Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Compas / Un conte maghiar refugiat între români

Maieru, Anieș și Rodna alcătuiesc un șirag pe cursul superior al Someșului Mare, care este o regiune fermecătoare, un loc al întâlnirilor și despărțirilor. În aceste locuri, loialitatea are o cu totul altă unitate de măsură, la fel ca și trădarea, astfel încât nu prea putem să ne dăm seama ce se întâmplă cu râul Ilva, la Ilva Mică; se varsă în apele tulburi ale Someșului Mare contribuind astfel la sporirea renumelui acestuia sau pur și simplu... trădează, părăsește valea?

Depinde din ce punct de vedere privim lucrurile. Fapt este că fără râul Ilva, valea Someșului Mare deși e pitorească, ar părea foarte părăsită.

            

Maieru – aici a copilărit Liviu Rebreanu, care mărturisea: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele”.


La Maieru și Anieș nu prea locuiesc maghiari, totuși imaginea lor este familiară, am putea spune că seamănă cu cele ale așezărilor locuite de maghiari. Cheia istoriei îl reprezintă episcopul romano-catolic, contele Zichy Domokos, din Ungaria, care s-a stabilit pe aceste meleaguri. Cei de la Maieru și Anieș îl pomenesc sub numele de Ziky sau contele Domokos, dar cel mai des îi spun „groful nostru".

În șoaptă se mai vorbește, că în ceea ce privește Revoluția pașoptistă, ar exista o legătură între numele său și loialitate, respectiv trădare. Contele stabilit aici în 1859, și-a îndulcit exilul pe care și l-a asumat de unul singur, prin acțiuni de caritate.
                                                   
                                                                                 ***

La Maieru, mai precis la Muzeul Rebreanu lumea își mai amintește de bunătatea lui.

– Când a venit aici după înnăbușirea Revoluției din 1848, fiind trecut pe listă în care erau trecute acele persoane care trebuiau neapărat urmărite de austrieci, era îmbrăcat femeiește, cel puțin așa povesteau bătrînii – spune Ursa Sever, directorul Muzeului Liviu Rebreanu din Maieru. – S-a oprit la preotul satului, Baziliu Groze, singurul om din sat, care vorbea limba literară maghiară și germană. Groful fiind episcop catolic, știa latina. 

– Oare ce simțea în adâncul sufletului său acest magnat, acest conte nobil, atunci când Revoluția pașoptistă a fost înnăbușită ? – se întreabă Bauer Ilona, istoric local din Rodna.

                                          

               Contele Zichy Domokos, episcop romano-catolic, binefăcătorul zonei


A ajuns în conflict cu sine însuși și a început să-și caute un loc liniștit. Cred că această idee l-a călăuzit în această vale strâmtă, de pe malul Someșului Mare.

Este o localitate cu populație românească. Cea mai apropiată așezare este Anieș, apoi Rodna, după care nu există altceva decât munții. De multe ori m-am întrebat oare ce anume l-a îndrumat pe conte spre această regiune, ce știa despre această localitate atunci când a ales-o ? M-am gândit că răspunsul poate fi căutat în frumusețea copleșitoare a acestor meleaguri, în faptul că dorea să fie departe de zgomotul orașului, de politică.

Aici a desfășurat o activitate filantropică. I-a ajutat sufletește pe oameni, dar dat fiind că era descendentul unei familii foarte bogate i-a sprijinit și material. Chiar și în prezent, numele său își găsește ecoul pe aceste meleaguri, mai ales aici, la Maieru. S-a împrietenit cu preotul greco-catolic de aici, care se numea Groze. Acestuia i s-au născut doi fii.

Contele a devenit nașul unuia dintre aceștia, care avea să-i poarte numele, deci și fiul preotului se numea Domokos. A ajutat foarte multă lume. A construit aici un conac, a angajat un farmacist, un medic, a adus medicamente și a amenajat saloane, iar oamenii au beneficiat gratuit de îngrijiri medicale.

În unele documente am citit că uneori îi vizita pe bolnavi și-i atingea cu mâna sa binecuvântată, transmițându-le astfel optimism. Ce altceva l-a mai legat de aceste locuri? Poate că tocmai această biserică unde ne aflăm acum.

