Miercuri, 20 Martie 2019
Miercuri, 20 Martie 2019


Compas / Sunt curioasă câți știu în Cluj de Pákey Lajos?

Sunt curioasă câți  știu în Cluj de Pákey Lajos?


În Zau de Câmpie (Mezőzáh) se găsește una dintre capodoperele fostului arhitect șef al orașului Kolozsvár (Cluj) Pákey Lajos. Operele sale – Chios, Casino, Continental, liceul Brassai – sunt clădiri definitorii ale Clujului vechi și nou.





                                              Fără Pákey Lajos ar arăta altfel Clujul...

Puțină lume știe însă, că Pákey Lajos este proiectantul multor edificii urbane – spitalul din Huedin și din Mociu etc. –, precum și a castelului minunat din Zau de Câmpie (Mezőzáh)

Aici se află castelul baronului István Ugron (1862-1948), ultimul ambasador al Austro-Ungariei în Statele Unite ale Americii. În timpul carierei sale de diplomat a fost ambasador la Ancara, la Varsavia, la Belgrad și în Rusia.

Circulă multe legende despre modul și scopul construirii castelului , care poartă amprenta stilului neogotic. Se spune că este un castel calendar, fiindcă are 365 de ferestre, ca și numărul zilelor dintr-un an, 4 turnuri, la fel ca și numărul anotimpurilor, 52 de camere, căte săptămîni are anul, șapte terase, câte zile sunt într-o săptămînă și 12 holuri, ca și lunile anului.

Castelul a fost construit între anii 1911-13. Pe peretele din spatele castelului se poate citi că desenele au fost făcute de către cumnatul lui István Ugron. Proiectul propriu-zis este opera lui Lajos Pákey, cunoscut arhitect din Cluj.

          

Castelul seamănă cu castelele medievale franceze, fiindcă pe vremea construirii baronul avea intenția să-și aleagă soția dintr-o familie de nobili francezi, însă baronesa n-a vrut să vină în Transilvania. După o altă legendă a vrut să o ia de nevastă pe Olga Nikolaevna, una din fiicele ultimului țar rus. Prințesa ar fi cerut baronului să paveze aleea care duce înspre castel cu bani de aur, ceea ce  s-a și executat. Însă pe la mijlocul drumului prințesa ar fi cerut, ca banii să fie puși în cant, pentru ca nimeni să nu pășească pe coroana înpăratului, dar banii nu i-au ajuns baronului, și căsătoria n-a mai avut loc.

După destrămarea Austro-Ungariei, baronul s-a întors în Transilvania unde a ocupat diferite funcții publice. Ugron István (foto stânga) a fost președintele Partidului Maghiar, care a legat o coaliție cu Partidul Popular Român.

În perioada comunismului castelul a fost preluat de stat și a avut mai multe destinații: sanatoriu pentru bolnavii TBC, depozit de cereale, școală, liceu agricol, casă de copii adăpostind fete orfane. Deoarece cererea de retrocedare a familiei a fost înaintată după termen, castelul nu a fost retrocedat.

De patru ani copiii au fost mutați în centre familiale. În prezent castelul se află în proprietatea Consiliului Județean Mureș. Se discută să fie trecut în custodia Muzeului Județean și să fie transformat într-un centru de conferință.

                                                                               ***

Amintirea lui Pákey Lajos (foto dreapta) – în Cluj și Zau de Câmpie – nu prea pare să intereseze autoritățile. În Cluj fostul Continental (New York-ul maghiar) arată ca și bombardat, în Zau castelul Ugron, la fel.

Până ce în Cluj tineretul maghiar a început să organizeze acțiuni de protest împotriva nepăsării, în Zau lucrurile merg așa, cum au mers.

Sunt curioasă câți  știu în Cluj de Pákey Lajos?




Sus