Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Compas / Picnic cu mici, adică csórékolbász


Pe plaiurile mioritice sau mai puțin mioritice, cum ar fi Ținutul Secuiesc, se poartă mersul la o fleică (din săsescul Flecken, adică felie de carne pe grătar), la un mic și o bere. Noi, maghiarii nici nu am dat nume mititeilor, încercarea unui poet de a-l numi csórékolbász (cârnați fără piele) deși inspirată, nu s-a încetățenit, maghiarii și astăzi tot mici mănâncă, mica delicatesă nelipsind din meniul nici unui restaurant din secuime.

De aceea a creat mare vâlvă anunțul autorităților din Uniunea Europeană despre interzicerea tuturor alimentelor ce conțin bicarbonat de sodiu! Anunțul periclita și micul nostru, îndrăgitul aliment pe care l-am fi patentat ca produs național!

Romania Tv anunța la vremea respectivă: „Reprezentanții Asociației Române a Cărnii au reușit să demonstreze că micii care conțin acest ingredient sunt mult mai gustoși.

Astfel, UE i-a încadrat recent în categoria produselor tradiționale, deci pot fi comercializați în continuare în țara noastră. Vechea rețetă se va păstra, dar cu condiția ca micii să nu fie făcuți din carne de pui dezosată mecanic, care conține resturi de piele sau oase. Sortimentele de carne permise pentru a intra în amestecul cărnii de mici sunt de porc, de vită, de curcan sau de struț.”

Am încheiat citatul, care prin ultimul cuvânt mă face să zâmbesc!



                                                          Turkisch kiofte

La fel cum mă fac să zâmbesc toate încercările de a declara un aliment sau o băutură ca fiind mâncare sau băutură națională, deși ele sunt catalogate astfel de mai multe nații.

Călătorind prin Balcani, în multe locuri putem mânca bunătăți identice cu mititeii noștri! În Turcia, pe malul Mării Marmara, la Tekirdag (Rodostó în maghiară, locul de pribegie a principelui Rákóczi), toate restaurantele oferă sub denumirea Tekirdag köfte un preparat ce seamănă ca mod de preparare, formă și gust cu micii cunoscuți de noi!

Căutând prin DEX originea cuvântului (köfte) chiftea, aflăm că înseamnă „turtă mică făcută din carne tocată și prăjită în grăsime”. Mergând mai spre vest, în Bulgaria putem mânca și chiftele și mititei sub numele de kiofte și kebapcicia. Numai că bulgarii nu prăjesc chiftele în grăsime, ci pe grătar.

Kebapcicia este cunoscută și apreciată și în Serbia, Croația, Slovenia sub numele de cevapcicia. E atât de gustoasă și de apreciată în estul Europei, încât se găsește și în bufete, pe terasele din Viena, sau din Budapesta.

Bineînțeles, modul de preparare diferă nu numai de la un stat la altul ci și de la o regiune la alta: musulmanii nu folosesc carne de porc! Raportul între cantitățile de carne de vită, oaie sau porc și condimentarea diferă de la o regiune la alta, ba chiar de la bucătar la bucătar.

Acolo unde se consumă mititei – sau cum s-or numi pe la ei – se consumă și tărie. Turcii o numesc raki, bulgarii rakiia, românii rachiu. Yeni rakiul preparat de turci se distilează din tescovină sau din macerat de fructe și se aromatizează cu anason.

Anasonul e prezent în grecescul uzo, franțuzescul pastis sau în italieneasca sambuca. Ba chiar și mastica bulgărească, spre deosebire de rețeta originală grecească, nu este aromatizată cu sucul extras din trunchiul și din ramurile arbustului Asiatic, Pistacia lentiscus, ci cu anason!


                                                                    Kepa kepa Inegiol kiofte

În concluzie, înainte să numim un aliment sau o băutură, mâncare națională sau băutură tradițională, să ne gândim de două ori. În gastronomie hotarele sunt mult mai șterse decât pe hărțile politice!

Mâncare națională sau nu, când se ivește ocazia, eu zic să tragem a dușcă de rachiu, să înfulecăm câțiva mici și să-i clătim cu o bere! Și dacă poftim ceva dulce, să mâncăm un kürtős kalács!


 






Sus