  

Biserica Mare cu hramul Sfântul Ștefan din Maieru a fost zidită cu sprijinul material al unui episcop romano-catolic, Zichy Domokos, care a fugit de Revoluția maghiară din 1848 și s-a stabilit la Maieru. A ajutat la construirea bisericii din Ilva Mică, Maieru, Sîngeorz-Băi și biserica romano-catolică din Rodna.

Cam jumătate din cheltuielile de construcție a bisericii a fost suportată de conte. Icoana din biserică este una mai nouă, dar exista aici un iconostaz mai vechi, de pe vremea contelui, despre care am aflat câteva informații și pe care îl vom expune la muzeu.

Contele avea un fotoliu special, lângă acest iconostaz. Asculta liturghia stând în acest fotoliu. Pe atunci liturghia greco-catolică se celebra în limba latină, iar cu preotul, el vorbea în limba germană sau în maghiară.

Tot din documente am aflat că groful a învățat limba locuitorilor de aici, deci comunica cu ei în limba română – relatează istoricul local Bauer Ilona.

– Ceea ce rămâne în primul rând în amintirea românilor de aici este bunătatea sufletească – spune directorul Muzeului Liviu Rebreanu, Ursa Sever. – A fost cel mai bun grof din Transilvania. Idealurile religioase ale sale se complementau perfect cu idealurile politice. Și-a jertfit viața pentru cei mulți și umili, cum scria Rebreanu în Ion.

– A sosit aici în preajma anului 1859, împreună cu servitorii săi – îmi explică Bauer Ilona. – Descendenții acestora mai trăiesc și azi, din păcate nu mai știu ungurește. Aș aminti numele unora dintre aceste familii: Balogh, care în prezent este Bolog, dar probabil provine de la Balogh, Barna, Deák, Lőrincz, Kállay. Aceste familii mai există, însă doar prin numele lor. Probabil că servitorii, personalul care venise cu el pentru a-i întreține gospodăria de la conac, s-au stabilit aici. Aș dori să subliniez că atunci când se construia biserica, a angajat meșteri din Viena și din Ungaria, care i-au învățat pe localnici nu numai să zidească, ci și să ardă cărămizile din care a fost construită această biserică. Începând din momentul acela oamenii din împrejurimi își construiau casele și bisericile cu această tehnologie.

Aș aminti una dintre multele sale fapte nobile. El a donat bisericii și un clopot. Cheltuielile de construcție a bisericii de la Ilva Mică au fost suportate în întregime de el. Pe atunci, biserica de la Radna exista deja, dar i-a donat un clopot și o orgă.
                                                   
                                                                         ***

Povestea romantică a lui Zichy Domokos, stabilirea sa în Ardeal și legăturile sale afectuoase cu localnicii români au pus la contribuție fantezia celor din regiune, cărora li se părea că acel conac pe care a construit aici, era un adevărat palat, iar gospodăria sa modestă, drept una luxoasă. Figura fetei simple, căreia contele i-a asigurat îngrijiri medicale și pe care apoi a primit-o în casa sa, este învăluită în legendă. Astfel s-a născut și povestea secretă și tristă de dragoste a contelui Zichy Domokos.

                                                                          ***
– Era o femeie originară din Ilva Mică – arată spre o fotografie din muzeu Bauer Ilona –, care suferea de tuberculoză, poate și de altceva, pe care a „cumpărat-o”, i-a oferit îngrijiri medicale, a vindecat-o și apoi a angajat-o ca jupâneasă. Ea l-a îngrijit pe conte până la moartea acestuia.

Contele era cu 30-35 de ani mai în vârstă decât această femeie, care, așa cum reiese din fotografia pe care o avem la muzeu, era frumoasă. Avea un chip nobil care, probabil, era pe placul contelui, îi înveselea zilele.



                                                           Gaftone Ileana

Am citit că a dus-o atât la Viena cât și în mai multe alte stațiuni ca să-i țină companie. Aș dori să mai menționez că există o nuvelă semnată de Liviu Rebreanu, întitulată Baroneasa, prin care aduce un omagiu acestei femei care se numea Gaftone Ileana. Rebreanu a scris această nuvelă, la o distanță de 50-60 de ani, când legenda se mai păstra – spune Bauer Ilona.

