Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Compas / Așa înțeleg guvernanții să-i țină pe unguri în frâu…

Așa înțeleg guvernanții să-i țină pe unguri în frâu…

Românii au avut dintotdeauna spaimă de ceva. Că ne ocupă migratorii, turcii, nemții, ungurii. Că ne vrea cineva rodul pământului sau chiar pământul însuși. Am ținut garda sus cu o frică nebună care ne-a ros măruntaiele, uitând să ne bucurăm de ceea ce ne-a dăruit natura sau Dumnezeu.

Acum, la modă este să ne fie teamă de refugiați. Dacă vin, or să ne clatine credința. Or să facă nu știu ce nenorociri. Or să apară moscheie și vai de mama creștinismului. Din astfel de cauze absurde, ne-am concentrat atenția la acei pe care i-am crezut dușmani de moarte, în loc să punem umăr lângă umăr ca să facem locurile în care trăim mai frumoase.

Trist este că nu vorbesc de cazuri izolate ci despre o atitudine generală, de la vlădică până la opincă. M-am întrebat de ce? Uităm să noi, ne risipim energiile în viață fără viață, în lupte inventate, în ură, în forme fără fond. Trezind reacții de apărare din partea celor pe care-i disprețuim și care simt respingerea fără să priceapă de ce.

Stăm alături de oameni diferiți ca religie, ca osatură, culoare sau care se trag din alte popoare. Ori de oameni care nu sunt de acord cu ce spunem. Sau sunt mai săraci ori, la fel de bine, mai bogați decât noi. Drobul de sare și capra vecinului nu-s povești, sunt realități care au rezistat peste veacuri, preluate din generație în generație cu un firesc demn de tratament.



N-am mai fost demult la Târgu-Mureș venind dinspre Piatra Neamț. Să tot fie vreo 15 ani. Aveam o michiduță de mașină pe vremea aia, un Oltcit second - hand. Era musai să mergem, stabilisem o întâlnire extrem de importantă și, fără să ne gândim prea mult, ne-am aventurat cu mașinuța, convinși că drumurile patriei n-au cum să fie altfel decât așa cum era și drumul din Iași spre Fălticeni, unde mă duceam acasă. Nu visam la autostrăzi dar speram într-o șosea destul de netedă.

Am luat-o spre Piatra Neamț. Drumul urma să fie greu dar și nemaipomenit de frumos. Urcam minunatele Chei ale Bicazului, trebuia să coborâm spre Gheorghieni, Sovata și apoi, întins, către Târgu - Mureș. Cât mai eram în Moldova, drumul a fost după cum sperasem.

După ce am trecut munții în Ardeal, să pic jos nu alta. Imaginați-vă că rulați pe șosea și totul este bine, strada este asfaltată, motorul toarce fericit. Asculți muzică, râzi, stai de vorbă, mai pui țara la cale. Deodată, în fața ta dai de niște cratere. Uriașe, pe care le ocolești cu greu pentru că toată șoseaua este la fel. Pe primele le iei în bot, nici nu ți-ai imaginat că aceeași șosea poate fi până la kilometru X lină iar de acolo mai departe o mare jălanie. ”De ce?”, te întrebi ca prostul.




– Am intrat în zona ungurească, îți răspunde partenerul, atent să nu rupă mașina în gropi.
– Și?, întrebi mirată. Nu-i tot România?
– Ba da, dar aici fondurile se micșorează până spre deloc.
–De ce?, nu te lași, încă nedumerită.
– Pentru că așa înțeleg guvernanții să-i țină pe unguri în frâu, cu sărăcie lucie, cu șosele vai mama lor, cu fonduri puține.

Mi s-a părut o tâmpenie. Să lași o parte din țara ta nedezvoltată numai pentru că acolo sunt majoritari maghiarii e caz de Spital de psihiatrie. Apoi să-ți dorești ca ei să fie patrioți și să iubească patria mamă? Doar nu sunt orbi! E ca și cum ai crește doi copii. Pe unul l-ai bate de dimineață până seara și l-ai lăsa cel mai adesea flămând. Celălalt ar avea parte doar de îmbrățișări, sărutări și mâncare bună, plus o prăjiturică. Iar la urmă să te duci necăjită la preot și să-i mărturisești că nu înțelegi de ce un copil te urăște.

Nu-mi spuneți că fondurile sunt locale. Nu cred. În România e doar o simulare de democrație. Da, există Consiliul Local și Consiliul Județean care se fac că aprobă hotărâri. Dar când e vorba de a le pune în practică, toate investițiile (mai cu seamă cele de amploare) au nevoie de aprobare de la Guvern și de fonduri de acolo.

Iar când Guvernul iubește numai pe unul dintre copii săi iar pe celălalt îl ține în stare de sclavie, ce poți să-i reproșezi celui din urmă?






Sus