Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Compas / Caii-balansoar în forfota revenirii la viață a Castelului Bánffy din Bonțida

Caii-balansoar în forfota revenirii la viață a Castelului Bánffy din Bonțida

Planul readucerii la viață a Castelului Bánffy din Bonțida a ajuns într-o nouă etapă. Fundația Transylvania Trust – cea care a concesionat ruinele castelului pe 49 de ani cu scopul de a salva fostul Versailles al Transilvaniei de la distrugerea totală – a elaborat zeci de proiecte moderne pentru a obține fonduri de la diferite instituții culturale din Europa și, încet cu încetul, a reușit să refacă a anumită parte a castelului. Ideea fundației este una foarte pragmatică: ei nu forțează refacerea, luptându-se cu morile de vânt, ci au elaborat un proiect de punere în folosință a castelului – punerea în slujba comunității –, așa cum a dorit întotdeauna fostul conte Bánffy Miklós, o adevărată legendă a culturii maghiare.



În cadrul acestor proiecte originale s-a deschis în aripa cea mai afectată a castelului – o parte care va fi foarte greu renovată – un Centru de Creație Internațională de Arte și Meserii. Acest „atelier-castel” va permite zecilor de artiști și meșteșugari tradiționali să-și pună în valoare talentul creativ, oferind în același timp și „oxigen” încăperilor distruse, care astfel vor deveni din nou „locuite”.



– Să sperăm că nu vom avea nevoie chiar de 49 de ani pentru refacerea castelului, însă avem nevoie de cel puțin 6 milioane de euro, o sumă pe care încercăm să obținem prin proiecte internaționale, întrucât statul român nu sprijină refacerea castelului, acesta aflându-se oficial în posesia nepoatei lui Bánffy Miklós, Nicolette-Jelen Bánffy, deși s-a demonstrat în multe rânduri că un astfel de spațiu arhitectural ar putea fi folosit cu succes pentru concerte, festivaluri sau, pur și simplu, ca loc de plimbare și destindere pentru familiile care îl vizitează, indiferent de naționalitate – ne spune Hegedüs Csilla, director executiv la Fundația Transylvania Trust. – Interiorul acestei aripi, respectiv parcul interior al complexului arhitectural a fost amenajat tot prin concurs, oferind echipelor de creație posibilitatea de a-și pune energiile creatoare în slujba comunității. Astfel s-a născut interiorul „atelierului-castel”, precum herghelia de lemn, care se găsește în curte, oferind vizitatorilor posibilitatea de a se destinde în spiritul familiei Bánffy, adică iubind caii și tot ce înseamnă calul și herghelia – a adăugat Csilla Hegedüs.



– M-ați întrebat, dacă mă simt ca o contesă mică în castelul familiei mele? – mă întreabă contesa Nicolette-Jelen Bánffy, care nu stăpânește bine limba maghiară, și comunică mai ales în franceză. – M-ați surprins cu întrebarea asta. Nu, nu mă simt contesa din poveste. Când eram copilă, mă uitam des la fotografiile castelului, niște fotografii în alb-negru. Poate atunci mă gândeam la „contese din poveste”. Nu credeam că voi vedea castelul cu ochii mei... Apoi a venit schimbarea și, iată, am devenit proprietara castelului, mai bine zis a complexului arhitectural care a mai rămas din castel... Am fost aici prima dată în 2004. M-a întâmpinat o imagine dezolantă, dar proprietarii simbolici ai castelului, oamenii cu suflet de la Fundația Transylvania Trust, mi-au dat posibilitatea de a spera că acest loc va deveni pas cu pas un centru cultural, având amprenta lui Bánffy Miklos, care era și scriitor, și actor, și politician de mare calibru, fiind la un moment dat primul ministru al Ungariei de atunci. Acum, văzând cum se transformă aripa mare în „atelier-castel”, am devenit și mai optimistă – îmi spune contesa Nicolette-Jelen Bánffy.



– Capodopera literară a lui Bánffy Miklós, întitulată Trilogia transilvană, se va afla în curând în librării și în limba română – îmi spune traducătorul și muzicianul Marius Tabacu. – N-a fost ușor de tradus, dar sper că mulți români vor citi cu aceeași sete această carte compusă din trei părți – Numărat, numărat… Cântărit… Împărțit! – ca și maghiarii. Acum, iată, va fi tradusă și în română – explică Marius Tabacu, directorul general al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj.

                                                                      ***

Revelația acestui eveniment „cultural-pragmatic”, în tentativa de a valorifica într-un mod nobil încăperile distruse ale castelului Bánffy, a fost inaugurarea „hergheliei de călușei” din curtea internă a castelului.



– Am participat la mai multe proiecte desfășurate în castel, printre altele și la un fel de curs (modul) de dulgherie. Când a apărut concursul pentru „mobilarea” spațiilor interne și externe ale noului Centru Internațional de Creație, echipa din care am făcut parte și-a propus să realizeze o familie de cai de lemn, dar în așa fel încât această „herghelie” să poată fi folosită și ca spațiu comunitar. Așa s-au născut „părinții”, cu posibilitatea de a simți reușita comună de a-i călări prin balansare, și „copiii”, care se oferă celor mici ca parteneri de joacă, deschizându-le orizonturile lumii oamenilor mari, la propriu și la figurat – ne spune creatorul „hergheliei de cai-balansoar”, Alin Tănasă. – De ce am ales ca studiu artistic-social exact tematica acestor patrupede nobile? Răspunsul e simplu: e un tribut familiei Bánffy, care au iubit așa de mult caii… – adaugă artistul-filolog Alin Tănasă.



– Această „herghelie de lemn”, sau cum ai numit tu, Csaba, „herghelie de cai-balansoar” (Hintalóménes) își găsește locul perfect aici în curte – îmi spune Zsuzsa Szebeni, un bun cunoscător al corespondenței familiei Bánffy. – Cam 70 la sută din scrisorile găsite în corespondența lor fac referire la cai... 70 la sută! Și aș mai adăuga ceva legat de „caii-balansoar”: insuși Bánffy Miklós avea cal-balansoar... Rămas orfan de mamă, care a decedat tânără, micul conte s-a consolat cu acest căluț și cu călăritul alături de tatăl său. Deci e excelentă ideea acestei „art performance” ... – adaugă Zsuzsa Szebeni.













Sus