                                                                       ***
Iată cum scria Rebreanu despre întâlnirea „baronesei” cu groful maghiar în nuvela Baroneasa:

Și fiindcă voința Ilenei era sfântă, într-o bună zi se ivi și feciorul de împărat. Era un baron ungur, bătrân ca vremea, galben ca turta și stors ca lămâia.Trecea prin sat într-o căleașcă trasă de patru armăsari albi. Când auzi Ileana tropotul cailor și huruitul roților,ridică fruntea și se uită lung, ademenitor, cu ochii ei cei de cicoare, la căleașca boierească.Inima îi bătea grozav și-și zicea înfricoșată: poate c-a sosit.

Baronul o zări din goana cailor, opri căleașca.Slugile se repeziră să-i ajute ca să se dea jos. O luă de mână pe Ileana, o sărută pe frunte și o urcă în trăsură, așezând-o la dreapta lui pe pernele moi de mătase portocalie.Îi spuse la urechea vorbe ciudate, străine, din cari ea nu pricepea nimic, dar cari îi sunau în creier ca un bîzîit dulce de bondar bătrân.Căleașca plecă în goană, armăsarii păreau că suflă foc pe nări...

Caii păreau că suflă foc – iată o notă discretă a autorului, prin care atenționează cititorul, că această istorioară mai puțin cunoscută s-a născut dintr-un aliaj: din adevărul istoric și povestea tuturor copilăriilor. Rebreanu nu scrie cu empatie despre grof, dar acest lucru este lesne de înțeles: aici avem de a face cu o poveste... realistică. Interesant însă ce scrie autorul despre soarta conacului („castelului”):

Dar apoi, într-o bună zi, se pomeni că baronul moare. Moare și el, ca orice om necăjit. Pe ea însă nici la moarte nu uită. Îi lasă palatul în care stătea cu tot ce se afla într-însul, cu toate pământurile, cu toți banii. Fără să-i ceară măcar să-l mai sărute o dată.

Cine știe: poate pe urmele acestei nuvele am putea găsi informații reale despre soarta conacului și a servitorilor Balogh, Barna, Deák, Lőrincz, Kállay...

Iată, amintirea contelui Zichy trăiește și prin Rebreanu...

Chiar și în prezent, în sat lumea îl pomenește ca pe groful nostru binefăcător, deși sunt 180 de ani deja de când s-a stins din viață, totuși prin mărinimia sa, acțiunile sale de caritate a devenit parte integrantă a spiritualității comunității.

                                                                       ***

Puțină lume știe că între Maieru și Radna mai există o așezare mică, Anieș (în magh. Dombhát), renumită pentru o apă minerală foarte bună. Contele Zichy a gustat-o, ba mai mult, a construit o vilă în apropierea izvorului și un bazin pe care l-a alimentat cu apă minerală care dădea rezultate în diferite tratamente.



Băile Anieș, o stațiune a artistocrației din Transilvania, condamnată la dispariție
(http://www.timponline.ro/baile-anies-o-statiune-a-artistocratiei-din-transilvania-condamnata-la-disparitie/)


                              
                                                           „Băile” - azi

În prezent, din punct de vedere turistic, această așezare mică este căutată doar pentru apa ei minerală, totuși trebuie știut faptul că acest nobil a vizitat atât această localitate, cât și Rodna.
                                                      
                                                                       ***

– Apa minerală îi plăcea foarte mult – reia firul discuției Bauer Ilona –, și de aceea avea o vilă și la Valea Vinului (Borberek), dar a fost mistuită de un incendiu, întrucât era construită din lemn. Îndrăgea tot ce provenea de la natură. A identificat mai multe plante medicinale, pe care le-a dus la Viena pentru diferite analize. Farmaciștii pe care i-a adus aici, au recomandat populației să consume ceaiuri din aceste plante, chiar mai mult, să le cultive. În unele documente am citit că mulțumită contelui, unii negustori cumpărau de la locuitorii din zonă diferite plante medicinale.

