Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Compas / Péter Tünde: „Privește-mă ca pe un om, citește-mă ca pe o carte, nu mă judeca”

Péter Tünde: „Privește-mă ca pe un om, citește-mă ca pe o carte, nu mă judeca”

– Am fost condamnată la 2 ani și 6 luni pentru trafic de influență, încă din 1 septembrie 2014. Îmi pare rău, că s-a întâmplat… Am pierdut foarte mult cu condamnarea; am pierdut practic tot ce am realizat până acum pe plan profesional. S-a dus pe apa sâmbetei, o întreagă viață de dascăl și 18 ani de activitate la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, unde am avut funcția de inspector școlar. Dar asta este: s-a întâmplat, am acceptat ceea ce ce nu trebuia. De ce am făcut? Am avut probleme grave personale și credeam, că traficul de influență mă va ajuta. Era o idee disperată…




Am recunoscut fapta din start, deci s-a văzut din start, că îmi pare rău pentru cele întâmplate. Așa a fost să fie: am primit până la urmă închisoare cu executare. Poate a fost mai bine, dacât suspendarea, că acum pot să încep un drum într-adevăr nou, fiindcă mi-am ispășit pedeapsa.

– Nu v-ați îndepărtat însă total de profesie; am auzit că ați intrat într-un program psiho-cultural al Asociației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

– Anul trecut, când s-a desfășurat acest proiect al ANP-ul, întitulat „Biblioteca Vie”, eram încă novice, eram încă la început, și în momentul în care m-am eliberat, un profesor m-a întrebat dacă aș participa activ la această activitate, care se organizează în aceeași zi în fiecare an în fiecare penitenciar din țară.. Moto-ul proiectului Biblioteca Vie, e foarte frumos: „privește-mă ca pe un om, citește-mă ca pe o carte, nu mă judeca”.

Cine sunt cărțile vii? Cărțile vii sunt oameni din pușcărie, care au fost condamnați și se întorc în viața civilă. Oricine poate să stea face to face cu tine, fostul condamnat, să te întrebe orice din viața ta… Deci ești ca o carte... Asa cum a zis și dl. profesor, o carte trebuie citită; dacă rămâne necitită, nu-i este atât de valoaroasă… Poate cu aceste gânduri mă duc mai departe și încep o viață nouă. M-am renăscut…
Ce am facut până acum în învățământ am făcut cu dăruire, m-am dăruit întru totul – și poate prea mult – job-ului, funcției pe care am avut-o, și mi-am neglijat un pic familia. De acum încolo, nu mă întorc în învățământ, am proiecte pe viitor, dar pe primul plan va fi familia.

– Când v-ați decis că nu vă mai întoarceți în învățământ?

– Din prima zi, când m-au luat din birou, l-am rugat pe avocatul meu să facă toate hârtiile pentru ieșire din învățământ. Aș putea să fiu profesor în continuare, după câțiva ani și inspector general adjunct. Dar eu vreau să ies…

– Cum sunt privite relațiile etnice în penitenciar?

– Relațiile cele mai interesante se formează între oamenii citiți, și oamenii care nu știu să scrie. M-am împrietenit cu multe femei rome, care scriau scrisorile la concubinii lor de la Penitenciarul Gherla prin mine…. Nu e problemă că ești român, sau maghiar, sau rom… toate suntem colege de suferință. Fetele care aveau grijă de noi erau foarte drăguțe. Fără să fii privit ca om în penitenciar, treci greu de această perioadă. Vă mărturisesc, că pe mine m-a ajutat mult partea umană a lucrurilor…





Sus