Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Compas / Domnul Sanyi, drezina lui Sandu și un proiect pe aburi

Domnul Sanyi, drezina lui Sandu și un proiect pe aburi

Una dintre cele mai frumoase colaborări româno-maghiare din Transilvania ar putea fi fructificarea căii ferate înguste dintre Teaca (Teke) din Bistrița-Năsăud) și Râciu (Rücs) din Mureș. Mocănița și cele două vagoane „ceferiste” mai staționează în gara Teaca – alături de un trenuleț turistic mai modern – iar șinele mai există pe acest tronson. Din păcate numai acești 35 de km de drum de fier sunt „carosabile”, deoarece pe distanța Teaca-Lechința șinele au fost ridicate... și – probabil – „fructificate”.

Organizând o masă rotundă în Teaca, Corbii Albi încă din Cluj au făcut un ministudiu în legătură cu această temă.

Clădirea gării Teaca (Teke) fiind închiriată pe termen nelimitat de fostul șef al gării, simpaticul și entuziastul Vékony Sándor, ar putea oferi loc unui mic muzeu al mocăniței (fosta cameră de servici fiind intactă). Cameră „dominată" de privirea severă ce emană din fotografia fostului șef de gară din anii 1939-40, Koszta Sándor.

Mocănița ar putea circula în fiecare week-end, condusă de un mecanic de-al locului, oferând o călătorie aproape suprareală într-un peisaj mirific.

În pădure – punctul forte al călătoriei – s-ar putea amenaja un mic parc de așteptare (ca și Grădina Zânelor din Borsec, realizată după planurile unei ingenere de peisagistică din Ungaria), cu tot ce aparține de asta.

Liceul de Artă Nagy István din Miercurea Ciuc – despre care am scris AICI – ar putea realiza acest parc de așteptare dintr-un buget minim, dând acestui plan un caracter regional, un proiect European la vogă.

În curtea gării din Teaca se propune înființarea în week-end a unui stand alimentar pentru turiști (gara găsindu-se într-un vad commercial bun) și a unui stand artizanal autohton, învitând vecinii din Tonciu (Tacs) să-și vândă vestitele coșulețe din papură.



Mocănița circulând numai în week-end, ar putea produce un profit, cu care se poate porni pe drumul proiectelor nerambursabile europene. Conform evaluării sumare a Corbilor Albi, pentru acest proiect de „Mocănița prieteniei” s-ar putea obține – dat fiind caracterul complex și beneficiile asupra mediului cultural, etnic, social și financiar – intre 200 si 300 de mii de euro.

Având acest „plan” în cap, alături de un grup de ziariști maghiari din Transilvania, specializați în reportaje ample, am sosit în „gara Teaca”.
                                                                                ***
Mocănița e în gară, vagoanele întreținute luceau în soarele de octombrie. Cățelul gării lătra, mai încolo o văcuță cu un ochi bolnav cu vițelușul, cai păscând sub nuci – deci totul, totul emanând acea atmosfera mirifiică, pentru care nu numai în occident dar și la noi se plătesc sume considerabile de către turiști.

– De 44 de ani ies și intru pe ușa principală a clădirii gării – ne spune Vékony Sándor, „stăpânul” gării Teaca (Teke). – În prima parte ieșeam-intram zilnic de 5-6 ori ca șef de gară, apoi în partea a doua, ca și pensionar și „stăpân” al unei clădiri devenite căminul nostru.

Pe vremuri personalul trecea de 2 ori încoace și încolo pe ruta Târgu Mureș – Lechința, dar și „mărfarul-mocănița” își dădea silința cărând porumb și sfeclă. Ultimul bilet l-am vândut în 1997...

De atunci e... liniște. Nu mai trece trenul, nu trebuie să ies să-i dau verde. Soția mea mai spune în glumă, „măcar putem dormi toată noaptea fără fluierat de tren”. Desigur, ea glumește, că ne lipsește mult perioada activă – povesește Vékony Sándor, adică „domnul Sanyi”.

– Când a sosit noul proprietar, care a concesionat linia pentru 44 de ani, mă gândesc că v-ați bucurat...

– Da, eram convinși că se va relua viața pe aripa asta îngustă, și gara va devenii în următorii 44 de an iarăși gălăgioasă, cu turiști, care vor să meargă cu un trenuleț tras de o locomotivă cu aburi într-un peisaj deosebit, trecând printr-o pădure deasă și întunecată, ca în povești. Apoi lucrurile au devenit mai complexe. Șinele de pe traseul Lechința-Teaca au fost ridicate... Nu a fost ceva plăcut să văd cum dispare o parte din istoria feroviară...

Apoi a sosit Asociația Mocănița Transilvaniei, care are ca obiectiv salvarea traseului, inclusiv a părții care se găsește în partea județului Mureș, până la Râciu. Proprietarul a adus și un trenuleț turistic – se părea că pornește viața.