De multe ori m-am întrebat oare ce l-a determinat pe contele episcop să-și caute solitudinea într-o localitate în care nu exista nici țipenie de maghiar? Abia la 6 kilometri se află Rodna, unde locuiesc maghiari și totuși, el nu s-a stabilit acolo, ci aici…


                                               Rodna – ruine medievale

Aș risca să dau o singură explicație: poate că dorea să trăiască atât de retras încât a întors spatele la toate. Dar las pe seama generației viitoare să descopere de ce a procedat așa. Din păcate, sunt tot mai puține persoane entuziaste, interesate de povestea acestui conte – dă din cap îngândurat Bauer Ilona.
                                                          
                                                                           ***

Cu timpul, rama aurie a amintirilor devine din ce în ce mai puțin strălucitoare dar chipul lui Zichy Domokos se păstrează viu în memoria bătrânilor din Maieru. Trecătorul ia la cunoștință zâmbind felul în care se îmbogățește și se întregește la Maieru sfera legendelor legate de Zichy Domokos.

– Am prins de la părinți un grof, care trăia aici – ne spune a bătrână din sat pe ulița principală – care a făcut multe biserici pe aici. No, și după aia nu mai știu... Mare credință avea…

– De la părinți știam – spune inginerul Grigore Istrate –, că străbunica mea avea un bou pe care l-a dus la arat și acela a murit pe câmp. Era o tragedie... Groful a chemat-o, și i-a dat bani, să cumpere alta...

                                                                            ***
– Vreau să vă mai spun că el a donat bisericii din Rodna două altare secundare pe unul l-a adus din Viena, iar pe celălalt din Italia. În momentul de față, acesta din urmă se află la biserica mică din Valea Vinului. Celor din Valea Vinului le-a mai dăruit un potir. În 1873, a adus meșteri de la Viena să construiască o orgă foarte frumoasă la biserica din Rodna. A mai donat bisericii un clopot care scoate sunetul La. Pe vremea aceea, în Ardeal era o lipsă acută de clopote nefiind turnători de clopote. Clopotul bisericii din Rodna are următoarea inscripție:

Dangătul tău să răsune / peste munți și văi frumoase.

Celor care trec prin această regiune le-aș recomanda să viziteze comuna Maieru și muzeul Rebreanu, unde contelui i s-a dedicat un perete întreg, dar și localitățile Anieș și Rodna unde pot gusta nu numai apa minerală, ci pot căuta și urmele lăsate de contele Zichy Domokos.

În 1999, la comemorarea a 120 de ani de la moartea contelui, în biserica romano-catolică am dezvelit o placă comemorativă. O altă amintire pe care o ocrotim este obeliscul din cimitir, realizat din granit și dedicat contelui. În fiecare zi de 1 noiembrie depunem la obelisc o coroană și aprindem lumânări. Deci îi păstrăm amintirea și invităm pe toată lumea să nu caute doar apele minerale dacă trec prin această zonă, ci și urmele lăsate de acest conte generos.

Desigur, despre conte se pot auzi și lucruri rele. Cel mai des, în cronici i se reproșează că nu a îmbrățișat îndeajuns cauza Revoluției maghiare din 1848.

Generalul maghiar Görgey Artur l-a și executat pe fratele contelui, Ödön, sub acuzația de trădare. Se mai poate citi că execuția l-a decepționat și l-a izgonit pe conte în această vale strâmtă locuită de români.

Un lucru e sigur. Oamenii l-au îndrăgit foarte mult pe acest maghiar.

El a fost „groful nostru”…




Iată ce stă scris pe obeliscul din cimitir:

În memoria binecuvântată a contelui Zichy Domokos, episcop romano-catolic, născut la 16 februarie 1808 și stins din viață la 30 noiembrie 1879, binefăcătorul, medicul și ocrotitorul semenilor suferinzi.

Aici stătea poate și frumoasa Ileana, care – conform poveștii din nuvela lui Rebreanu – „l-a plîns, l-a înmormântat și l-a jălit”

Să-i fie țărîna usoară!


 







Sus