Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Compas / Imre Ambrus și miracolul din Joseni

Imre Ambrus și miracolul din Joseni

Numele localității Joseni este știut de cei care ascultă buletinul meteorologic: de cele mai multe ori aici se măsoară în timpul iernii cea mai scăzută temperatură din țară. Poate este cea mai cunoscută localitate din Secuime – cu toate că bănuiesc că multă lume habar nu are unde o fi acest Joseni.

Satul Joseni, împreună cu satul Borzont, formează comuna Joseni, comună cu peste 6000 de locuitori, locuitorii fiind în proporție de 99% maghiari de confesiune romano-catolică. Localitatea este una din cele mai vechi din Depresiunea Giurgeului, biserica romano-catolică fiind construită în anul 1213, preotul bisericii figurând în conscripțiile papale din 1333–1334.

Poate frigul o fi conservat localitatea și locuitorii ei în decurs de aproape un mileniu.



  
                Miracolul din
            Joseni














Până nu de mult, îndeletnicirile acceptate de comunitatea din Joseni au fost creșterea animalelor, munca câmpului, munca la pădure, precupeția, iar în a doua parte al secolului trecut au apărut meserii ca muncitor la fabrică sau la cariera de piatră din satul vecin, Suseni. Intelectualii au fost dascălii, preoții sau medicii.

În zilele noastre s-a răspândit o nouă îndeletnicire: cea de artist plastic. Numărul a ajuns la aproape treizeci într-o jumătate de veac: mulți dintre fiii localității au studiat artele la academie și au o redutabilă carieră artistică. Din acest motiv se vorbește adesea despre miracolul din Joseni, miracol impresionant nu numai prin numărul artiștilor, ci și prin cariera, opera lor desăvârșită. Aici își au obârșia pictori, graficieni, sculptori.

Șirul artiștilor cu diplomă universitară din Joseni a fost deschis de către Imre Ambrus, a fost urmat pe rând de Elek Sövér, Árpád Márton, András Buzás, Levente Kiss, Ilona Sajgó, József Balázs, Antal Kőrösi, Levente Horváth, Hunor Baróti. Și tot din Joseni se trag Gábor Borsos și Csaba Sárosi – ca să îi numim numai pe cei din generațiile mai vechi.

Istoricul de artă István Wagner surprinde acest miracol în monografia dedicată artistului Imre Ambrus.

Volumul surprinde anii copilăriei, petrecuți la Joseni, evocând personalitatea mamei sale care, prin caracterul ei marcant, a fost un sprijin permanent în susținerea ambițiilor artistice ale fiului ei. Au urmat anii de studiu din Târgu-Mureș și Cluj, ani plin de traumele despărțirii, apoi o scurtă perioadă deprimantă, petrecută ca profesor de desen aproape de locul natal, în orașul Gheorgheni. Cariera artistică a continuat la Târgu-Mureș, unde a activat ca scenograf și creator de păpuși la Teatrul de Păpuși din localitate.
În anul 1977 alege exilul, stabilindu-se la Budapesta, unde optează tot pentru cariera de creator de păpuși, muncă pe lângă care pictează, participând anual la mai multe expoziții personale și de grup.

Wagner afirmă că Imre Ambrus „este un artist polivalent: pictor multilateral, grafician, creator de păpuși și scenograf, artist care de la începutul lungii sale cariere s-a numărat printre creatorii înzestrați cu spirit experimental. Încă din tinerețe, pe rând, și-a ales diverși maeștri pe care dorea să-i urmeze, iar de-a lungul întregii sale cariere și-a încercat forțele și talentul în diferite stiluri. În dicționarele de artă, alături de numele său apar curente ca suprarealismul, expresionismul, cubismul, constructivismul sau naturalismul. Toate acestea le-a modelat după personalitatea sa și le-a asimilat cu o forță convingătoare care i-ar fi făcut posibilă ancorarea în oricare dintre curentele enumerate. Dar Imre Ambrus este mânat în continuare de spiritul experimentalist, de emoția descoperirii a noi tărâmuri, de bucuria atingerii unui nou ideal pe care și-l fixează ca țel. Se lasă purtat de curentele posibilităților artistice cu naturalețea talentului înnăscut, îmbăindu-se în marea picturii.”







 


               Ambrus Imre: Gyilkos-tó (Lacul Roșu) și Alfalu (Joseni)


Prin munca și cariera sa, Imre Ambrus a făcut ca statutul de artist să fie acceptat într-o comunitate rurală, arta să fie la ea acasă. Liceul din localitate poartă numele pictorului stins prematur, Elek Sövér, în sat pot fi văzute două expoziții permanente de pictură: galeria Elek Sövér și colecția Árpád Márton.

În centrul localității și în locurile sacre sunt amplasate creații ale sculptorilor originari din localitate, iar în satul Borzont, în pasul Bucin, se adună anual la casa lui Mihály Gál, în tabăra de creație Vadárvácska (Panseluța de câmp – Viola tricolor), artiștii proveniți din localitate și prietenii lor – mai marii artei plastice maghiare din Transilvania.

Este de remarcat faptul că Bazinul Giurgeului este un loc în care artele plastice sunt la ele acasă. De exemplu, în satul vecin, Lăzarea, funcționează din anul 1971 tabăra de creație Prietenia, patrimoniul ei fiind oglinda artei plastice din România din ultimii aproape cincizeci de ani. Din celălalt sat vecin, Ciumani, se trag clasicii artei plastice maghiare universale, pictorul Miklós Borsos și sculptorul Miklós Köllő.

Se vorbește adesea despre miracolul din Joseni, dar acest miracol se poate extinde peste aproape toată depresiunea de pe cursul superior al Mureșului. Iar numele de Joseni – Gyergyóalfalu – nu este doar sinonimul frigului, al temperaturilor sub zero grade, ci și punctul de origine – punctul zero – al artei plastice contemporane.




Sus