Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Compas / Da! pentru spitalele maghiare

Da! pentru spitalele maghiare

 

Acum câteva luni guvernul maghiar a lansat ideea proiectului unui centru medical (spital) maghiar la Oradea sau la Miercurea Ciuc. Scopul acestui plan era contrabalansarea strategiei de sugrumare a învățământului medical maghiar de la Târgu Mureș – o facultate fondată exclusiv pentru învățământul maghiar, apoi bilingvizată, actualmente casus belli pentru a pica guverne (vezi guvernul Ungureanu) – respectiv nerespectarea drepturilor pacientului maghiar, stabilită de Carta semnată și ratificată de România:

1.       Legea pacientului (46/2003)

Art. 8. - Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

 Art 13 al Cartei:
c. să vegheze ca instituțiile sociale cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, azilurile să ofere posibilitatea de a primi și de a îngriji, în propria lor limbă, pe vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare, care necesită îngrijiri din motive de sănătate, vârstă sau altele.

     

Știm cu toții, că aplicarea acestor legi se poate baza numai și numai pe încredere reciprocă și mai ales pe empatie reciprocă. În România – într-o democrație tânără – nu există încă tradiția respectării semnăturii, deoarece societatea este mult prea indolentă și neexigentă („mai rău să nu fie”). Pe de altă parte această lege are în majoritatea cazurilor mai mult un efect psihologic pozitiv asupra pacienților maghiari, care sub emoțiile presiunii situației lor de sănătate, se agață de orice efect liniștitor.Stresul de a nu căuta toate cuvintele într-o altă limbă decât cea maternă înseamnă un factor liniștitor (îmi vine în minte scena din Stirlitz, când agenta poloneză „uita” că este printre germani, și striga de durere la naștere în limba sa maternă).

În săptămânile trecute am vizitat pe cineva într-un spital din Oradea, și m-au afectat pozitiv inscripțiile bilingve până ce așteptam cu inima în dinți verdictul unei doctorițe. Mi-a plăcut și atmosfera bunăvoitoare a echipei de asistente, care vorbeau într-o maghiară stâlcită cu pacienții gravi, storcându-le acestora un zâmbet.

După cum vedem, legile referitoare la drepturile maghiarilor pot fi aplicate, dacă există pragmatism și bunăvoință.Nimeni nu cere de la un doctor moldovean să cunoască limba maghiară, însă dacă lucrează într-un mediu multilingv, atunci legile conștiinței îl obligă să știe cel puțin 100 de cuvinte ungurești cu care te poți descurcă la un copil, la un grav rănit sau pacient în vârstă.

Problema mea în această tematică însă nu e legată neapărat de aplicarea forțată a acestei legi (desigur, stăm încă departe și de aplicare, darămite de „forțare”) ci noua imagine apărută în fața mea a fenomenului de separare al maghiarilor, care în 25 de ani și-au refondat asociațiile social-culturale, ba mai mult, au fondat mii de uniuni, asociații și ONG-uri care promovează spiritul sănătos al civismului, punând baza unei societăți autonome maghiare, care ar putea funcționa oricând fără ajutorul statului român.

Noua imagine de care am pomenit, este o inscripție scrisă cu pix la urgența unui spital: „Analizele medicale gratuite se fac numai atunci când există fonduri.”

Stând între oamenii dezolați din sala de așteptare, m-am gândit, că iată, datorită unor neînțelegeri legate de retrageri de la bancă, si eu am ajuns în situația de a amâna analizele – lungind astfel perioada bolii, care până la momentul programării nu poate fi tratată de facto –, riscând printre altele... să mor.

Am ajuns astfel într-un pericol datorită numai și numai lipsei de exigență cronică a societății românești, care tace, nu critică, stă cu capul aplecat, repetând: „ce să facem,asta e”.

Și totuși, această nouă viziune a mea legată de separarea civică a maghiarilor nu ar fi fost validată, dacă în farmacie nu aș fi primit răspunsul, că medicamentul cardiologic pe care vroiam să-l cumpăr urgent pentru cineva (în căldurile verii) – este „deficitar”. România fiind o țară în care limba română nu se protejează, m-am obișnuit cu tot felul de neologisme idioate (de exemplu „fresh”, folosit pentru felii de pâine cu carne,caș și roșii), așa că încercam să deconspir, cam ce poate însemna în România un „medicament deficitar”.

– Domnule, nu avem în depozit, că... nu ne-am înțeles cu casa de... nu știm când vom primi, că... ar trebui să mergeți la cardiologul Dvs. (de parcă în România poți să ajungi la un consult gratuit cardiologic în căteva secunde și nu în câteva săptămâni), să vă scrie altceva...

Vedeți stimați compatrioți români, noi maghiarii nu vrem să trăim așa, în condiții în care nici viața noastră nu este o prioritate pentru stat. Știm, că românii au dreptul să trăiască așa cum vor, dar noi maghiarii nu vrem ca statul să ne considere niște obiecte care se mai și uzează. Da, stimați compatrioți români, de azi și eu sunt de acord cu înființarea instituțiilor medicale ungurești în Transilvania. Se va spune că este „separatism”, însă sunt convins, că mulți vor înțelege că maghiarii rezistă foarte greu la această apatie, indolență și lipsă de exigență emanată de societatea românescă. Noi vrem un manegement performant, vrem fonduri, vrem să și vedem ceva din milioanele de lei impozite plătite pentru „asistența medicală gratuită”.

În România oricum nu vor exista niciodată fonduri pentru sănătate sau învățamânt, deoarece puținele plusuri vor fi imediat virate în bugetele instituțiilor autoritare, SRI, armată, BOR.

 

 

 





Sus