Joi, 27 Iunie 2019
Joi, 27 Iunie 2019


Compas / ANGEVINII – forintul, Clujul și declinul statutului românilor din Transilvania

ANGEVINII – forintul, Clujul și  declinul statutului românilor din Transilvania

Dinastia angevină ocupă un loc important în evoluția istorică a regatului medieval al Ungariei, dar și a Europei Centrale și de Est. Din păcate despre ei s-a vorbit destul de puțin și de sporadic în istoriografia română, unde s-a subliniat cu consecvență înfrângerea regelui Carol Robert de Anjou de către Basarab I al Țării Românești în bătălia de la Posada (1330).

Găsesc că este foarte puțin, iar rolul angevinilor în istoria central-europeană nu poate fi redus la atât. Mărturisesc cu sinceritate că m-am apropiat de această dinastie, mai ales de reprezentanții săi din Ungaria, Carol Robert de Anjou și Ludovic I cel Mare, personalități care au dominat istoria secolului al XIV-lea în această zonă.










  

 


     
   
      Ludovic de Anjou în CHRONICON PICTUM


Relația lor cu românii și cu spațiul locuit de aceștia sau cu teritorii, care azi fac parte din România, este complexă și nu poate fi epuizată în aceste rânduri. Ea are, ca orice lucru pe lumea aceasta, atât părți pozitive, cât și negative, pe care trebuie să le privim sine ira de studio, după cum spunea marele istoric roman Tacitus.

Ab initio aș face câteva considerații despre cine au fost acești angevini. Cei din Ungaria făceau parte din casa domnitoare a regatului napoletan, fiind de origine franceză, dar domnind pe un teritoriu italian. Angevinii napoletani s-au înrudit cu prima casă domnitoare a ungurilor, arpadienii, iar la stingerea acestora au preluat, cu mare dificultate și mari eforturi, coroana regelui Ștefan. Important de precizat: venirea la putere a angevinilor în Ungaria nu ar fi fost posibiliă fără sprijinul ferm și constant al papalității. Aceasta a avut tot interesul să-i susțină deoarece casa de Anjou era vasala papilor.

Preluarea puterii de primul angevin Carol Robert a fost o adevărată odisee desfășurată între 1301- 1312, regele fiind încoronat de trei ori și contestat de marea nobilime, dintre care s-a remarcat voievodul Transilvaniei Ladislau Kan, care pentru scurt timp a deținut simbolul puterii în Ungaria Sf. Coroană. Carol Robert a impulsionat dezvoltarea economiei Ungariei, a reformat sistemul de taxe, a introdus o nouă menedă, florinul (de la numele căreia derivă denumirea actuala monedă a Ungariei, forintul).

A impulsionat dezvoltarea orașelor, un loc important ocupându-l Clujul, care în 1316 este scos de sub autoritatea episcopului Transilvaniei și primește statutul de civitas, precum și numeroase privilegii și libertăți. Tot în această perioadă debutează lucrările la biserica Sf. Mihai din centrul orașului, bijuterie a arhitecturii gotice. Între anii 1316-1323 capitala lui Carol Robert a fost orașul Timișoara.





























În 19 august, Cluj-Napoca împlinește 699 de ani de când a devenit oraș, iar locuitorii lui, orășeni, prin privilegiile acordate de Carol Robert de Anjou.


Angevinii au introdus sistemul medieval occidental în Ungaria, precum și așa numitul sistem honor, prin care servitorii lor apropiați erau recompensați cu importante funcții la curte, care erau rotite între marile familii nobiliare. Din punct de vedere al politicii externe, Carol Robert a cucerit în 1319 nordul regiunii sârbe Macva, în care a organizat Banatul de Macva, dar a fost înfrânt de Basarab I al Țării Românești (1330), ulterior orientându-se spre Europa Centrală, în 1335 organizând primul congres de la Visegrad, unde împreună cu regii Cazimir al III-lea cel Mare al Poloniei și Ioan I de Luxembrug al Boemiei au pus la punct o alianță antihabsurgică. În cadrul celui de-al doilea congres de la Visegrad (1339) Carol Robert l-a convins pe regele polon să-l desemneze pe fiul său Ludovic moștenotorul tronului de la Cracovia. A menținut relații cu regatul napoletan, pe care a încercat să-l unească cu Ungaria în cadrul unui super-stat de la Marea Adriatică la Munții Carpați. Cu toate acestea a reușit să-și căsătorească fiul, Andrei de Anjou, cu moștenitoarea tronului napoletan, Ioana.

