Marţi, 18 Decembrie 2018
Marţi, 18 Decembrie 2018


Compas / Baronul Miklós Wesselényi – un om între pasiune și datorie

Baronul Miklós Wesselényi  un om între pasiune și datorie

Baronul Miklós Wesselényi se trăgea dintr-o veche familie aristocratică transilvăneană. Averea și renumele familiei se datorau lui Francisc I. Wesselényi care datorită serviciilor aduse regelui polon Ștefan Báthori, a fost ridicat la rangul de baron în 1582 și a primit moșia sătmăreană Hodod. De atunci familia a jucat un rol important nu numai în Transilvania dar și în Ungaria unde un membru al familiei, Francisc Wesselényi a ajuns palatin al regatului.

Miklós Wesselényi s-a născut la Jibou la 30 decembrie 1796. Tatăl său, Miklós senior, era un aristocrat cult și bine informat politic, însă era extrem de impulsiv și încăpățânat. Prin comportamentul său a reușit să revendice porecla de ”zimbrul de la Jibou”. La un moment dat, în impulsivitatea sa, a ajuns să pornească un război în toată regula împotriva unui vecin.

Impulsivitatea și simpatiile exprimate față de ideile revoluționare franceze i-au atras animozitatea curții de la Viena, bătrânul baron ajungând în fața instanțelor de judecată, fiind închis pentru mica sa campanie militară.

În aceste condiții a copilărit tânărul baron, care a moștenit de la tatăl său nu doar comportamentul impulsiv și forța extraordinară, ci și o educație aleasă, modernă. Tânărul Miklós s-a implicat foarte repede în viața politică a comitatului de baștină.

Din 1820, Wesselényi a pornit pe un circuit european împreună cu contele István Széchenyi care avea să devină un promotor fervent al reformelor sociale și economice. Parcurgând acest circuit, Miklós Wesselényi s-a izbit de contrastul dintre patria sa și restul Europei. Spre deosebire de Regatul Maghiar în general și Transilvania în particular, țările occidenatale erau deja de mult timp pe calea reformelor economice, politice și sociale.

Ajungând acasă, s-a implicat și mai mult în politică. În anul 1825 după o perioadă lungă de inactivitate, la Pozsony/Bratislava s-a întrunit dieta maghiară, organul reprezentativ suprem al stărilor regatului. Baronul Miklós Wesselényi nu a putut participa ca și membru cu drepturi depline la ședințe deoarece el nu dispunea de proprietăți în Ungaria propriu zisă. La dieta din Bratislava s-a remarcat și István Széchenyi care a ajuns conducătorul opoziției reformiste din regat.


Cu toate că Wesselényi nu a putut vota la dietă, a fost foarte activ în alte domenii. A propus fondarea unui teatru maghiar și a înființat primă școală de scrimă din Cluj în anul 1824. A fost membru fondator al Casinoului și a fost ales membru al Academiei Maghiare în 1831.

După ce a devenit proprietar în comitatul Sătmar, a putut participa la dieta reformistă din 1830 ca și membru al Camerei de Sus. Discursurile sale proreformă din dietă și cartea sa, Despre judecățile eronate, au atras suspiciunile cancelarului imperial, Metternich, un antireformist notoriu.

Baronul Wesselényi a fost nu numai un proponent al reformelor ci și o persoană care a dorit să-i îndemne pe alții la acțiune prin exemplul propriu. Într-o primă fază a renunțat la dijmă și munca datorate de către iobagi. El a fost primul moșier care a dezrobit iobagii de pe moșiile sale și le-a asigurat educație în domeniul agriculturii moderne pe cheltuiala proprie. Exemplul lui a fost urmat în Transilvania de către Miklós Jósika, Sándor Újfalvi și alții.

Datorită comportamentului reformist, Wesselényi a fost trimis în judecată pentru prima oară în 1835 atât de către autoritățiile din Transilvania cât și de către cele din Ungaria. Pentru discursurile sale incendiare rostite la ședința stărilor din comitatul Sătmar a fost învinuit de trădare față de coroană. Pedeapsa maximă era pierderea capului și a averii.

Procesul împotriva baronului era încă în curs când în anul 1838 s-a produs marea inundație de primăvară la Buda și Pesta. Baronul s-a implicat cu mare eroism în salvarea victimelor catastrofei. În acele zile grele, datorită eroismului manifestat a primit porecla ”marinarul viiturii”.


În 1838 a fost condamnat la 3 ani de închisoare, executabili în închisoarea de la Buda. După nici patru luni, datorită înrăutățirii unei afecțiuni oftalmologice, a fost lăsat să se trateze în Grafenberg, Silezia. 

Baronul Wesselényi a ieșit din închisoare în anul 1843, aproape orb, strivit de către greutățile îndurate. A apărut din nou în fața publicului cu un discurs ținut în 1848 și a mai participat la dieta de la Cluj care a pronunțat unirea Transilvaniei cu Ungaria. După aceasta s-a retras tot mai mult din viața publică datorită sănătății precare. Singura persoană care a rămas lângă el până la moarte a fost soția sa, infirmiera Ana Lux cu care s-a căsătorit la Jibou în 1845 când avea deja 49 de ani. Tot atunci, a contactat tuberculoza care l-a urmărit pentru tot restul vieții. A murit în anul 1850 la Pesta.

Dincolo de realizările politice și culturale, marele om politic transilvănean a avut o latură mai puțin cunoscută. Fiind un bărbat chipeș, cu o prezență impunătoare, s-a bucurat de un succes fenomenal la femei, indiferent de clasa socială. Baronul a ținut mai multe iubite atât la Jibou cât și la Buda și Pesta. 

Despre relațiile lui amoroase a relatat pe îndelete în jurnalul său condus minuțios timp de 20 ani. Au existat perioade în viața baronului când acesta avea zece amante în același timp. Aventurile amoroase se pare că erau un fel de rutină cotidiană pentru baron, fără prea multă investiție emoțională. Iobagele se culcau cu baronul dintr-un sentiment de datorie iar aristocratele motivate de setea de aventură amoroasă atât de sărbătorită de către romancierii epocii.

A avut mulți copii din flori, dintre care treisprezece au fost recunoscuți pe patul de moarte și a lăsat moștenire pentru patru copii. Este interesant faptul că baronul nu s-a rușinat pentru relațiile lui, ba chiar și-a susținut financiar amantele și copii. Nevasta sa, Ana Lux era însărcinată în 8 luni când s-au căsătorit.

Oaspeții baronului care l-au vizitat la Jibou au scris despre o climă aparte a locului  fierbinte, încărcată de pasiune.

Desigur că marele om politic a cules și roadele putrezite ale iubirii nesăbuite. A suferit de sifilis și gonoree. Afecțiunea care l-a orbit s-a dezvoltat din cauza sifilisului.

Baronul Wesselényi a fost un om al epocii sale. Cult, pasionat și ocazional nesăbuit, a reușit să se ridice deasupra viciilor sale și să se dedice serviciului comunității. Nu a făcut diferențiere pe criterii etnice nici între amante și nici între persoanele care au avut nevoie de ajutor sau reprezentare.




Sus