeam ducând apă la adăpat, în grajd, cum săream la geam și strigam: Țica biz!* Țica biz! Adică: Țica apă! Țica apă! Tanti Șica avea o căsuță țărănească, dulgherită meșterește din bârne de lemn, cu „tencuială” și podea din lut. În camera de către drum era numai frumusețe și curățenie, ca-ntr-o farmacie, în cealaltă-și trăia viața de zi cu zi. Avea o sobă de fier, o măsuță, scaune, o ladă pictată, iar pe grinzi atârnau multe-multe blide pictate.



Străbunicul, director de școală, a lăsat repetent în clasa a VII-a pe primul său născut, fără comentarii sau cesiuni la insistențele mamei îndurerate. Pe unchi se pare ca l-a readus de pe drumuri, a ajuns profesor de veterinară și cercetător la Institutul Pasteur de la Paris – doar venirea dictaturii proletare i-a creat unele probleme decisive de „sănătate“.



Dar după cum zicem noi, românii, scapi de dracu’ și dai de tac-su’ fiindcă, știți prea bine că aceia pe care încerci să-i eviți insistă, iar coțcarii în fața cărora nu te extaziezi te iau la ochi și astfel, încet, încet, ajungi să fii catalogat drept „om dificil”, „frustrat” sau mai știe nevoia cum le vine să-ți zică celor ce bagă de seamă că n-ai chef să te ții de turmă.



– Am fost condamnată la 2 ani și 6 luni pentru trafic de influență, încă din 1 septembrie 2014. Îmi pare rău, că s-a întâmplat… Am pierdut foarte mult cu condamnarea; am pierdut practic tot ce am realizat până acum pe plan profesional. S-a dus pe apa sâmbetei, o întreagă viață de dascăl și 18 ani de activitate la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, unde am avut funcția de inspector școlar. Dar asta este: s-a întâmplat, am acceptat ceea ce ce nu trebuia. De ce am făcut?




Sus