Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Compas / Orbán József la 95 de ani și scrisorile din București

Orbán József, sculptorul curții regale

Pe la mijlocul lunii iulie al anului 1990, cutreierând satele depopulate ale comunei Ulieș, din zona Odorhei, un prieten m-a condus la un artist bătrân, parcă uitat de lume: Orbán József. Am stat de povești toată după-amiaza despre o viață plină de peripeții, dar și de împliniri.

Orbán József s-a născut în 1895, în localitatea Kányád, al cărei nume după 25 de ani mai târziu, a fost schimbat în Ulieș. A urmat cursurile Școlii Profesionale de Industria Pietrei și Argilei, obținând în anul 1912 diploma de cioplitor în piatră. Visul său era să devină sculptor, dar nu dispunea de banii necesari pentru a studia la Academia de Arte din Budapesta.

În vacanța de vară, bunul său prieten, Jancsó Dániel i-a propus să meargă cu el la Brăila, unde ar fi de lucru și pentru un tânăr cu ambiții de artist.



Ulieș (Kányád) din județul Harghita. Liniște rustică secuiască

Și-a făcut pașaport și a plecat în Regat, unde l-a ajuns din urmă vestea, că regele Carol I caută meșteri în construcții. La scrisoarea prin care s-a interesat dacă ar putea să lucreze ca sculptor la curtea regelui, Orbán József a primit nu doar un răspuns afirmativ, dar a și fost distribuit în București, lângă sculptorul ceh, Helicka.

Integrarea în lumea cosmopolitană a Bucureștilor începutului de secol XX nu a fost dificilă, deoarece mai mulți dintre colegii lui vorbeau limba maghiară, el cunoștea puțin limba germană și a început să se familiarizeze și cu expresiile românești. A fost introdus în atelierul sculptorului Wilhelm Dietz, unde lucrau șaisprezece ucenici din toate colțurile continentului, după ce a executat un panou decorativ demonstrându-și cunoștințele de stil.

Izbucnirea Primului Război Mondial a marcat un punct de cotitură în cariera lui Orbán József. A încercat să-și caute de lucru la Budapesta, dar nimeni nu avea nevoie de sculptor în vâltoarea războiului. Întors în Secuime și-a găsit de lucru la căile ferate. În primăvara anului 1915 a fost înrolat în armata ungară și dus pe frontul de sud. Căzut prizonier la Doberdo, Orbán a lucrat cu meșteri italieni pe tot teritoriul Italiei. Reîntors în țară în 1920 Secuimea deja aparținea României.

A sosit la Constanța la bordul vasului Meran. Ca meșter de mare renume, nu a trebuit să-și caute de lucru, imediat a fost invitat la fabrica de ceramică din Turda. Nici nu s-a instalat bine când a primit scrisoarea de la Curtea Regală, că ar fi mare nevoie de el pentru pregătirea urcării pe tron a regelui Ferdinand I.

S-a prezentat la atelierul sculptorului Wilhelm August von Becker punându-și amprenta pe basoreliefurile (astăzi deja inexistente) Arcului de Triumf.A  executat o garnitură de vase decorate cu portretul regelui Ferdinand și a reginei Maria, garnitură ale cărei părți au fost dăruite participanților la încoronarea cuplului regal. Tot el a executat inscripția de pe clopotele Catedralei Încoronării din Alba Iulia, clopotniță în fața căreia a avut loc încoronarea.



După cum mi-a povestit Orbán József, a participat la banchetul de după încoronare dându-se drept primarul din Sânpaul, care – deși a fost invitat – nu a participat la eveniment. Iar la banchet a mâncat din vase concepute de el… A urmat decorarea Palatului Culturii din Iași, sub conducerea arhitectului Ion D. Berindey.

În vara lui 1928 a poposit pe acasă. Stând la un pahar de vin cu fostul său dascăl și cu Józsa notarul, Orbán s-a lăudat că poate ridica o școală în satul natal din numai 250. 000 de lei! S-a și apucat de treabă, și a mai clădit și o biserică în satul vecin, investind în cele două construcții 200 000 de lei din buzunarul propriu. Școala și biserica îi poartă amintirea și astăzi…
Și din nou vine o scrisoare din București, oare a câta în cariera lui Orbán József?

Este invitat să participe la decorarea noului palat regal. Regele Carol II l-a invitat pe meșterul francez Arthur H. Lorentz – care, după spusele lui Orbán József, a lucrat și la decorarea vasului Titanic – să lucreze la noul palat. Lorentz a adus cu el mai mulți sculptori francezi, dar constructorul Emil Prager nu a vrut să plătească bani grei pentru meșterii francezi, preferând să organizeze un concurs pentru ocuparea posturilor vacante.

Candidații au avut de executat un tavan empire și o columnă corintiană. Dintre francezi a fost ales doar un meșter în stucaturi. A fost angajat și Orbán József…

În 1940 s-a întors în satul natal și s-a apucat de agricultură. Istoria a luat mari cotituri între timp, dar scrisorile continuau să vină de la București. Ba a fost invitat să lucreze la decorațiunile Operei

Române din București, ba la Casa Armatei din Brașov. Au urmat Casa de Cultură Orășenească din Odorheiu Secuiesc, orașul Victoria și Miercurea Ciuc, Făgăraș.

În anul 1990 Orbán József încă mai lucra la cei 95 de ani ai săi. A făcut ceea ce făcea toată viața lui: modela în lut, ghips, cioplea marmura cu mare devotament.

Acum nu mai este. Avea 95 de ani, când l-am cunoscut!




Sus