Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Compas / De la pufuleți la versurile lui Labiș

De la pufuleți la versurile lui Labiș

În zilele toride de vară totdeauna îmi aduc aminte de versurile inegalabile ale lui Nicolae Labiș: „Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit și a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte și gol./ Ciuturile scot din fântână nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri,/ Dansează sălbatice, satanice jocuri.”

Da, maghiar fiind și cunoscând și versuri tematice din literatura maghiară, totuși pentru mine poezia unui poet român exprimă cel mai frumos, cel mai sugestiv, cel mai plastic arșița. Nu țin cont și nu mă simt frustrat că Labiș este un poet român, precum nu țin cont și nu mă simt frustrat nici de faptul că versurile respective le recit în gând nu în limba mea maternă, ci în limba română. Așa, în original sună cu adevărat perfect versurile și-mi mângâie cel mai bine sufletul.

Țin cont doar de valoarea artistică a acelor versuri, și de nimic altceva. Simbolic vorbind, mă înclin în fața acestei creații de excepție și ridic pălăria în fața poetului, stimez, apreciez omul care a fost capabil să dea viață unui asemenea poem.

Frumosul nu are cu adevărat naționalitate, sau are doar în limita strictă a necesității materializării lui, la fel cum toate lucrurile bune vorbesc despre sine în mod independent, fără a fi nevoie pentru afirmarea lor de exclamarea într-un mod exagerat a caracterului național. Amprenta națională mai mult sau mai puțin pronunțată trebuie să fie o chestiune de rang secund.

Dacă ne recunoaștem reciproc valorile incontestabile, apropierea dintre culturi va fi inevitabilă. Această apropiere se poate realiza însă doar dacă naționalismul din firea noastră nu ne îngrădește, nu ne blochează gândirea, rațiunea, aspirația spre adevăr.

Această apropiere prin recunoașterea reciprocă a valorilor poate fi transpusă chiar în cele mai banale domenii. Așadar, hai să pornim de la lucruri aparent banale și să ajungem într-un final la o adevărată revoluție în gândire, în relaționarea cu cei din jur.

Nu demult s-a deschis la Baia Mare o mică alimentară cu produse secuiești originale. Recunosc: prima oară am intrat în magazin mai mult din curiozitate și să cumpăr o bere secuiască făcută după o rețetă veche de câteva sute de ani, promovată excepțional. Da, pot spune că este o bere bună, cu caracter, la un preț pe măsură, dar care poate fi savurată doar dacă este răcită corespunzător, la fel ca celelalte beri, în schimb în cazul de față această condiție pare a fi indispensabilă.



Câteva zile mai târziu, trecând din nou pe la alimentară, am cumpărat un borcan de pastă de jumări, condimentat excelent, cu condimente naturale, făcută tot după o rețetă tradițională secuiască. Pot să vă spun cu mâna pe inimă: este cea mai bună pastă de jumări pe care am gustat-o vreodată. Pot s-o recomand oricui, și chiar o recomand, în primul rând, românilor. Gustați produsul, și dați verdictul, dar nu vă lăsați influențați de ambalajul inscripționat și în limba maghiară, ambalaj care dealtfel denotă rafinament și bun gust. Lăsați-vă seduși doar de savoare.

Există a zicală ungurească: „drumul spre inima bărbatului duce prin stomac”. Poate așa, trecând totul prin stomac, vă veți schimba părerea despre secui și maghiari, ajungând să apreciați și să recunoașteți, pentru început, valorile culinare ale acestui neam. Odată recunoscute, valorile (la început cele culinare, apoi și celelalte) devin universale, universal acceptate, și ajută la apropierea comunităților.

În timp ce scriu aceste rânduri, soția îmi arată pe pagina ei de Facebook (întrucât eu sunt așa de înapoiat mintal, încât nici măcar pagină de Facebook nu am) postarea cu sigla Brutăriei „Attila” din Seini, postare ce într-un timp record a acumulat peste 700 de like-uri, atât de la maghiarii, cât și de la românii din localitate.


Și nu pentru că proprietarul este maghiar, ci pentru că face pâine de casă pe placul multora.

La fel și vice versa: dragi conaționali maghiari, gustați, de exemplu, pufuleții românești (mititeii șomerilor – în terminologia secuilor), mititeii autentici, sau mămăliga românească, eventual plăcinta codrenească sau cea creață, și nu veți uita niciodată acele gusturi.



Sunt convins că și alții pot confirma: nicăieri în Europa nu găsești pufuleți mai gustoși ca în România. Da, pufuleții românești sunt inegalabili ca gust, și pot fi concepuți drept marcă, brand (pufuleți de România). Spun asta fără nici un pic de cinism în cuvinte și fără nici un subînțeles sau sens peiorativ.

Haideți, așadar, să căutăm unii în alții ceea ce ne apropie, nu ceea ce ne desparte. Dacă nu se poate altfel, să pornim de la banalități ca într-un final să ajungem la o adevărată revoluție în gândire, asigurând astfel un veritabil climat de respect reciproc, bazat pe recunoașterea valorilor celuilalt, valori care până la urmă – exploatate corespunzător – pot aduce beneficii (chiar și materiale sau de bunăstare) pentru ambele părți.

În final, pot să vă mărturisesc: oricât de tensionată ar fi relația dintre români și maghiari, nimeni și nimic nu va putea clătina sau demola piedestalul pe care l-am așezat în mintea, în gândirea mea pe Labiș cu poemul lui genial.






Sus