Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Compas / Iredentismul nostru

Iredentismul nostru

Încet cu încetul renaște limbajul de lemn al vremurilor dictaturii național-șovine a Geniului Carpaților. În presa bucureșteană apar deja zilnic articole în care putem citi despre „iredentismul maghiar”, „agenții străine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

Nu este de mirare, deoarece presa din România a devenit una specială în Europa, fiind singura din continent care nu se bazează pe informare și explicarea fenomenelor social-politice, ci se ocupă aproape exclusiv cu vânarea ratingului.


Odată cu apariția crizelor social-politice majoritatea covărșitoare a jurnaliștilor din România intră în panică, și comentează evenimentele cu aceeași patimă ca și cititorii, transformând astfel mass media într-un salon uriaș de bolnavi, plin cu oameni care nu știu cum să înfrunte stresul, alegând ca singurul leac isteria. Astfel, orice eveniment ieșit din comun blocheză presa, care – neavând avantajul cunoașterii tematicii din care face parte evenimentul –, se comportă așa de panicat, încât omul de rând ar crede că a căzut o bombă atomică.

În loc să analizeze evenimentul respectiv și să informeze cititorii despre antecedentele cazului amintit – deoarece nici un „eveniment” nu pică din cer fără să aibă antecedente –, dându-le astfel o șansă de a înțelege fenomenul în sine, din care face parte și știrea la care ne referim, jurnaliștii se afundă în clișee de genul „iredentismul maghiar”, „agenții străine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

În loc să caute rezolvarea, respectiv calea de ieșire dintr-un conflict interetnic – oferind cititorului o șansă de a rămâne cu ceva din evenimentul respectiv (să învețe ceva) –, majoritatea jurnaliștilor se organizează într-un cor, și încurajându-se se așează de partea unora, huiduind organizat pe alții. Nici vorbă să întrebi altera pars, nici vorbă de responsabilitate.

“Dă să meargă, apoi dacă nu e adevărat, asta e… Hârtia rabdă.”

Aceste atitudini neprofesioniste sunt rezultatul unei încercări de a masca antologica incultură a multora din mass media. Nu știi să faci o analiză – te salvează sloganele. Nu cunoști șirul evenimentelor din care face parte știrea ta – te salvează clișeele. Când nu știi ce se întâmplă și ți-e rușine să întrebi pe alții mai bine informați – te salvează expresiile din perioada ceaușistă: „iredentismul maghiar”, „agenții străine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

Măcar de s-ar informa acești jurnaliști despre ceea ce înseamnă aceste noțiuni! Se aruncă cu expresia de „iredent”, fără a ști ce înseamnă asta. Vă dau două definiții:

IREDENTÍSM s. n. Mișcare națională care revendică anexarea la patria-mamă a unor teritorii populate de același grup etnic și care se află sub dominație străină. [Var.: iridentísm s. n.] – Din it. irredentismo, fr. irrédentisme.

IREDENTÍSM n. 1) Mișcare politică (apărută în sec. XIX în Italia), care avea drept scop eliberarea unor teritorii aflate sub stăpânire străină. 2) Mișcare politică șovină ai cărei adepți urmăresc anexarea la o țară a unor teritorii în care conaționalii sunt în minoritate.

Ungaria fiind o țară în care la nivel oficial nu se vorbește despre transcrierea granițelor, nu poate fi catalogată iredentă. Că are organizații iredente – da, așa este, însă trebuie să știm că în Europa toate țările democratice își au propriile organizații de extremă dreapta. Nu există democrație fără organizații de extremă dreapta. Ba mai mult, în România majoritatea partidelor au secții șovine.

Dar atenție, și România pare a milita pentru schimbarea granițelor trasate după Al Doilea Război Mondial!


„Unirea cu Basarabia!” – este un slogan iredent. Grupurile care militează pentru acest lucru, sunt grupuri iredente. În România sunt multe organizații de acest gen, în Ungaria – și în Transilvania – iarăși sunt multe. Dar să nu uităm esența: Ungaria oficial nu militează pentru schimbarea granițelor. Dar România?

Dacă este așa, atunci de ce arătăm cu degetul spre țări care oficial nu sunt iredente? De ce nu vedem cu toții iredentismul tuturor? De ce nu vedem iredentismul nostru? De ce inducem în eroare cititorii, sugerând că proiectul României de a se uni cu Republica Moldova este ceva foarte frumos și nobil, dar când apar tinerii exaltați maghiari și vorbesc despre Ungaria Mare, atunci e foarte grav.

România Mare da, Ungaria Mare nu.




Dacă apare inscripția „Basarabia pământ românesc”, este ceva foarte normal. Dacă apare inscripția „Secuimea nu e România”, e gata, a picat bomba atomică.

Unora da, altora ba.

Interesantă viziune a jurnaliștilor și a politicienilor. După aceea ne mirăm, că nimeni nu mai înțelege nimic, și sărăcia presărată cu subinformarea gravă aruncă România în fundul Europei, făcând din ea o țară unde energiile societății nu sunt dirijate spre a clădi ceva, ci orientate spre clișee, slogane.

Că e mai ușor să te ascunzi după slogane, decât să recunoști realitatea.






Sus