Punctul culminant a fost în acele două zile când s-a sărbătorit centenarul inaugurării acestui tronson de cale ferată (1915 - vezi foto Koszta Sándor). Au venit mulți-mulți turiști... Era un miracol, cum așa deodată a apărut mocănița pe șine... Ciobanilor nu le-o venit să creadă, că pe șinele ruginite, după ani și ani de pauză, sosește trenul...

-

– Împreună cu asociația și cu locuitorii satelor prin care trece mocănița – Teaca, Ocnița (Mezőakna), Comlod (Komlód), Orosfaia (Oroszfája), Râciu (Rücs) – ați putea să faceți aici afacerea anului din Câmpia Transilvană. Trenuleț care trece prin pădure... 35 kilometri de peisaje bucolice... Vulpi, mistreți, căprioare la marginea șinelor...

– Este ușor de spus, greu de făcut – spune îngândurat fostul șef de gară Vékony Sándor. – La prima vedere e așa: pare o afacere ideală, cu efecte pozitive evidente asupra dezvoltării regiunii. În realitate însă sunt multe obstacole. În primul rând trebuie să ținem cont de proiectele și planurile proprietarului, adică învestitorului care concesionează linia...

Fără el nu ne putem mișca. Apoi să ne gândim, că aceste garnituri și locomotiva cu aburi adusă din Polonia în 1949 nu mai au controlul tehnic valabil. Șinele sunt în stare bună, dar e nevoie de o renovare minimă, dară trece de mai multe ori peste drumuri circulate de căruțe și mașini.

E nevoie de multe autorizații, dacă vrem să transportăm turiști în condiții absolut legale. Actualmente avem aceste autorizații, dar sunt obținute pe bază de bunăvoință de la diferite autorități locale, dar toți am vrea să funcționeze proiectul... Apoi pe la pădure trenulețul intră în urcuș...

Acolo iarăși sunt norme de protecție, mai ales dacă merge locomotiva cu aburi. Cu focul în pădure... Apoi o locomotivă cu aburi e ca o „bombă pe roți”. Nu e pentru amatori...

Văd că drezina mai circulă pe distanța Teaca-Ocnița... E drezina fostului CFR?

–  Nuuu... E o drezină construită de un membru entuziast al Asociatiei Mocănița Transilvaniei, Demeter Alexandru. Dacă doriți, putem să-l rugăm să vă ducă până în Ocnița. Numai să aveți grijă, îmbrăcați-vă, că prin pădure e foarte frig. Și drezina mai ia câteodată viteză... Deci geacă, șapcă, ochelari de vânt... – ne explică Vékony Sándor.
                                                                             ***
–  Acum trei ani m-am apucat de drezină – ne povesește Demeter Alexandru în prima pantă a traseului. – Nu aveam modele, i-am inventat practic fiecare parte. Are 7 locuri plus eu, „mecanicul”. Șinele sunt în stare bună încă, probleme sunt însă cu animalele. Vacile care pasc iarba grasă dintre șine devin paralizate când văd drezina, nu se mișcă de pe șine. Trebuie să te dai jos, să le duci de acolo. Apoi rațe, pui de găină, fazani, mistreți, căprioare, iepuri, toate îți pot ieși în cale. În pădure, pe unde trece linia ferată, data trecută am văzut pe șine o ursoaică cu doi pui... Deci e foarte „viu” traseul...

–  Cum întoarceți drezina pe șine? Aveți ceva macara?



–  Eee, ce macara să am în pădure? Am inventat eu un sistem. Întroduc un scripete special, mic sub drezină, o ridic, și întorc cu forța brațelor. Când ajungem în pădure, veți vedea cum merge treaba...

–  Cum de nu aveți lacrimi în ochi de la viteză și aerul rece? Eu abia văd apusul de soare și tufele ce urmăresc șinele...



–  M-am obișnuit... Îmi place foarte mult drezina. „Drezina lui Sandu”, cum i se spune pe la noi... E ca un copil de-al meu, eu i-am dat viață. Tot mă gândesc, oare ne va ajuta Dumnezeu să ducem la bun sfârșit acest proiect? Sau ne trezim într-o zi cu șinele ridicate în zonele mai ascunse de ochii civililor și localnicilor?
                                                                                 ***
Stând de vorbă cu localnici, preoți și activiști civili din zonă, mi-am dat seama că acest proiect, ce părea ceva simplu și ideal pentru zonă, va avea un viitor foarte incert. Fără ajutorul autorităților – prefectură, instituții de stat, ministere –, oamenii aceștia inimoși se vor pierde în hățisul birocratic.

Aburii locomotivei se vor zării printre dealuri sau va fi totul doar...o abureală?






Sus