Luni, 22 Aprilie 2019
Luni, 22 Aprilie 2019


Compas / Banatul – spre rânduială ori într-o fundătură?

Banatul – spre rânduială ori într-o fundătură?


Partea de țară căreia îi zicem Banat este azi românizată aproape în totalitate. Este bine, este rău? Depinde cine și cum privește această stare de fapt. Eu unul, m-am resemnat la gândul că Banatul nu va mai străluci precum odinioară, dar ideea că bănățenii vor sfârși în fundătura în care se află în momentul de față continuă să mă macine. Prea multe nu am de gând să vă spun, fiindcă ar fi lipsit de sens. Vă mirați? N-ar fi cazul ...

De aproape un secol, de când i s-a hotărât destinul, la Alba Iulia și la Novi Sad, două treimi din provincia istorică evoluează pur românește, într-o manieră atent controlată de la centru. Ar trebui să ne bucurăm? Să ne întristăm? Nu știu ce să zic, pentru că în fond cei care au hotărât au fost înșiși românii bănățeni.



Deși totul este limpede – avem ce ne-am dorit, este cel puțin curios faptul că cvasiunanimitatea descendenților celor ce au făcut alegerea, regretă azi disoluția vechii rânduieli. Mai vocali sau cu jumătate de gură, toți aceștia deplâng starea ținutului natal. Se caută vinovați și desigur, tot alții sunt de vină.

Din Banatul de odinioară au mai rămas doar amintirile. Într-un secol, printr-un tenace proces de uniformizare, aplicat de altfel întregii Românii, aproape tot ceea ce era reprezentativ pentru regiune a fost înlăturat. De fapt, nu a fost nevoie de un secol pentru a se nărui ceea ce s-a ridicat într-un interval de două ori mai lung. Asta e! Privind retrospectiv, este clar pentru oricine că „rânduială niemțască”, ce a stat în secolul XVIII la fundamentul Banatului, era și din nefericie continuă să fie incompatibilă cu „rânduiala de tip levantin”.

Da fraților, trăim românește, cam la fel cu restul țării. Trăsăturile ce ne definesc ca nație, acelea ce au legătură cu capra vecinului și cu automulțumirea – las’ mai rău să nu fie – sunt mai vii ca niciodată, peste tot pe unde auzi vorbă românească și evident, nici Banatul nu face excepție. Asta este – vox populi, vox Dei – însă persistă întrebarea: de ce este regretată Rânduiala bănățană, de vreme ce se preferă devălmășia și mai ales de ce se caută vinovații acolo unde nu este cazul? Eu ezit să răspund, așa că permiteți-mi o ultimă întrebare: oare naționalismul și protocronismul ce se lăbărțează mai nou prin Banat și ura celor cu atari convingeri față de tot ce are vreo legătură cu Apusul vor readuce vechea rânduială? În niciun caz, dar nici cei ce privesc asemănător spre Răsărit și spre alogeni.

Ce ziceți? Este Banatul pe un drum înfundat și dacă așa stau lucrurile, vor reuși bănățenii să-și regăsească vechea cale sau măcar să-și dureze una nouă, așezându-i la temelie vechile valori? Eu, n-am habar, dar îmi dau seama că în cazul în care drumul se va „împotmoli”, tot natu’ va trebui să accepte că rânduiala (opusul devălmășiei) a depins într-o bună măsură de cei pe care azi ni-i amintim vag.

În concluzie, vă rog stăruitor, dați-vă singuri răspunsul. În acest scop vă propun, ca bază de pornire a raționamentului nu amintiri subiective ci documentele de arhivă cuprinse în valoroasa lucrare a lui Grigore Popiți - „Date și Documente Bănățene 1728-1887” (Timișoara, 1939).

https://history670.files.wordpress.com/2016/04/tabele-date-si-documente-bc483nc483c5a3ene-1728-1887.pdf




Sus