Luni, 25 Martie 2019
Luni, 25 Martie 2019


Compas / De ce László Tőkés trebuie să păstreze ordinul Steaua României

De ce László Tőkés trebuie să păstreze ordinul Steaua României

Citesc în diverse surse că Victor Ponta i-ar propune lui Traian Băsescu să i se revoce lui Laszló Tőkés ordinul Steaua României în grad de cavaler, ordin pe care acesta l-a primit cu ocazia aniversării a 20 de ani de la Revoluția din 1989. Desigur, dl Tőkés este un politician extremist, ne-onorabil, care nu ar fi trebuit să primească această decorație de la bun început. Retragerea decorației, însă, ar deschide două probleme.

Pe de o parte știm că sistemul real de decernare a decorațiilor (ca și al gradelor superioare în armată, se pare) este profund viciat. Dacă s-ar face o re-evaluare a tuturor decorațiilor și s-ar șterge de acolo angajații și acoliții președinților succesivi, angajați și acoliți care au primit grade simbolice pentru simplu fapt că și-au făcut treaba la un nivel mulțumitor, poate că ar fi un demers pozitiv. Dar așa, revocarea singulară a dlui Tőkés seamănă a discriminare. Și se prea poate ca, săpând adânc, să găsim printre decorații prezidențiali persoane cu culpe comparabile dar care, pentru că nu sunt unguri sau pentru că nu sunt celebri, au fost trecuți cu vederea.

Pe de altă parte, este problema motivației. Dl Tőkés a binemeritat de la patrie când a participat la Revoluția de la Timișoara, care revoluție este baza libertăților noastre de azi, atâtea câte sunt.

Tot el a rău-meritat prin faptul că pune în discuție statalitatea prin aluziile la un protectorat maghiar și prin alte gesturi. Problema este că această dualitate ne obligă să facem o ierarhizare. Dacă – după o atentă analiză – dlui Tőkés i se lasă decorația, atunci vom spune că pentru noi libertatea este mai importantă decât statalitatea.



Dacă nu, înseamnă că preferăm statalitatea libertății. În alți termeni, preferăm o românie ceaușistă sau dejistă dar unită sau o Românie divizată dar în care suntem stăpânii propriului destin?

Există și soluții subtile. Spre exemplu se poate căuta o cale de retrogradare mai degrabă decât de anulare a decorației. Dar, în lipsa subtilității, prefer ca dl Tőkés să rămână … cavaler. A se servi cu lămâie.

Textul original vezi AICI






Sus