Fiul lui Carol Robert, Ludovic I cel Mare (1342-1382) a fost cel care a desăvârșit opera tatălui său, transformând Ungaria într-o putere europeană. Ludovic a fost tipul clasic al regelui cavaler, campion al luptelor cu dușmanii credinței catolice. Domnind apropape o jumătate de secol, el a influențat decisiv istoria Europei Centrale. A avut numeroase relații cu românii, unele bune altele conflictuale. Ludovic a domnit într-o perioadă tulbure a istoriei europene, fiind implicat în multe războaie. După un conflict cu Veneția, Ludovic a câștigat Dalmația, în urma tratatului de la Zara (1358). Între 1347-1352 a purtat două campanii în Regatul de Neapole contra cumnatei sale regina Ioana, acuzată că a premeditat moartea lui Andrei de Anjou, fratele regelui Ungariei. Între 11-15 ianuarie 1348 a avut loc bătălia de la Capua, în urma căreia a ocupat regatul napoletan.

A fost nevoit să renunțe la alipirea statului din Peninsula Italică la insistențele papalității. Ludovic a promovat o politică de alianță cu unchiul său, regele Poloniei, Cazimir al III-lea cel Mare, pe care l-a ajutat în diverse ocazii, mai ales în 1345 când o armată cehă a asediat capitala Cracovia. Regele ungar venind în ajutor i-a alungat pe cehi. În anul 1370 Ludovic a a devenit rege al Poloniei, moștenind tronul de la Cracovia de la unchiul său. S-a creat astfel o uniune dinastică ungaro-poloneză, angevinii fiind stăpânii incontestabili ai Europei Centrale.

Ludovic i-a învins și pe tătarii Hoardei de Aur (1345-1347), la est de Carpați, campanie condusă de voievodul Transilvaniei, Andrei Lackfi, context în care a fost întemeiat statul medieval Moldova, condus la început de familia Drăgoșeștilor din Maramureș, fideli regelui Ungariei. În Penisnsula Balcanică, regele cavaler i-a învins pe sârbi și bosnieci, iar în 1365 a înfrânt Țaratul Bulgar, cucerind Vidinul și întemeind Banatul Bulgariei.












Moneda lui Petru Mușat purtând semnele angevine


Ca semn al imensului prestigiu politic și militar pe care l-a dobândit Ungaria, în 1366 la Buda este primit împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleolog, venit să ceară ajutor împotriva turcilor otomani. Raportuile lui Ludovic cu românii au fost sinuoase. La început domnul Țării Românești, Nicolae Alexandru i-a fost vasal, dar în 1359 a renunțat la această supunere s-a proclamat domn autocrator și a fondat mitropolia Ungrovlahiei intrând definitiv în sfera de influență bizantină. Armata ungară trimisă de Ludovic în Țara Românească să-l pedepsească pe domnul Vladislav I Vlaicu a fost învinsă în 1368. Cu sprijinul lui Vladislav al Țării Românești și al despotului Dobrotiță în 1369 stăpânirea ungară la Vidin a luat sfârșit. Dacă ne referim la relația lui Ludovic cu românii din Transilvania, rămâne în atenție Decretul de la Turda din 1366, care stabilea condițiile de accedere la statutul nobiliar (apartenența obligatorie la Biserica Romano-Catolică și posesia unei diplome de donație regală pentru pământul stăpânit).

Acest fapt a dus la un declin a statutului românilor din Transilvania. Cu toate acestea au existat destui români în anturajul regal, care l-au servit pe rege, dintre ei îi amintim pe Balc și Drag, nepoții lui Dragos, primul domn al Moldovei, care au fost comiți de Maramureș. Din punct de vedere cultural, Ludovic a fondat Universitatea din Pécs (1367), prima de pe teritoriul Ungariei. Ultimul rege angevin a fost un catolic fervent.

 








Sus